Ford şi STS au echipat 100 de maşini B-Max cu sistemul eCall de apelare automată la 112 în caz de accident grav

Primele 100 de masini B-Max care au iesit pe poarta fabricii de la Craiova au fost echipate cu un modul care apeleaza automat serviciul de urgenta 112 in caz de accident. Dotarea noului model Ford s-a facut in baza unui protocol de cooperare semnat de Henrik Nenzen, directorul general Ford Romania, si de general inginer Marcel Opris, directorul Serviciului de Telecomunicatii Speciale (STS). Este vorba despre un sistem de conectivitate prin voce si de informare care permite initierea unui apel direct catre 112 prin intermediul telefonului ocupantului vehiculului, conectat la sistemul din masina prin Bluetooth, furnizand si coordonatele GPS ale vehiculului, anunta, luni, STS. Centrele de preluare a apelurilor de urgenta au fost dotate cu echipamente si pot permite receptionarea apelurilor de tip eCall si a datelor asociate: localizarea, tipul autovehicului, directia de mers, numarul pasagerilor s.a..

Apelul de urgenta poate contine comunicarea vocala dintre accidentat si operatoarea 112, concomitent cu transmiterea automata a unor date asociate.

Comisia Europeana a lansat o recomandare ca sistemul eCall sa fie instalat in toate noile autoturisme si vehicule usoare din UE incepand din 2015.

Finantare europeana pentru Sistemului National Unic pentru Apeluri de Urgenta

Separat de acest proiect initiat de Ford Romania, la 1 ianuarie 2011 a fost demarat oficial proiectul pan-european de implementare a serviciului eCall, denumit HeERO, in baza unui acord de finantare semnat intre ERTICO, liderul de consortiu, si Comisia Europeana al carui beneficiar este si administratorul Sistemului National Unic pentru Apeluri de Urgenta (SNUAU) – Serviciul de Telecomunicatii Speciale (STS).

In cadrul proiectului HeERO, Romania face parte dintr-un consortiu alaturi de 8 tari europene – Germania, Italia, Suedia, Finlanda, Olanda, Grecia, Cehia si Croatia – in care vor mai fi dezvoltate alte sisteme pilot. Fiecare dintre aceste tari este responsabila cu implementarea si operationalizarea unui sistem pilot eCall cu respectarea standardelor in domeniu. Serviciul de Telecomunicatii Speciale are responsabilitatea coordonarii pachetului ce include activitatea de operationalizare a sistemului la nivel European. Proiectul este desfasurat derulat pe o perioada de 36 de luni.

La sfarsitul acestui proiect, Romania va fi capabila sa implementeze sistemul eCall prin care vor fi alertate toate dispeceratele de urgenta (Ambulanta, Pompieri, Politie), care vor primi date exacte despre un eventual accident auto. Sistemul presupune echiparea autovehiculelor cu un modul care sa apeleze automat (sau manual) serviciul de urgenta 112 in cazul unui accident.

Cum functioneaza sistemul eCall

Sistemul eCall se declanseaza automat de indata ce senzorii din interiorul vehiculului detecteaza un accident grav. Odata declansat, sistemul formeaza numarul european de urgenta 112, stabileste o legatura telefonica cu centrul corespunzator de preluare a apelurilor de urgenta si transmite serviciilor de salvare detalii despre accident, inclusiv ora la care acesta a avut loc, pozitia exacta a vehiculului accidentat si directia deplasarii (informatie esentiala in cazul in care accidentul s-a produs pe autostrada sau intr-un tunel).

Un apel de tip eCall poate fi declansat si manual, prin simpla apasare a unui buton din interiorul masinii, de exemplu de catre un martor la un accident grav.

Se estimeaza ca instalarea sistemului eCall in fiecare automobil nou costa mai putin de 100 de euro. Pentru a nu suscita preocupari legate de protectia vietii private, trebuie mentionat ca sistemul eCall nu permite urmarirea vehiculelor, deoarece ramane inactiv si nu transmite semnale pana in momentul in care este activat de producerea un accident, se arata in comunicatul CE.

Magda SEVERIN

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.