Lucrările la lotul 4 al Autostrăzii Lugoj-Deva, suspendate. Nu au autorizaţie de construire

CNADNR anunţă suspendarea lucrărilor pe două secţiuni ale Autostrăzii Lugoj-Deva, lot 4, în lipsa autorizaţiei de construire.

Este vorba despre 11,5 km din totalul de 22,1 km ai acestui lot ce va avea la final 18 lucrări de artă, un nod rutier şi două spaţii de servicii – totul la o valoare iniţială de 94 milioane euro şi un preţ mediu de 4,25 milioane euro/km.

Împreună cu lotul 2 (de 28,6 km, în valoare de 127,9 milioane de euro) şi cu lotul 3 (de 21,14 km, în valoare de 131,8 milioane euro, la un preţ mediu de 6,23 milioane euro/km), tronsonul de autostradă Lugoj – Deva va avea 70 de km şi va conecta două alte sectoare ale A1: Nădlac – Traian Vuia (145 km) şi Deva – Sibiu (113 km).

Redăm integral precizările CNADNR transmise redacţiei, cu argumentel directorului general Narcis Neaga:

“Urmare efectuării unui control al Inspectoratului de Stat în Construcţii pe lotul 4 al Autostrăzii Lugoj – Deva, au fost suspendate temporar lucrările de excuţie aferente secţiunilor C şi D, respectiv: de la km 88+016  la km 99+500. Această decizie a fost luată din cauza lipsei Autorizaţiei de Construire pentru secţiunile respective.

Precizăm că Acordul de mediu aferent tronsonului de autostradă Lugoj -Deva: RO ANPM-07/09.09.2010 a fost revizuit în data de 24.12.2013, fiind emis pentru întreg tronsonul de autostradă.

Lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva a fost împărţit în 4 secţiuni, respectiv:

  • Secţiunea A km 77+361 – km 83+014;
  • Secţiunea B km 83+014 – km 88+016;
  • Secţiunea C km 88+016 – km 94+350;
  • Secţiunea D km 94+350- km 99+500.

Pentru secţiunile A şi B a fost emisă Autorizaţia de Construire în data de 15.10.2014.

Referitor la secţiunile C şi D, menţionăm că Proiectul Tehnic aferent a fost avizat cu întârziere în cadrul CTE-CNADNR din cauza identificării unor probleme, respectiv:

  • cimitirul neautorizat de la km 90+275 – km 90+315, halda de cenuşă şi zgură de la Mintia, km 93+300 – km 94+300;
  • stabilitatea versantului de la km 96+620 – km 97+750, amenajarea Nodului Rutier de la Şoimuş – km 99+500, existenţa Peşterii Tunel cu lilieci în aproprierea localităţii Şoimuş, în culoarul expropriat în zona km 97+200.

Odată cu identificarea acestor probleme, CNADNR a solicitat Antreprenorului (Asocierea S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SPEDITION UMB S.R.L.) transmiterea tuturor modificărilor aduse proiectului faţă de Acordul de mediu emis în data de 24.12.2013, întrucât este necesară revizuirea acestuia.

“Specificăm că un impediment deosebit în realizarea unui proiect de maximă importanţă este tocmai această reluare a întregului mecanism de obţinere a Acordului de Mediu şi implicit a Autorizaţiei de Construcţie, când de fiecrare dată la proiect sunt aduse modificări generate de astfel de probleme apărute în teren. În acest sens, CNADNR SA împreună cu Ministerul Transporturilor, analizând atât cazul de faţă, cât şi alte situaţii similare existente, a propus şi lucrează la realizarea unui Memorandum prin care să integreze toate instituţiile cu atribuţii în emiterea avizelor şi acordurilor pentru realizarea proiectelor din fonduri europene nerambursabile. Pe lângă modificarea Legii achiziţiilor publice, vom susţine de asemenea şi scurtarea timpilor şi corelarea activităţilor tuturor celor implicaţi, astfel încât anumite activităţi să se desfăşoare cât mai repede şi cât mai coerent. În perioada de derulare a programului POS-T 2007 – 2013 am întâmpinat multe situaţii similare pe care le-am soluţionat în timp, astfel tocmai din acest motiv în programul POIM dorim să avem o abordare mult mai strictă, mai fermă şi cu o eficentă ridicată. De aceea, în vederea evitării riscului de depăşire a perioadei de eligibilitate aferentă proiectului autostrăzii Lugoj-Deva lot 2, lot 3 şi lot  4 (sector Dumbrava -Deva) finanţat din POS- T în perioada de programare 2007-2013, am demarat procedura de fazare a proiectului, astfel:

– FAZA 1: lucrări executate, considerate funţionale pentru scopul lor, având ca termen limita de efectuare a plăţilor data de 31 decembrie 2015, cu  rambursarea cheltuielilor eligibile aferente din POS-T 2007-2013;

– FAZA 2: restul lucrărilor rămase de executat până la sfârşitul proiectului, cu rambursarea cheltuielilor eligibile din POIM  2014-2020″, a declarat Narcis Neaga, director general al CNADNR SA”.

Magda SEVERIN

Foto: Marius POPOVICI

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.