CNADNR licitează 10 km din Autostrada Comarnic-Braşov, cu finanţare de la Bugetul de stat

La o lună de la al treilea eşec din ultimii 10 ani al CNADNR în concesionarea tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, contractul este scos din nou la licitaţie, de data aceasta împărţit în loturi. Primele porţiuni licitate sunt cele de la capete: 4 km de la Comarnic la Predeal şi 6,3 km de la Râşnov la Cristian, evaluate la circa 71 mil. euro. Despre restul de 43 de km, CNADNR nu anunţă nimic.

Lucrările nu vor mai fi concesionate, ci finanţate din Bugetul de stat “şi alte surse legale”. Evident, marea bătălie se va da pe banii de proiect – la a 4-a încercare din ultimul deceniu.

Amintim că în 18 iunie CNADNR a renunțat la semnarea contractului de concesiune, argumentând că Asocierea Vinci-Strabag-Aktor, câștigătorul licitației desemnat încă din 19 decembrie 2013, nu a găsit fondurile necesare „iar finanțarea de la bugetul de stat ar fi afectat poziția bugetară a României”. 

Acum, CNADNR schimbă manevra şi scoate la licitaţie autostrada împărţită în loturi, însă numai 10,3 km din lungimea ei, cu termen de 24 luni pentru proiectare și execuție.

Premierul Victor Ponta se declară fericit: “O s-o încep eu şi o s-o termine cine-o veni, că… aşa se face, dar este important că era ultimul proiect important pe care voiam să-l facem”.

“Mă bucur foarte tare că azi a apărut în SEAP. A fost aşa o surpriză pentru că tot lucrăm la ea şi tot nu credeam că se mai poate – licitaţia pentru Comarnic-Braşov”, a declarat el astăzi, fără a aminti despre eşecul de acum o lună şi nici despre faptul că nu toată autostrada se licitează.

Redăm integral comunicatul remis de CNADNR astăzi redacţiei:

„Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România informează că a fost inițiată procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului: “Proiectare și execuție Autostrada București – Brașov, Tronson Comarnic-Brasov, Lot 1: sector Comarnic – Predeal, km 111+300 – km 115+300; Lot 2: sector Predeal – Cristian, km 162+300 – km 168+600 și Drum de Legătură”.

În vederea atribuirii acestui contract, CNADNR SA organizează o licitație împărțită pe 2 loturi, respectiv:

  • Lot 1: Sector Comarnic – Predeal, km 111+300 – km 115+300, lungime 4,00 km, valoarea estimată a contractului fiind de 166.855.909 lei fără TVA (Valoarea Estimată Totală, incluzând şi achiziţionarea ulterioară de noi lucrări şi/sau servicii similare): 200.227.091 Lei fără TVA, potrivit Fişei de date din anunţului de participare – n.r.);
  • Lot 2: Sector Predeal – Cristian, km 162+300 – km 168+600 și Drum de Legătură, lungime 6,3 km, valoarea estimată a contractului fiind de 149.837.204 lei fără TVA (Valoarea Estimată Totală, incluzând şi achiziţionarea ulterioară de noi lucrări şi/sau servicii similare): 179.804.645 Lei fără TVA, potrivit Fişei de date din anunţului de participare – n.r.).

Durata contractului aferentă celor două loturi este de 72 luni din care 24 luni perioada de proiectare și execuție și 48 luni perioada de garanție a lucrărilor, finanțarea proiectului urmând a fi realizată din fonduri de la Bugetul de Stat și/sau alte surse legal constituite.

Menționăm că Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice a emis acceptul de publicare al Anunțului de participare, acesta urmând a fi publicat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) și pe site-ul www.cnadnr.ro,  astăzi 16.07.2015.

De asemenea, precizăm că termenul limită de depunere al ofertelor este data de 02.09.2015, ora 11:00, iar data deschiderii ofertelor este 02.09.2015, ora 13:00″.

Proiectul Mitrea

Prima licitaţie, cu primul Studiu de Fezabilitate (SF) pentru construirea tronsonului Comarnic-Brașov din cadrul Autostrăzii Ploieşti-Braşov a avut loc în anul 2004, în timpul Guvernului Năstase, cu Miron Mitrea ministru al Transporturilor.

