Page 43 - Revista ZIUA Cargo februarie 2019
P. 43

nu mai vin în același ritm, iar capacitățile de producție existente se consolidează sau stagnează, din punct de vedere al volumelor.
a angajaților și specializarea lor vor susține companiile în depășirea provocărilor economice.
Oportunitățile sunt cele pe care și le creează fiecare business și antreprenor în parte
Investițiile STILL se îndreaptă, și în 2019, către inovație, performanță și instruire. Vom continua cu înnoirea gamelor de electrostivuitoare și a aplicației de fleet management.
Investițiile noastre viitoare au în vedere oamenii, prin creșterea echipei, și creșterea și diversificarea serviciilor oferite clienților. Suntem, azi, destul de puternici și pe segmentul de transport cu temperatură controlată, și în grupaje. Avem în vedere și alte servicii cu valoare adăugată mai mare, pe care sperăm să le putem demara, în viitor.
Anul 2019 va fi unul provocator, iar service-ul oferit va continua să facă una dintre marile diferențe pe piața de stivuitoare, un segment unde am înregistrat o îmbunătățire semnificativă. În plus, vom păstra tendința de a oferi clienților ultima tehnologie în materie de inovație, pe segmente cât mai diverse de piață, motiv pentru care vârsta echipamentelor care formează flota de închiriere pe termen scurt (400 unități) este sub 3,5 ani.
Avem încredere în ceea ce dezvoltăm. Deci, în anul 2019, vom continua trendul de creștere!
Responsabilitatea față de mediu, sustenabilitatea, sănătatea în muncă și ergonomia sunt alte detalii foarte importante, care întregesc soluțiile pe care le furnizăm pieței de logistică.
Mihaela Ianole, Marketing Responsible STILL Material Handling Romania
Global, piața își va continua creșterea, cu siguranță. Procentul de creștere va depinde de mulți factori precum: mediul social, economic și de afaceri, valoarea bugetelor alocate investițiilor, gradul de aliniere al marilor companii la trendul digitalizării și eficientizării proceselor în logistică.
Anul 2019 va fi unul provocator
George Bădescu, General Manager Vectra Eurolift Service
 Companiile din România au planuri de investiții multianuale. Vor continua investițiile
 Trendul anului 2018 a fost marcat de creștere econo- mică. Ne dorim ca și tendința anului 2019 să fie în același registru de creștere. Totodată, luând în calcul și perspectiva analiștilor economici care prognozează, în 2019, creșteri în proporție mai mică față de 2018, suntem pregătiți să în- fruntăm riscurile.
În cazul furnizorilor de echipamente, fiecare companie va decide modul în care va gestiona aceste prognoze generale și, pe baza precedentului din anii trecuți, se va pregăti pentru situații neașteptate în economie. Acest lucru se poate realiza prin efectuarea cât mai realistă a analizelor de risc, printr-o mai bună gestionare a resurselor de orice fel (începând de la capitalul uman, până la cel financiar), dar și prin strategii de fidelizare a clienților existenți și de atragere de noi parteneri.
Considerăm că piața de logistică va înregistra, în 2019, o creștere mai ponderată față de anul trecut. Dacă, în 2018, piața a crescut cu 28%, anul acesta majorarea se estimează a fi în jur de 10%.
În contextul previziunilor economice, ne dorim să consolidăm relațiile parteneriale și să construim parteneriate autentice și funcționale, care sa ajute clienții în trecerea cât mai lină prin provocările care s-ar prefigura în 2019. Mă refer la micșorarea costurilor, flexibilitate, agilitate și eficiență.
În privința oportunităților, trebuie să ținem cont de existența planurilor de investiții multianuale pe care le au companiile din România. Astfel, vor continua investițiile, în vederea dezvoltării și modernizării depozitelor, a parcurilor logistice, a unităților de producție, în special din zona Auto.
Oportunitățile sunt legate de oameni
Dacă, în anii trecuți, cele mai mari investiții au avut în vedere construirea celui de-al doilea atelier de reparații la sediul Vectra din București, anul acesta investiția va fi în oameni. În ultimii ani, ne-am consolidat echipele de vânzări și cele de tehnicieni și ne dorim să contribuim la dezvoltarea lor profesională.
Oportunitățile sunt legate de oameni, de dezvoltarea lor profesională și personală. Acest aspect va conduce la creșterea companiilor, în ceea ce privește cultura organiza- țională și performanța în muncă, prin investiții în capitalul cel mai de preț: oamenii. Loializarea, școlarizarea continuă
Având în vedere contextul economic internațional, anul acesta estimăm că vom înregistra o creștere de 10%.
Principalele amenințări vin, în special, din zona Euro, care va cunoaște o încetinire a creșterii. De asemenea, o altă amenințare va fi constituită de mărirea prețurilor, din cauza războiului comercial SUA – China și SUA – Europa.
februarie 2019 .............................................................................................................................................. 43
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro
  LOGISTICĂ








































































   41   42   43   44   45