Avantajul Volkswagen

Principalele avantaje cu care gama Volkswagen încearcă să fie mai aproape de nevoile clienţilor vin din zona consumului de combustibil şi a întreţinerii vehiculelor.

 

Gama de vehicule comerciale este compusă din modelele Caddy, Transporter, Amarok şi Crafter, iar fiecare are, la rândul său, mai multe tipuri de carosări, acoperind toate segmentele utilitarelor uşoare. Volkswagen este unul dintre producătorii care a avut în vedere faptul că motoarele mari, peste 2.000 cmc, sunt taxate mai aspru şi astfel a realizat un motor revizuit de 2.0 TDI (1.968 cmc mai exact), bazat pe tehnologia Common Rail. Deşi poate părea mic pentru un Crafter sau prea mare pentru un Caddy, este oferit în mai multe versiuni de putere pentru a se putea alege cea mai bună variantă de către potenţialul client, în funcţie de activitatea desfăşurată. Pe lângă un consum redus de combustibil, graţie tehnologiei Common Rail, dar şi a „simbiozei“ motor – cutie de viteze, vehiculele comerciale VW au costuri de întreţinere reduse, indiferent de model.

Sistem de întreţinere cu interval flexibil

Programul de întreţinere este constituit din două evenimente principale: schimbul de ulei şi inspecţia. Uleiul motorului se schimbă la un număr de kilometri variabil, în funcţie de uzura acestuia în urma condiţiilor specifice de utilizare a vehiculului. Prima inspecţie de service va avea loc la 30.000 km sau 2 ani pentru modelele Caddy şi la 40.000 km sau 2 ani pentru modelele Transporter, Amarok şi Crafter. Apoi, schimburile de ulei, se fac la maxim 30.000 km sau 2 ani la Caddy şi 40.000 km sau 2 ani pentru celelalte modele ale gamei, Transporter, Amarok şi Crafter. Garanţia oferită de constructor este de 48 de luni, iar pentru că serviciile joacă un rol foarte important în piaţă şi cei de la Porsche ştiu asta, grupul are un „pachet All in one hand“, adică o reţea la standardele producătorului Volkswagen AG, acoperind toate serviciile conexe vehiculelor precum consiliere, finanţare, asigurare, buy-back, dar şi partea de after sales. Întreaga gamă Volkswagen Autovehicule Comerciale beneficiază de preţuri speciale.

Programul Remat 2014

Pentru cei care doresc să opteze pentru achiziţia unui vehicul comercial Volkswagen prin programul Remat 2014, compania Porsche Finance Group a pregătit dobânzi speciale şi bonusuri financiare în funcţie de modelul ales, indiferent că se optează pentru achiziţia prin leasing financiar clasic sau Perfect Leasing. Porsche oferă 3 luni de asigurare de tip CASCO gratuit prin Porsche Asigurări (pentru contractele de finanţare cu o durată minimă de 24 de luni), avans zero (pentru automobilele cu un preţ mai mic sau egal cu 18.000 euro cu TVA, finanţare în RON) şi o dobândă fixă de 6,99% la euro.

Consum redus şi impozite mai mici cu motorul 2.0 TDI, ce echipează toate autovehiculele comerciale Volkswagen.

 

Alexandru STOIAN

alexandru.stoian@ziuacargo.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.