ICCJ a respins noile expertize cerute de Fenechiu. Pledoariile finale – în 27 ianuarie, sentinţa definitivă – în februarie

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins, joi, cererile lui Relu Fenechiu de efectuare a unor noi expertize în dosarul „Transformatorul”, care se judecă la recurs după ce fostul ministru al Transporturilor a fost condamnat în 12 iulie 2013 la 5 ani de închisoare, iar complicii săi, la pedepse între 5 şi 7 ani. Lui Fenechiu i s-a admis însă depunerea unei expertize extrajudiciare făcute la cererea sa la termenul din 7 ianuarie. Procesul va continua în 27 ianuarie cu pledoariile finale, astfel că sentinţa definitivă va fi dată în luna februarie.

Completul de 5 judecători a respins, practic, aproape toate probele solicitate de avocaţii inculpaţilor. Astfel, instanţa a respins ca inadmisibilă excepţia nelegalităţii raportului făcut de Garda Financiară Cluj în 21 iunie 2010.

Totodată, judecătorii au respins ca nefiind utilă cauzei proba testimonială cerută de toţi cei din dosar, precum şi probele privind efectuarea expertizelor financiar-contabile şi tehnică de specialitate (energetică), considerate ca nefiind utile şi concludente.

Cei 5 magistraţi au mai respins, în aceeaşi manieră, efectuarea unei expertize evaluatorii şi a expertizei sistemului informatic de înregistrare cerute de Petru Andronache.

Instanţa a admis în parte proba cu înscrisuri făcută de Relu Fenechiu, respectiv expertiza extrajudiciară contabilă din 21 noiembrie 2013 întocmită de expertul contabil Alexandru Ţugui şi opiniile experţilor Alexandru Ţugui, specialist expert contabil, şi Iosif Gulacsi, specialist în energetică, şi a admis proba cu înscrisuri în circumstanţiere făcută de Relu şi Lucian Fenechiu, Mihai Bogdan Damian, Ioan Turbatu, Ion Mărghidan şi Petru Andronache.

Magda SEVERIN

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.