Page 41 - Revista ZIUA Cargo februarie 2019
P. 41

retail, FMCG, e-commerce și automotive. Însă incertitudinea fiscală și economică va induce companiilor din branșă o prudență sporită și le va îndruma către o analiza mai amănunțită a posibilităților de dezvoltare a business-ului, de îmbunătățire a celui existent și de reducere de costuri. Previziunile cursului de schimb și ale balanței comerciale ne fac să anticipăm creșteri de prețuri, în următoarea perioadă, care vor încetini consumul.
potențialului de creștere venit dinspre Uniunea Europeană. Am citit, de asemenea, despre mai multe investiții interesante, făcute de multinaționale, în câteva zone ale țării, iar acest lucru este un semnal pozitiv în ceea ce privește potențialul României de a se transforma într-un HUB regional. Intențiile și planurile pot fi, însă, uneori, puse în așteptare de decizii legislative neclare sau contestate de mediul de afaceri. Companiile, investitorii intră în standby, în momentul în care constată că planurile de investiții publice de pe hârtie nu sunt translatate în bugetul anual și rămân doar la stadiul de intenție.
Principalele amenințări sunt legate de impredictibilitatea fiscală, deficitul forței de muncă, anticipat că se va ac- centua, în următoarea perioadă, și de întârzierile legate de proiectele de infrastructură.
Între principalele amenințări, aș înscrie capacitatea României de a-și adapta, dezvolta sau întreține infrastruc- tura rutieră la standardele necesare viitoarelor investiții asumate de companii private. Infrastructura noastră, atât rutieră cât și feroviară, rămâne, permanent, în urma investițiilor. Creșterea numărului de kilometri de drumuri la standarde europene este o promisiune care rămâne suspendată, de ani de zile, undeva, nu se întâmplă. Acest lucru dăunează atât investițiilor deja existente în cele două sectoare (transport și logistică), dar și celor care se pre- gătesc să intre. Nu există nici măcar un echilibru fragil între rutier și feroviar, să îți permiți, ca investitor, să iei în calcul o variantă mixtă de transport.
Oportunitățile sunt legate de competitivitate și de proiectele companiilor din domeniile mai sus amintite. Cu atât mai mult acum, este nevoie de logisticieni cu experiență dovedită, care să poată ține pasul cu proiecte de mecanizare, de inovație, pe scurt, de o îmbunătățire permanentă a activității din depozit. De asemenea, ei tre- buie să dovedească o politică de resurse umane coerentă, care să susțină activitățile logistice cu personal calificat și fără sincope.
Da, vom investi, în 2019. România este o piață strategică pentru ID Logistics, unde vrem să ne dezvoltam și să investim. Vom continua să investim în Resurse Umane, prin dezvoltarea organizației noastre locale și pregătirea personalului pentru a începe noi activități legate de satis- facerea nevoilor clienților. De asemenea, vom continua să investim în Inovații – una dintre competențele puternice ale ID Logistics – pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor și pentru a reduce nevoia de personal.
Problema forței de muncă rămâne, și anul acesta, o provocare pentru cele două industrii, și nu doar în România. Personalul calificat continuă să plece din țară, pentru condiții mai bune de viață, nu doar pentru salarii, iar eforturile pe care companiile le fac pentru a-și pregăti noi echipe necesită timp și dau rezultate în ani de zile.
Pentru ID Logistics, anul 2019 va fi unul de dezvoltare a activității în România și consolidare a business-ului exis- tent. Avem suportul total al grupului, din acest punct de vedere, și ne dorim atragerea de noi parteneri pe parte de retail, FMCG, e-commerce, fashion și cosmetice. Rămâne să punem în practică planurile noastre în acest sens.
Imprevizibilitatea legislativă rămâne, de asemenea, importantă, deoarece obligă toate companiile și toți inves- titorii să fie excesiv de prudenți în orice acțiune care implică fonduri pe termen lung.
Felix Pătrășcanu, Managing Partner FAN Courier
Recent adoptatele ordonanțe de suprataxare sunt un exemplu pentru întreaga economie, nu doar pentru do- meniile în care au fost date. Ce înseamnă o suprataxă? Un cost suplimentar, posibil la clientul final, dar, în același timp, o posibilă diminuare a planurilor de investiții.
Problema forței de muncă rămâne, și anul acesta, o provocare
Oportunitățile sunt date de potențialul încă mare al pieței, al cererii și ofertei din e-commerce, de diversifica- rea nevoilor clienților și de capacitatea noastră, a operatorilor, de a acoperi aceste nevoi. Oportunitățile sunt date de numărul din ce în ce mai mare de cereri venite de la clienți din/pentru străinătate. Deschiderea pe care România o are la mare este o oportunitate care va fi, și ea, din ce în ce mai des, valorificată, în viitor.
 Sectoarele transport și logistic vor înregistra, în opinia noastră, un avans și anul acesta, pentru că sunt două piețe care rămân cu potențial de creștere. Avansul, credem noi, este posibil să fie ușor mai temperat decât anul trecut, din cauza imprevizibilității legislative și a politicilor privind inves- tițiile în infrastructura rutieră. FAN Courier și-a mărit, anul trecut, capacitatea de depozitare, prin inaugurarea unui nou depozit, și analizează și alte oportunități în acest sens, ca urmare a deschiderii unui HUB în Ungaria și a
Experiența ne-a învățat că, fără investiții durabile, o companie nu se poate dezvolta pe termen lung. Este o lecție pe care ne-am însușit-o și pe care o respectăm strict. Astfel că, dacă în ultimii 10 ani, ne-am crescut nivelul investițiilor de 14 ori, iar 2018 a fost anul cu cele mai mari investiții din întreaga noastră istorie de 20 de ani, continuăm și în 2019. Ne-am bugetat 15 milioane de euro pentru acest an, pentru continuarea proiectelor începute, dezvoltarea, modernizarea și tehnologizarea de noi HUB-uri regionale, investiții în flotă, IT și training-ul angajaților.
Am bugetat 15 milioane de euro pentru continuarea proiectelor începute
Dacă 2018 a fost un an al investițiilor, 2019 va fi un an al consolidării, acesta este obiectivul principal. Ne-am propus să ne menținem creșterea pe linia organică din anii precedenți, adică un plus de 15%, față de rezultatul din 2018, care a fost 145 de milioane de euro cifră de afaceri. Vom continua, de asemenea, să creștem echipa, media anului urmând să fie de aproximativ 10%.
februarie 2019 .............................................................................................................................................. 41
  LOGISTICĂ
















































































   39   40   41   42   43