Martin Schulz: „România a îndeplinit criterii, ar trebui să adere la Schengen”. Despre cazul Diaconu: „Sentinţa ICCJ trebuie respectată”. Băsescu: „Nu mai comentez de mult”

Preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a declarat, miercuri, că România ar trebui să poată adera la Schengen, deoarece a reuşit să îndeplinească condiţiile necesare. Despre recenta încălcare a statului de drept, prin refuzul Senatului de a pune în aplicare sentinţa ICCJ referitoare la incompatibilitatea lui Mircea Diaconu, Schulz a pus că este dificil să facă un comentariu, deoarece nu nu ştie motivele pentru care Senatul a respins-o, dar susţine că ar trebui ca decizia Înaltei Curţi să fie respectată şi că va discuta acest aspect cu preşedintele Traian Băsescu. Şeful statului, „ars” în vară cu suspendarea din funcţie, nu mai vrea să comenteze „după cum ştiţi, de foarte multă vreme”. 

“Sunt, într-adevăr un susţinător al României, mai ales în ce priveşte aderarea la Spaţiul Schengen. România a îndeplinit criterii, de aceea ar trebui să adere la Schengen”, a afirmat preşedintele PE, miercuri, într-o conferinţă de presă.

În prealabil, Martin Schulz a ţinut un discurs în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului,

În care a felicitat România pentru progresele înregistrate în controlul la frontiere şi a promis că PE se va angaja într-o mai bună integrare a ţării noastre în UE.

“Cunoaşteţi că PE, în rezoluţia sa din 13 octombrie 2011, s-a pronunţat în favoarea primirii dumneavoastră în spaţiul Schengen. România, vreau să subliniez, a transpus toate instrumentele Schengen şi aş dori să vă felicit pentru progresele înregistrate în domeniul controlului la frontieră”, a spus Martin Schulz în faţa parlamentarilor români.

Preşedintele PE a adăugat că România supraveghează o mare parte din frontierele exterioare şi are graniţe cu Serbia, Ucraina, R.Moldova şi Marea Neagră.

“Este bine ca toţi cetăţenii să vadă că aceste lucruri sunt luate foarte în serios. PE se va angaja într-o mai bună integrare a ţării dumneavoastră în UE”, a adăugat Schulz.

Despre recenta încălcare a statului de drept, prin refuzul Senatului de a pune în aplicare sentinţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) privind incompatibilitatea lui Mircea Diaconu, Schulz a spus – încolţit de jurnalişti şi la Parlament, şi la Palatul Cotroceni, unde ulterior s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu – că a discutat despre subiect la întrevederea cu şeful statului, dar că nu poate face comentarii prentru că nu cunoaşte motivul pentru care Senatul a luat aceată decizie. El a subliniat însă că o sentinţă a Înaltei curţi trebuie pusă în aplicare.

“Am fost întrebat deja la Parlament despre acest caz şi trebuie să vă răspund că l-am discutat şi cu preşedintele. Este dificil să fac comentarii. Nu am informaţii detaliate despre caz, cred că ar trebui ca decizia Curţii să fie respectată, dar nu ştiu motivele pentru care Senatul a respins-o. De aceea nu pot să comentez. Eu aparţin acelor politicieni care spun că nu pot comenta chiar totul, mai ales dacă nu au cunoştinţă despre un lucru”, a spus Schulz.

Traian Băsescu a fost mai tranşant: „Nu comentez, după cum ştiţi, de foarte multă vreme”.

Magda SEVERIN 

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.