Week-end cu 34 de grade Celsius

Toamna întârzie, meteorologii anunţând pentru acest week-end temperaturi de până la 34 de grade Celsius. Ploile vor fi inexistente în cea mai mare parte a ţării. Poate izolat vor cădea câţiva stropi în nordul Moldovei şi în zona de munte – ziua, iar noaptea în nord-vest.

Sâmbătă, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în extremitatea sudică a ţării. Minimele – de la 8 grade în depresiunile din estul Transilvaniei până la 22 de grade în Dealurile de Vest. Spre dimineaţă, pe arii restrânse, în zonele joase va fi ceaţă.

În Bucureşti, vremea se va menţine deosebit de caldă, cu cer senin. Temperatura maximă va fi de 31 – 32 de grade, iar cea minimă de 15 – 16 grade.

La munte, vremea va fi foarte caldă pentru sfârşitul lunii septembrie, cu 25 de grade la Sinaia şi 30 la Predeal, spre exemplu. Este posibil să plouă slab, cu totul izolat, în nordul Carpaţilor Orientali. Pe litoral vor fi 30 de grade Celsius.

Duminică vremea nu se schimbă, ba chiar se mai încălzeşte, cu temperaturi între 26 şi 34 de grade, iar cele minime între 9 şi 19 grade, uşor mai scăzute în depresiuni. Izolat în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.

La munte, vremea va rămâne deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în nordul Carpaţilor Orientali, unde izolat va ploua. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura aerului nu se va modifica semnificativ faţă de ziua precedentă. Izolat pe văi şi în depresiuni vor fi condiţii de ceaţă. (M.S.)

Imagine: Jean-Mihai PÂLŞU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.