Page 28 - Revista ZIUA Cargo martie 2019
P. 28

Consumul de alcool la volan, un flagel de neînvins?
 „Băutura este pentru creier ceea ce este nisipul pentru rulmenții unei mașini.”
Thomas Edison
  În Uniunea Europeană, un sfert din cele 25 de mii de decese produse în urma accidentelor rutiere, în anul 2016, sunt cauzate
e conducerea sub influența băuturilor alcoolice. În plan național, pe fondul consumului de alcool la volan, conform datelor Direcției Rutiere, doar pe parcursul anului 2017 s-au produs 247 de
dC
249 au fost grav rănite.
accidente grave, în urma cărora 63 de persoane au decedat, iar
hristian Kellner, șef executiv al Consiliului German pentru Siguranță Rutieră, referin-
să nu depisteze astfel de cazuri: de la șoferi care au „băut o bere” până la cei care, după cum spunea un agent de circulație, „nici nu știau că s-au urcat la volan!”
și să-și continue cursa. Efectele psi- hologice ale consumului de alcool creează falsa impresie că pot să facă singurătatea mai suportabilă, că pot diminua sentimentele de izolare so- cială (singur el și mașina, pe perioade lungi de timp).
du-se la un studiu realizat în ianuarie 2019, în care se arată că șoferii ger- mani încă subestimează riscurile de a conduce în stare de ebrietate, spu- nea: „Cel mai bine este să se țină sea- ma de o regulă clară: cei care conduc să nu bea; cei care beau, să nu con- ducă!”
Cauzele și efectele consumului de alcool
În realitate, consumul de alcool la volan are ca efect imediat reducerea coordonării și a timpului de reacție, diminuarea stării de vigilență, a atenției și a câmpului vizual. Totodată, alcoolul alterează luarea deciziilor, reduce responsabilitatea și autocontrolul, dă frâu liber acțiunilor agresive, riscante, necontrolate.
Din păcate, conducerea sub in- fluența alcoolului continuă să fie una dintre cauzele principale ale acciden- telor rutiere, accidente soldate cu morți, răniți și pagube materiale ma- jore. Cu toate că, la nivel mondial, eu- ropean și național, se încercă găsi- rea unor soluții de stopare a celor care consumă alcool la volan, în ultimii ani numărul acestora nu a scăzut.
Ce îi determină, însă, pe șoferii pro- fesioniști, șoferi care din această ac- tivitate se întrețin, pe ei și familiile lor, să abdice de la normele elementare, să riște și să consume alcool la volan?
Să fie, oare, consumul de alcool la volan un flagel de neînvins?
Consumul de alcool este o metodă rapidă și, la început, plăcută de a mo- difica emoțiile, sentimentele, stările de dispoziție, în general. Supărarea, bucuria, agresivitatea, povara singu- rătății sau povara psihologica a res- ponsabilităților, dorința de socializare (întâlnită, frecvent, în parcări sau la lungile cozi formate la frontieră, la încărcat sau descărcat), alungarea temporară a stresului, apărarea îm- potriva dorului de casă, iată câteva cauze care pot să facă un conducător auto profesionist să consume alcool
Pe termen lung, consumul de alcool are efecte atât în plan profesional, cât și social și familial. Scad productivitatea și performanțele, timpul de lucru este utilizat ineficient, apar întârzierile, ab- senteismul, indisciplina; de asemenea, apar consecințe negative în relațiile cu beneficiarii; consumatorul de alcool își schimbă frecvent locul de muncă. În plan familial, apare dezinteresul, negli- jarea familiei și a educației copiilor, chiar destrămarea acesteia.
Deși, statistic, nu reprezintă ma- joritatea, la rândul lor, șoferii profe- sioniști sunt depistați conducând după ce au consumat alcool. Nu există „filtru” organizat de poliția rutieră care
GHID DE REDUCERE A COSTURILOR
 28 .................................................................................................................................................. martie 2019













































































   26   27   28   29   30