PwC România: Regulile fiscale se vor schimba în 5 ani

În urma transformărilor legislaţiei fiscale internaţionale, cu accent pe creşterea transparenţei şi a schimbului de informaţii între state la nivel global, regulile fiscale se vor schimba şi în România în următorii 5 ani, informează PwC România, într-un comunicat remis redacţiei.

„Vedem în ultima vreme un efort concertat la nivel internaţional, în interiorul mai multor organizaţii sau grupuri internaţionale, de la OECD, la G8 şi până la Uniunea Europeană, pentru rescrierea regulilor fiscale internaţionale, pentru a diminua pe cât posibil practica evitării plăţii taxelor, atât de către companii, cât şi de către persoanele fizice. Urmarea acestor eforturi va fi un accent sporit pe determinarea motivelor şi substanţelor tranzacţiilor, îndeosebi între părţile afiliate”, a declarat Mihaela Mitroi (foto), liderul Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică al PwC România.

„Peste 80 de state din întreaga lume au semnat Convenţia privind asistenţa administrativă reciprocă în materie fiscală care vizează toate tipurile de impozite  (pe venit, profit, avere etc.) şi care permite schimbul de informaţii spontan şi la cerere, precum şi colaborarea în desfăşurarea inspecţiilor fiscale internaţionale. Dintre acestea, 52 de state, printre care şi România, au aderat deja la acordul pentru schimbul automat de informaţii financiare”, a adăugat ea.

“Acest acord va permite României să facă schimb automat de informaţii financiare la nivelul standardului OECD între ţări şi jurisdicţii în scopul identificării persoanelor fizice care eludează fiscul prin transferul banilor în străinătate. Prin urmare, regulile jocului se schimbă din punct de vedere fiscal peste tot la nivel global. România nu poate face excepţie, iar contribuabilii din România trebuie să înceapă să se pregătească din vreme pentru aceste schimbări”, a completat Mihaela Mitroi.

Într-o economie globalizată şi aflată în profundă transformare, preţurile de transfer joacă un rol important în alocarea profiturilor între companii afiliate. La ora actuală, preţurile de transfer se poziţionează ca fiind o continuare a planificării fiscale, cu scopul de a minimiza sau chiar evita riscul litigiilor fiscale.

Acestea au fost câteva dintre concluziile conferinţei anuale de taxe a PwC România, ce a avut loc astăzi la Bucureşti.

În cadrul evenimentului au fost abordate şi teme privind pachetul de măsuri antievaziune fiscală, neclarităţile privind impozitarea operaţiunilor din Marea Neagră, precum şi necesitatea recalibrării raporturilor dintre contribuabili şi ANAF, din perspectiva controalelor fiscale.

Firmele din reţeaua PwC (www.pwc.ro) ajută organizaţiile şi indivizii să creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Reţeaua este prezentă în 157 de ţări cu mai mult de 195.000 de specialişti dedicaţi oferirii de servicii de calitate de audit, consultanţă fiscală şi consultanţă pentru afaceri. (M.B.)

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.