ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Fiscul, croit pe munca la negru

Data:

Încasările slabe la buget determină Agenția Națională de Administrare Fiscală să înceapă din 1 mai un proiect pilot de combatere a muncii “la negru” pe bază de conformare voluntară, pe un un eșantion semnificativ de contribuabili din regiunile Ploiești și Brașov. La final va fi realizat un model de conformare şi va stabili un program riguros de control şi de inspecţie axat pe identificarea muncii nedeclarate şi subdeclarate, proiectul urmând să fie extins în toată ţara de la 1 ianuarie 2015 şi pe întreaga perioadă de prescripţie a obligaţiilor fiscale, se arată într-un comunicat al instituției.

La controale vor fi trimise echipe mixte, în baza acordurilor de cooperare interinstituţională cu autorităţi ale statului cu competenţă în domeniu.

„ANAF solicită angajatorilor ca în termen de 90 de zile de la demararea proiectului să ia măsuri în vederea conformării voluntare la obligațiile ce le revin conform prevederilor Codului muncii, Codului fiscal și Codului de procedură fiscală. Precizăm că se vor efectua inspecții și controale la nivelul contribuabililor care prezintă risc în ceea ce privește evaziunea în domeniul contribuțiilor sociale, de sănătate și al impozitului pe venit. În activitatea de control vor fi formate și angrenate echipe mixte, în baza acordurilor de cooperare interinstituțională cu autorități ale statului, care au competență în domeniu”, se precizează în comunicat.

Programul are ca scop prevenirea şi combaterea muncii nedeclarate şi/sau subdeclarate, sprijinirea concurenţei loiale în mediul de afaceri şi a protejării angajaţilor, în contextul asumării angajamentelor convenite cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.

“Munca la negru în România afectează sub diversele ei forme o parte importantă din totalul populaţiei care prestează activităţi dependente şi generează efecte negative considerabile asupra bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale şi bugetului asigurarilor de sănătate”, se spune în comunicat. (M.S.)

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

DKV Mobility, noi certificări ESG

DKV Mobility a obținut din nou scoruri ridicate din...

Nazare: Pachetul de relansare economică 2026

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a prezentat la finalul ședinței...

România, prima la autobuze electrice Karsan

România a ajuns pe primul loc la nivel mondial...

Colliers – raport privind piața de retail modern

După un deceniu de creștere rapidă, piața de retail...

Peste 1.000 km pe zi cu un camion electric Renault

Compania elvețiană Hugelshofer Logistik a realizat recent un nou...

Taxiuri robotizate, la Hamburg

Freenow by Lyft a anunțat cel de-al treilea proiect...

BERGERAT MONNOYEUR ROMÂNIA: Viitorul construcțiilor este Om+Mașină+AI

Bergerat Monnoyeur România estimează că vom avea un an...

Directorul GFR, sub control judiciar – dare de mită

Directorul general al Grup Feroviar Român (GFR), Cristian Rădulescu,...