GEFCO, 30 de ani de expertiză în sisteme de ambalare reutilizabile

GEFCO aniversează 30 de ani de când oferă soluții de ambalaje reutilizabile, marilor producători de automobile și aeronautice, pentru transportul și livrarea pieselor de schimb. Aproximativ 130.000 de containere sunt prelucrate în fiecare zi de către echipele GEFCO în cele 26 de centre de gestionare a ambalajelor reutilizabile, din Europa, pentru un ecosistem sustenabil care deservește 2.000 de utilizatori.

Soluțiile ecologice dezvoltate de GEFCO implică mai puțin ambalaj de unică folosință pe piață și mai puține camioane de transport. Acest lucru se datorează faptului că majoritatea containerelor GEFCO sunt pliabile, contribuind la optimizarea în ceea ce privește viteza de încărcare a camioanelor. În plus, toate ambalajele GEFCO deteriorate sunt reciclate 100%.

O ofertă care garantează gestiunea completă a ambalajelor pe întreg lanțul de aprovizionare

Într-o piață care înregistrează o creștere accelerată, mulți producători consideră că externalizarea gestiunii ambalajelor este soluția potrivită, pentru a se reorienta asupra activităților care stau la baza companiei. 

Totul a început  în anul 1989, când un producător de automobile de top a deschis drumul către înființarea acestui serviciu în companie. Apoi, începând cu 2014, un producător de mașini premium a luat decizia unei colaborări la nivel mondial cu GEFCO, pentru gestiunea lanțului de aprovizionare, ajutorul containerelor pliante reutilizabile, pentru toți furnizorii de surse electrice și de piese de schimb ai companiei. Cel mai recent, o companie aeronautică de prestigiu a încheiat cu GEFCO un contract pe termen lung pentru a-și susține tranziția către un lanț de aprovizionare mai sustenabil prin intermediul sistemului de ambalare reutilizabil.

Sébastien Roger, Reusable Packaging Solution Manager la GEFCO, a declarat: „Gama noastră de ambalaje reutilizabile este concepută pentru a asigura integritatea produselor clienților noștri și în același timp pentru a optimiza viteza de încărcare a camioanelor, fluxul de producție și depozitarea. Oferim nu numai optimizarea lanțului de aprovizionare, ci și o creștere semnificativă a profitabilității clienților noștri, mai ales într-un context în care piața este din ce în ce mai competitivă”.

Dincolo de expertiza unică în domeniul gestiunii ambalajelor, brandurile industriale de top se pot baza de asemenea pe o rețea extinsă de auditori specializați care au capacitatea de a oferi perspective asupra lanțului de aprovizionare și optimizarea lor. Conectați la întreaga rețea GEFCO din Europa, acești auditori au pregătirea să livreze training-uri, astfel încât utilizatorii să poată supraveghea personal fiecare pas din proces, inclusiv comanda ambalajelor, rezervarea transporturilor de expediere, pașii intermediari, corectarea rezervărilor greșite și facturarea.

Pentru a optimiza și mai mult operațiunile lanțului de distribuție, GEFCO a dezvoltat un sistem IT  dedicat, numit NETBOX, care asigură urmărirea fluxurilor de transport în timp real. Pe baza datelor furnizate de NETBOX, amplasarea și parcursul containerelor pot fi modificate în orice moment, în funcție de necesități, prin soluții inteligente și flexibile. Predictiv și sigur, acest software atrage economii semnificative pe tot parcursul lanțului de aprovizionare și facilitează un model de transport mai sustenabil.

„Sunt convins că soluțiile de ambalare reutilizabile ale GEFCO oferă o valoare adăugată unică pe piață, mai ales acelor producători care doresc soluții inteligente și sustenabile, pentru a-și micșora amprenta ecologică a lanțurilor de aprovizionare. Pentru aceștia, rețeaua noastră globală și expertiza de neegalat în soluții complexe multimodale au potențialul să revoluționeze piața”, a adăugat Sébastien Roger.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.