Page 8 - Revista ZIUA Cargo ianuarie 2020
P. 8

Aproape 3.000 de cărăuși în plus
Cifrele ARR actualizate la finalul lunii decembrie 2019 indică o piață aflată în dezvoltare, în condițiile în care numărul operatorilor de transport marfă a crescut cu 2.960, iar parcul licențiat s-a majorat cu 9.277 de vehicule.
Numărul companiilor de trans- port marfă a crescut, după ce, în 2018, a înregistrat o scădere, în paralel cu o creștere a flotei totale. Dar, după ce, la nivelul lui 2018, parcul licențiat s-a majorat cu aproape 8.000 de unități, 2019 a adus o evoluție de peste 9.000 de unități. Concret, potrivit datelor puse la dis- poziția redacției de Autoritatea Rutieră Română, la finalul anului trecut erau licențiați 35.463 de cărăuși de marfă, față de 32.503 la finalul lui 2018, în timp ce parcul de vehicule licențiate (cu MMTA peste 3,5 t) ajunsese la 156.903, față de 147.626 în 2018.
De menționat că, din cele 9.277 de unități licențiate în plus, 5.796 au an de fabricație 2019.
Peste 270 de flote importante
Dacă, în majoritate, flota licențiată este operată de firme cu parcuri sub 5 unități (29.575 de companii), cifra com- paniilor cu flote importante, de peste 50 de vehicule, a ajuns la 272, dintre care 34 (față de 35 în 2018) au în curte mai mult de 200 de unități, iar 53 (față de 63 în 2018) între 101 și 200. Numărul firmelor între 51 și 100 de camioane a crescut de la 156 în 2018, la 185.
Analizând cifrele, cel puțin 11 companii au ieșit din zona flotelor de peste 100 de vehicule.
În același timp, 2.458 de companii (față de 2.340 în 2018) au între 11 și 50 de vehicule.
De menționat că numărul cărăuși- lor cu până la 5 vehicule a crescut cu aproximativ 2.000, de la 27.451 la finalul lui 2018, la 29.575 la sfârșitul anului 2019.
+37.640 de cartele tahografice...
Un număr de 190.728 (față de 181.227 în ianuarie 2019) sunt, în ianua- rie 2020, angajați în cadrul companiilor de transport românești, conform datelor ARR, un număr semnificativ mai mare fiind certificați. În același context, un nu- măr de 351.546 de cartele (față de 313.876 în ianuarie 2019) sunt emise de către Autoritatea Rutieră Română.
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro
   STRATEGIE
  8 ................................................................................................................................................ ianuarie 2020




















































































   6   7   8   9   10