UPDATE! Doi ani cu Guvernul Ponta şi niciun kilometru de autostradă

La doi ani de la preluarea puterii, Guvernul Ponta nu se poate lăuda cu niciun şantier nou de autostradă, iar argumentul pentru cei care întreabă care este motivul este unul singur: „Sunteţi băsişti!”. Avem, în schimb, o taxă nouă la carburanţi şi 4 miniştri care s-au perindat la Ministerul Transporturilor: liberalii Ovidiu Silaghi, Relu Fenechiu, Ramona Mănescu şi pesedistul Dan Şova, fost ministru al Marilor Proiecte din care nu a început niciunul. Este clar: nu există bani la buget pentru astfel de investiţii iar fondurile europene se accesează greu. Soluţia salvatoare – şi cea mai la îndemână – a fost găsită după 1 an şi 11 luni: acciza suplimentară. Mai trebuie aşteptat însă cel puţin 1 an până la colectarea primilor bani – asta dacă se vor duce integral în infrastructura rutieră.

Dan Şova vede din banii de acciză 6 autostrăzi de 700 de km. Nu a precizat şi în cât timp le va realiza. Desigur, este vorba despre noua acciză, căci de cea obişnuită nu ştim nimic: nici cât s-au colectat în 2 ani, nici pe ce s-au dus banii.

De anul trecut până în prezent au fost semnate contracte pentru 248 de km de autostradă dar nimeni nu înţelege de ce nu începe niciun şantier. Cele mai recente contracte au fost parafate în 17 aprilie, pentru două loturi din Autostrada Sebeş-Turda) – care, cel mai probabil, vor intra primele în execuţie. Cel puţin aşa promitea ministrul Şova, pe 1 Mai, la Alba Iulia; “Pe 10 mai voi da ordinul de începere a lucrărilor, la Turda. Pentru loturile 1 şi 2 vor mai fi făcute două reevaluări foarte simple, care se vor finaliza în 5 sau 6 săptămâni”.

Cel mai vechi contract a fost însă semnat acum 1 an şi o lună, fără să fie dat până acum ordinul de începere a lucrărilor. Este vorba despre cei 8,7 km din Autostrada Transilvania

Nu au început lucrările nici la lotului 2 al autostrăzii Timişoara-Lugoj, semnat în 4 decembrie 2013.

Totodată, în 22 octombrie 2013 au fost semnate contractele pentru loturile 2 şi 3 ale autostrăzii Lugoj-Deva. Au fost uitate şi ele de ministrul Şova.

Autostrada Comarnic-Braşov încă aşteaptă semnarea contractului, deşi premierul Ponta, cât şi ministrul Şova anunţaseră că marele eveniment va avea loc “până în 20 aprilie”, după ce licitaţia fusese lansată în februarie anul trecut iar câştigătorul, anunţat în decembrie.

Aceasta ar fi prima dintre cele 3 concesionări anunţate cu mare tamtam. Celelalte sunt Centura de Sud a Bucureştiului şi autostrada Craiova-Piteşti.

Pentru Autostrada Craiova-Piteşti au depus oferte 5 consorţii, anunţa premierul Victor Ponta în 8 mai 2013, ultima zi de depunere a ofertelor. Este vorba despre un consorţiu românesc format din companiile Spedition UMB şi Tehnostrade şi 4 asocieri străine: Obrascon Huarte Lain – OHL ZS din Spania, China Communications Construction Company – Dogus Insaat Ve Ticaret (Turcia) – Egis Projects (Franţa), Strabag (Austria) – Vinci (Franţa) – Aktor (Grecia) şi Impregilo – Salini din Italia.

Anunţarea câştigătorului a fost amânată de Şova de mai multe ori în toamna anului trecut, ultima dată (în decembrie 2013) pentru “februarie-martie 2014”, dar nu s-a mai auzit nimic de atunci.

Pentru Autostrada de Centură Sud Bucureşti – care va uni A1 de A2 -, contract ce cuprinde şi operarea şi întreţinerea Autostrăzii Bucureşti-Constanţa (A2) şi a Autostrăzii Bucureşti-Piteşti (A1), CNADNR a primit la finele lunii martie 2013 candidaturi de la companiile străine Strabag, Vinci, Aktor şi Astaldi, dar şi de la companiile româneşti Tehnostrade, Spedition UMB şi Euro Construct Trading’98, pentru atribuirea contractului de concesiune.

Şova promisese că va desemna câştigătorul în toamna lui 2013, dar a amânat operaţiunea pentru 15 decembrie, fără însă ca evenimentul să se mai producă dar nici să se mai audă ceva despre aceastăinvestiţie.

Fără şantiere, banii se duc pe noi studii de fezabilitate: circa 240 mil euro

Fără a se începe vreun şantier din cele amintite mai sus – evident, din lipsa banilor -, s-au găsit însă fonduri pentru studii de fezabilitate: 78 de milioane de euro va da CNADNR pe soluţiile tehnice pentru 10 noi tronsoane de autostradă ce vor însuma 975 de km.

Alte 7 studii de fezabilitate sunt la refacere – pe alţi bani -, pentru 580 km de autostradă şi urmează încă un lot de astfel de studii pentru alţi 1.200 km. Deci, cel puţin 100 de milioane de euro se vor duce pentru acestea din urmă şi circa 60 de milioane de euro pentru studiile în refacere. În total, circa 240 milioane de euro pe studii pentru noi autostrăzi.

Mai amintim că în Programul de guvernare al Guvernului Ponta 3 este prevăzută preluarea de la baronii locali la Ministerul Transporturilor drumurile judeţene, pentru a fi reparate şi predate “la cheie”. 

Dar iată cu ce se laudă Dan Şova în doi ani de guvernare:

“România a înregistrat, în 2013, o creștere economică de 3,5%, iar “salariile au fost reîntregite, pensiile au crescut, iar TVA a scăzut la 9% pentru produsele de panificație”.

“Țara noastră a îndeplinit toate criteriile europene care definesc o economie sănătoasă. România a investit cu prioritate în educație, sănătate și infrastructură, a obținut rezultate record în producția industrială și agricolă și, în general, a devenit un loc unde oricine poate avea un trai mai bun. În 2012 și 2013 au fost finalizați circa 230 de km de autostrăzi, aproape jumătate din totalul pe care țara noastră îl deține.

Avem o strategie clară pentru anii ce urmează, iar utilizarea fondurilor europene și de la bugetul de stat în domeniul construcției de infrastructură va avea la bază principiile transparenței și eficienței”, spune acesta, într-un comunicat.

“Cred că în doi ani de guvernare, actualul Executiv a reușit să depășească dezamăgirea creată de 9de ani de nereușite ale regimului Băsescu și să ofere românilor speranță. Rezultatele se văd — România are astăzi parte de stabilitate și un loc mai important în Europa”, mai afirmă ministrul.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.