Page 19 - Revista Ziua Cargo februarie 2020 ZIUA Cargo
P. 19

  se reamintește vina șoferului și firmei de transport, care au trecut cu un vehicul atât de greu peste un capac de canal care nu era proiectat pentru a face față. Ba chiar se vorbește des- pre marfa transportată (profile meta- lice), ca și cum din start transportatorul poartă măcar un fel de vină morală pentru greutatea camionului. Totuși, firma nu a fost amendată nici pentru masa și nici pentru dimensiunile auto- vehiculului. Iar dacă pe respectivul drum nu sunt semnalizate restricții... Inclusiv capacele de canal ar trebui să fie realizate corespunzător. Interesant este faptul că inclusiv prin aplicația „Street View” se poate vedea că res- pectivul capac nu era bine fixat – evident respectivele imagini au fost preluate cu ceva vreme înainte.
Și mai este ceva. De ce oare se aruncă autoritățile direct pe „soluția”
cea mai simplă? O amendă, mă gân- desc, are în primul rând scopul de a descuraja un anumit comportament dăunător (ilegal). Însă, în acest caz, firma implicată a arătat o transparență totală și deschidere către colaborarea cu autoritățile. Mai degrabă, această amendă pare să descurajeze exact le- galitatea. Nu era mai bine să se ascun- dă pe o străduță lăturalnică, până se scurgea tot rezervorul? Sau poate să dea o spagă și să uităm de incident?
Se aduce la cunoștință faptul că acela care poluează trebuie să plă- tească. Oare nu era mai bine să se emită o factură, care să cuprindă toate costurile legate de decontaminare/cu- rățare? Transportatorul putea, la rân- dul lui, să predea, mai departe, fac- tura către societatea de asigurări, care, probabil, ar fi încercat să recu- pereze paguba de la firma de canali-
zare a orașului. Toată lumea ar fi avut ceva de învățat – autoritățile, cum să intervină mai eficient, primăria ar fi luat la cunoștință ce costuri implică acțiunile de ecologizare după aseme- nea incidente, asigurătorii și-ar calibra polițele mai bine, iar cei responsabili cu infrastructura... Cine știe, poate scăpam de coșmarul canalelor.
Însă așa... Amenda va fi contestată și, indiferent de soluția instanței, toate părțile implicate au ceva de pierdut.
„Amenda aplicată de GNM- Comisariatul General al județului Tulcea, în cuantum de 75.000 de lei, este un abuz în raport cu cele petre- cute în realitate și cu lipsa de vinovăție a noastră, ca transportator. Amenzile aplicate abuziv de către instituțiile Statului generează un impact econo- mico-financiar deosebit, care poate face diferența dintre profit și pierdere, dintre performanță economică și fali- ment, pe o piață economică tot mai limitată și într-un domeniu în care este din ce în ce mai greu de realizat profit. Relevant nu este doar cuantumul amenzii, ci și cum a fost evaluată vino- văția societății noastre de către institu- țiile Statului în raport cu situația de fapt”, a declarat Alexandru Popa.
Reamintim, compania piteșteană Com Divers Auto Ro activează, din anul 1994, în domeniul transportului rutier de mărfuri, fiind una dintre cele mai apreciate firme românești (a câș- tigat de două ori competiția Romanian Transport Company of the Year), iar, în prezent, operează cu o flotă de a- proximativ 300 de camioane.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
 februarie 2020 .............................................................................................................................................. 19
 ACTUALITATE























































































   17   18   19   20   21