ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Oltchim trimite în şomaj tehnic 506 angajaţi de la Bradu. Oamenii protestează la poarta combinatului

Data:

Conducerea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea va trimite în şomaj tehnic, începând de luni, 506 salariaţi din cadrul Diviziei Petrochimice Bradu (Argeş), în urma lipsei capitalului de lucru necesar repornirii activităţii de petrochimie de la Piteşti. Potrivit unui comunicat al companiei remis Bursei de Valori Bucureşti, angajaţii vor rămâne în şomaj tehnic până la 30 septembrie, perioadă în carevor fi realizate lucrările de revizie tehnică programată pentru 2012. Oamenii se tem însă că perioada va fi prelungită până la sfârșitul anului.

Într-un protest spontan, 300 de salariați s-au adunat, vineri, la poarta combinatului. Ei reclamă că ultima plată a salariilor s-a făcut în iunie, astfel că, de o lună și jumătate, nu au mai primit un leu. Anul trecut, aceștia au mai stat în șomaj tehnic, din august până în martie anul acesta.

Conducerea combinatului asigură însă că ”pe durata suspendării contractelor individuale de muncă, salariaţii beneficiază de o indemnizaţie de 80% din salariul de bază al fiecăruia”, potrivit comunicatului.

Pe de altă parte, Adrian Radu a fost numit administrator provizoriu al combinatului, după ce Consiliul de Administraţie a luat act de demisia lui Grigore Crăciunescu.

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, memorandumul prezentat de Ministerul Economiei privind schimbarea strategiei de privatizare a Oltchim. Se propune privatizarea prin vânzarea în procedură colectivă a pachetului de acţiuni deţinut de statul român la SC Oltchim SA, reprezentând 54,8% din capitalul social, şi a creanţelor AVAS şi SC Electrica SA, însumând 1,8 miliarde lei, adică 56% din totalul datoriilor Oltchim.

De asemenea, se mandatează AVAS să deruleze procedura de vânzare a creanţei asupra Oltchim şi se mandatează reprezentanţii Ministerul Economiei în AGA SC Electrica SA să aprobe declanşarea procedurii de vânzare a creanţei deţinute de SC Electrica SA asupra S.C. Oltchim SA

Se va negocia între Ministerul Economiei, prin Oficiul Participaţiilor Statului și Privatizării în Industrie, şi SC OMV Petrom SA o opţiune de achiziţionare de active ale rafinăriei Arpechim, deţinute de OMV Petrom, exercitabilă de către investitorul desemnat pentru privatizarea Oltchim. (M.S.)

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Autobuzele și camioanele electrice sunt noduri energetice mobile

Pe măsură ce adoptarea vehiculelor electrice evoluează, gestionarea inteligentă...

Renault lansează eticheta „Converted by Renault”

Renault își extinde gama de conversii construite în fabrică,...

Plată online pentru traversarea Podului Giurgiu-Ruse

Tariful de traversare a Podului Giurgiu-Ruse poate fi plătit...

BYD Dolphin G DM-i a ajuns în România

BYD, lider mondial în producția de autovehicule cu energie...

FlixBus își extinde rețeaua de vară din România

În întâmpinarea sezonului de vară, FlixBus își extinde rețeaua...

Generația Z rescrie regulile muncii la birou

Generația Z rescrie regulile muncii la birou, acesta fiind...

Bursă de transport securizată prin certificările TAPA

TAPA EMEA și Trans.eu lansează prima bursă de transport...