Page 25 - Revista Ziua CARGO
P. 25

  Lucian Bode, ministrul Transporturilor: „Cuvântul de ordine trebuie să fie disciplină financiară, iar, pentru Guvern, susținerea investițiilor reprezintă cheia revenirii economiei în lupta în etapa post-criză.”
șase drumuri expres: Ploiești-Buzău, Buzău-Focșani, Focșani-Bacău, Bacău- Pașcani, Bacău-Piatra Neamț și Buzău- Brăila. De asemenea, compania are în derulare contracte pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice pentru sectoarele de autostra- dă Sibiu-Făgăraș și Târgu Mureș-Târgu Neamț. Totodată, au fost scoase la licita- ție sau se află în curs de semnare a contractelor de SF pentru Autostrada Brașov-Bacău și șapte drumuri expres: Focșani-Brăila, Ovidiu (Constanța)- Tulcea, Brăila-Tulcea (Jijila-Cataloi), Ploiești-Găești, Pașcani-Suceava, Suceava-Siret și Tișița-Albița.
2 loturi din A10 Sebeș-Turda, gata pe 30 noiembrie
Nu în ultimul rând, ministrul este de părere că pot fi terminate și cele două loturi de 40 de kilometri, aflate în execuție, ale Autostrăzii (A10) Sebeș-Turda: „Pe autostrada Sebeș- Turda avem două loturi – aproximativ 40 de kilometri. Pe lotul 1 avem un progres fizic de peste 85%, iar pe lotul 2, undeva la 65-70%. Dacă antrepre- norii își mențin ritmul de mobilizare, până la termenul stabilit – și anume 30 noiembrie – ei pot să finalizeze cei 40 de kilometri de autostradă.”
Lotul 1 al Autostrăzii Sebeș-Turda, în lungime de 17 km, se întinde de la intrarea pe autostradă de la Sebeș (km 0), până la Pârâul Iovului. Con- tractul, în valoare de circa 542 milioa- ne de lei, a fost semnat pe 14 noiem- brie 2014, iar termenul de finalizare era octombrie 2016, însă lucrările tre- nează de șase ani. Compania Impresa Pizzarotti a anunțat, înainte de Paști, un nou termen de finalizare a lucrări- lor: 30 noiembrie 2020.
Nodul rutier de la Sebeș va uni A10, A1 și DN1
Cea mai dificilă lucrare de pe acest lot este Nodul rutier de la Sebeș, cu multiple rampe și pasaje care vor uni autostrăzile A10, A1 și DN1 în zona Lancrăm. Va fi al doilea nod rutier de acest tip din țară, ca grad de comple- xitate, cu trei mari pasaje peste actua- la autostradă, două pasaje peste calea ferată și unul peste râul Sebeș și DN1/E81, în zona Lancrăm. Primul nod rutier de mare complexitate este în celălalt capăt al A10, din zona Turda, unde lotul 4 s-a racordat la A3 Câmpia Turzii-Gilău și la DN1 din zonă.
Magda SEVERIN
magda.severin@ziuacargo.ro
dă și 3,7 km de drum de legătură, la patru benzi, care se află într-un progres fizic de peste 50%, cu mobilizare exem- plară a antreprenorului. Am văzut acolo peste 200 de muncitori, cu peste 100 de utilaje. