Poşta Română, fără muşterii. Directorul general încasează 6.000 de euro/lună

Niciun investitor nu a cumpărat caietul de privatizare al Companiei Naţionale Poşta Română, până marţi la ora 12.00, când a expirat termenul limită, a anunţat directorul general al companiei, Ion Smeeianu. În schimb, am aflat cât câştigă acesta: 6.000 de euro/lună – „nivel justificat, în condiţiile în care funcţia este foarte stresantă şi generatoare de presiune din cauza licitaţiilor la care societatea intră în concurenţă cu operatorii privaţi”, a spus el.

“Pentru a elimina speculaţiile, confirm că primesc lunar, net, suma de 5.000 de euro pentru funcţia de director general, la care se adaugă indemnizaţia de 1.000 de euro, tot net, pentru calitatea de membru în Consiliul de Administraţie. Deci, pe total, primesc 6.000 de euro. Această sumă ar putea fi suplimentată dacă indicatorii de performanţă stabiliţi în contractul de mandat sunt depăşiţi, fiecare, cu cel puţin 10%”, a afirmat Smeeianu într-o conferinţă de presă.

El adăugat că indicatorii de performanţă se referă la veniturile totale, profit şi EBITDA, dar a evitat să precizeze şi nivelul pe care trebuie să îl atingă fiecare indicator, afirmând că sunt confidenţiali.

Presa a scris în martie că Smeeianu are aprobat de AGA un salariu de până la 10.000 de euro, în condiţiile în care conduce o instituţie falimentară.

Datorii de 650 milioane lei

Compania avea la sfârşitul anului 2011 datorii de 556,9 milioane de lei şi pierderi de 182,9 milioane de lei. În perioada mai 2012 – mai 2013, a mai înregistrat pierderi de 66 milioane lei.

Datoriile au ajuns, la data de 28 mai a.c., la 650 milioane de lei, din care către stat, însumează 242 milioane lei,  potrivit dir. gen. Smeeianu. El susţine că că cea mai mare parte a noii datorii este generată de un contract păgubos pe care societatea l-a făcut cu sindicatul Poştei Române.

Sindicatul lucrătorilor furniza servicii de analiză de trafic de trimiteri poştale şi în contrapartidă sindicatul acorda salariaţilor tichete premium. ANAF a considerat că această situaţie corespunde unui plăţi de salarii şi a fost impozitat cu 42 de milioane de lei, din totalul de 107 milioane lei. Smeeianu a spus că Poşta se va îndrepta în instanţă pentru recuperarea pagubelor cauzate de acest contract.

“Pe primele 4 luni ale acestui an ne menţinem în zona de venituri anterioară liberalizării pieţei. Media veniturilor este 104,9 milioane lei pe lună, ceea ce înseamnă cu numai 0,75% mai puţin decât anul trecut. După 4 luni, pierderea este de 5,23 de milioane lei, reprezentând o pierdere pe lună de 1,3 milioane. Pierderea medie lunară în primele 4 luni este de 1,3 milioane lei. Acesta fiind situaţia, trebuie să iau măsuri imediate pentru executarea bugetului pe 2013 în condiţiile pe care le-a stabilit Guvernul României”, a declarat Ion Smeeianu.

Conform eşalonării făcute pentru mai-iunie anul trecut până acum, Poşta a achitat statului 44,34 milioane lei, urmând să curgă cele 5,5 milioane lei pe lună până la expirarea datoriei.

“Pe anul acesta ne-am propus venituri de 1,255 miliarde lei, iar cheltuielile în acelaşi cuantum. Propunerea este de a se merge pe zero profit, zero pierderi în anul 2013. La cheltuielile de personal sunt prevăzute numai 829,3 milioane lei în 2013, ceea înseamnă, faţă de ceea ce s-a realizat în 2013 pe acelaşi capitol de cheltuieli, alocarea a numai 93,7%. Este imperios necesară reducerea într-o formă a cheltuielilor cu personalul. Până acum nu am dat zile libere, nu am făcut restructurare majoră. Eu trebuie să reduc cheltuielile cu personalul în 2013 cu 6,3%”, a mai spus Ion Smeeianu.

32.000 de angajaţi, sub presiune

Poşta are circa 32.000 de angajaţi, cărora li s-a redus norma de lucru la  numai 4 sau 6 ore, iar salariile – pe măsură, astfel că pornesc de la 500 de lei. Nemulţumiţi, salariaţii mai multor oficii poştale din Bucureşti, Cluj, Vrancea şi Iaşi au declanşat o grevă spontană, în 14 mai, dar au revenit la lucru după negocierile cu liderii de sindicat ale ministrului Nica şi, mai ales, după ce premierul Victor Ponta i-a ameninţat că dacă nu duc la timp pensiile, le va pune pe card şi va termina cu meseria de poştaş.

Smeeianu a anunţat că “dacă până astăzi (marţi – n.r.) la sfârşitul programului nu semnează actele adiţionale la contractul individual de muncă pentru diminuarea voluntară a normei de lucru, 4.000 de salariaţi vor intra într-o disponibilizare colectivă”, a spus Ion Smeeianu.

Privatizare sub semnul întrebării

Privatizarea Poştei Române deja fusese decalată cu o lună, iar acum chiar că nu se va mai înscrie în termenul prevăzut de FMI. Astfel, după ce termenul de cumpărare a dosarului de prezentare a fost stabilit iniţial pe 11 aprilie, Ministerul pentru Societatea Informaţională (MSI) l-a prelungit până pe 28 mai. Argumentul ministrului Dan Nica a fost că administraţiile poştale şi fondurile de investiţii interesate au solicitat să evalueze în detaliu oportunitatea investiţională şi potenţialul de creştere al companiei.

Statul român deţine 75% din acţiuni la Poşta Română, în timp ce restul de 25% este deţinut de Fondul Proprietatea.

Guvernul vrea să selecteze un investitor care să preia 51% din companie, prin majorare de capital social.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.