Page 53 - Revista ZIUA CARGO
P. 53

  Mirko Woitzik, manager EMEA pentru informații de risc în cadrul DHL Resilience360, organism care a elaborat studiul privind impactul coronavirusului asupra lanțurilor logistice, a identificat câteva măsuri pe care le adoptă, deja, companiile pentru a face față situației:
• Închiderea facilităților de producție și a celor logistice, preventiv sau în conformitate cu directivele autorităților, pentru prevenirea infectării și pentru anticiparea deficitului de forță de muncă.
• Căutarea de surse alternative pentru a achiziționa componente, pentru a reporni liniile cât mai curând posibil sau pentru a menține producția, acolo unde este posibil.
• Folosirea transporturilor aeriene de urgență pentru a aduce componente din China, pentru ca alte unități să-și poată continua producția.
• Asigurarea unor capacități de transport din China pe feroviar sau aerian, ca alternativă la transportul naval.
SOLUȚII PE TERMEN SCURT:
• Identificarea furnizorilor cheie în zonele afectate de închiderea orașelor sau de oprirea producției.
• Asigurarea unor surse alternative și creșterea stocurilor la unitățile cheie de producție.
• Educarea personalului și a furnizorilor cheie în legătură cu simptomele virusului și aplicarea de măsuri de precauție, cum ar fi concediu medical pentru apariția oricărui simptom.
SOLUȚII PE TERMEN LUNG:
• Monitorizarea proactivă a riscurilor din supply chain, în timp real.
• Utilizarea unor strategii de aprovizionare duală pentru componente cheie. • Conturarea și testarea unor planuri de rezervă, pentru eventualitatea unui deficit în aprovizionare de la furnizori.
 chineze de pe diferite niveluri jurisdic- ționale încearcă să oprească epidemia. Unele dintre cele mai notabile provincii și orașe care impun restricții de trans- port în mișcarea localnicilor și a vehi- culelor includ: Guangdong, Jiangxi și Liaoning (provincii), precum și orașele Tangshan (Hebei), Nanjing (Jiangsu), Hangzhou (Zhejiang), Zhengzhou (Henan) și Ningbo (Zhejiang).
Diverse grade de restricții, cum ar fi carantina la domiciliu, controlul tem- peraturii și controlul vehiculelor, au în- greunat abilitatea muncitorilor de a ajunge la fabrici. De asemenea, multe porturi raportează întârzieri și restanțe.
2. Incertitudinea în reglementare încetinește reluarea producției
O altă provocare majoră cu care se confruntă producătorii cu sediul în China este măsura în care trebuie să facă față diferitelor cerințe și regle- mentări (uneori, chiar, contradictorii), care diferă la nivel provincial, munici- pal sau chiar districtual, atunci când încearcă să redemareze operațiunile industriale. Producția s-a reluat în ma- joritatea provinciilor din China pe 10 februarie, în urma unei întârzieri dic- tate de către guvern pentru a limita epidemia. Totuși, unele jurisdicții, în special la nivel municipal și districtual, au impus diferite programe de pro- ducție și cerințe speciale, pentru relua- rea activității normale.
3. Cerințele de sănătate publică
au un impact asupra operațiunilor industriale
În anticiparea revenirii la operarea normală, unele autorități au emis, de asemenea, cerințe suplimentare care impun fabricilor să solicite permisiunea de a-și reîncepe activitatea, sau să
îndeplinească anumite standarde de prevenție. Ambiguitatea care încon- joară procesul de aprobare a avut deja un impact major asupra producătorilor.
4. Crește numărul furnizorilor care invocă forța majoră
Cireașa de pe tortul problemelor de producție și întârzierii comenzilor este faptul că firmele care au furnizori chinezi se vor confrunta cu instrumen- te juridice cum ar fi clauza de forță ma- joră invocată, care îi exonerează de orice responsabilitate financiară sau legală. Forța majoră se referă la circum- stanțe externe neașteptate care îm- piedică pe una dintre părțile contrac- tuale să-și îndeplinească obligațiile, în special calamități naturale. În timp ce clauzele de forță majoră menționează rar bolile, profită în mod frecvent de eventualitatea unor acte neprevăzute
legislative, cum ar fi carantina și închi- derea forțată a unor zone, de către au- torități. O agenție chineză de promo- vare a comerțului internațional a emis, deja, certificate de forță majoră pentru peste 100 de companii incapabile să își îndeplinească obligațiile contractuale din cauza epidemiei de coronavirus.
5. Controalele la granițele provinciale exacerbează deficitul de transport rutier
Transportul inter-provincial cu ca- mioane rămâne o problemă pe tot te- ritoriul chinez, autoritățile solicitându-le șoferilor să se auto-carantineze pentru 14 zile, în funcție de locul de înmatri- culare al camionului și de provincia în care este înregistrat șoferul, pentru a împiedica răspândirea virusului. În special, camioanele cu numere de înmatriculare din provincia Hubei, în care este situat Wuhan, au fost oprite la granițele provinciilor și întoarse din drum.
În total, disponibilitatea camioane- lor s-a redus cu 40% în zona orașului Shanghai, în timp ce capacitatea s-a redus la 10% între Shanghai și alte orașe, deoarece șoferii refuză cursele către interiorul țării, pentru a-și maxi- miza numărul de curse pe zi. Șoferilor din afara zonei Tianjin nu li s-a permis accesul în oraș și numai 10% dintre șoferii locali au fost capabili să-și ofere serviciile. Toate acestea au condus la întârzieri și la o creștere abruptă a tarifelor de transport.
  Mirko Woitzik – riscuri colaterale de securitate:
• Din cauza controalelor între provincii, în China, sau la frontierele cu Vietnam sau Rusia, au fost generate aglomerări, operațiunile de transport s-au blocat sau au încetinit, iar camioanele au devenit ținte facile pentru furtul de marfă. Multe camioane transportă produse medicinale și farmaceutice de valoare și ușor de vândut, mai ales în contextul actual, care sunt foarte atractive, din perspectiva eventualilor hoți de marfă.
• Congestionarea terminalelor în transportul aerian poate crea posibilități suplimentare ca marfa să se piardă, să fie furată sau să fie avariată.
RISCURI ECONOMICE PE TERMEN LUNG:
• Deficitul de capacitate pentru transportul aerian, maritim și feroviar va genera, cel mai probabil, creșteri de prețuri și de costuri logistice.
• Oprirea producției la furnizori va genera pierderi în vânzări.
• Transferul de furnizori din China către alte țări, care a început, deja, în 2018, din cauza creșterii tarifelor, este posibil să se accelereze.
martie 2020 .................................................................................................................................................. 53
 LOGISTICĂ
































































   51   52   53   54   55