Licitaţia a fost anulată în 2005 de noul ministru Radu Berceanu, din Guvernul Tăriceanu, care a cerut ca lucrările să fie concesionate și nu plătite din Bugetul de stat – cum s-a întâmplat cu contractul încheiat cu firma Bechtel pentru Autostrada Transilvania, căreia România i-a plătit 1,6 miliarde de euro pentru 52 de km din totalul de 415 km.

Proiectul Orban

După ce PD a fost scos de la guvernare de Tăriceanu, noul ministru al Transporturilor din perioada 2007-2008, Ludovic Orban, a comandat şi aprobat un nou Studiu de Fezabilitate pentru Autostrada Comarnic-Braşov (pe care Dan Şova l-a aruncat la gunoi în 2013), apoi a lansat licitaţia.

Orban nu şi-a asumat însă şi semnarea contractului de execuţie, amânând pentru 2009 operaţiunea şi lăsându-l, astfel, pe viitorul ministru Radu Berceanu, din Guvernul Boc, să-şi “frângă gâtul”.

… continuat de Berceanu

Astfel, Berceanu s-a intersectat pentru a doua oară cu acest proiect. În luna mai 2009, când a fost desemnat câştigător al licitaţiei consorţiul Vinci (Franţa) – Aktor (Grecia), au urmat negocieri îndelungate la Ministerul Transporturilor.

Contractul a fost semnat la jumătatea lui ianuarie 2010 cu modificări operate la studiul de fezabilitate, însă Vinci şi Actor au cerut și suplimentarea sumei stabilite iniţial, de 1,5 miliarde de euro. Fără ca Berceanu să fie de acord. După ce nu au reuşit să facă rost de bani, firmele au renunţat la contract în 15 aprilie 2010, ultima zi din termenul de 90 de zile prevăzut pentru a se decide aceasta fără a plăti daune.

Concesiunea prevedea ca Aktor şi Vinci să construiască autostrada din fonduri proprii iar de la data preluării lucrării finalizate, statul trebuia să achite timp de 26 de ani câte 180 de milioane de euro/an. În total, 4,8 miliarde de euro.

Proiectul Şova

În timpul Guvernului Ponta şi cu Şova la şefia Marilor Proiecte, Autostrada Comarnic-Braşov s-a aflat la a treia încercare, cu aceleași firme câștigătoare Vinci şi Aktor, și constatăm că istoria se repetă, cu o singură excepție: autostrada ar fi costat dublu.

În 16 ianuarie 2014, premierul Victor Ponta declara, la semnarea Memorandumului cu reprezentanţii constructorului – consorţiul VISTRADA Nord, format din companiile Vinci, Strabag şi Aktor, că “vom semna contractul până la Paşti (20 aprilie) iar şantierul va începe la sfârşitul aceleiaşi luni”.

159,5 euro/km

Am aflat acest lucru abia după ce premierul Ponta i-a cerut ministrului Rus, în 13 ianuarie a.c., să facă publice datele din viitorul contract. Iată cum a prevăzut CNADNR concesiunea: statul român va plăti 8,45 miliarde de euro în 26 de ani, adică 325,2 milioane euro/an.

Argumentul CNADNR: dacă Guvernul ar avea astăzi disponibili 2,7 miliarde euro (fără TVA) ar putea construi autostrada în 4 ani fără a concesiona lucrările şi fără să impună taxă de drum. Dar cum nu îi are, cheltuielile se triplează.

Costul total pentru construire, operare şi întreţinere pe perioada concesiunii era cuprins între 51,5 mil euro/km în varianta fără credite şi de 159,5 mil euro/km în varianta cu credite, potrivit prezentării Autostrăzii Comarnic-Brasov, postată în 14 ianuarie pe site-ul MT.

Operă a lui Dan Șova, care asigura anul trecut că va semna contractul „în mai-iunie cel târziu, când avem toate agreement-urile de la bănci”, autostrada a rămas doar pe hârtie, însă cu un nou Studiu de Fezabilitate comandat de “expertul” în revizuirea SF-urilor: 78 de milioane de euro din banii de investiţii.

Astăzi, Ponta şi CNADNR trec la a 4-a încercare din ultimii 10 ani de construire a autostrăzii, schimbând strategia: licitează pe loturi, pentru a mai “ciupi” din bani publici. Pentru început, din totalul celor 58 de km ai autostrăzii sunt scoşi la licitaţie 10,3 km.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.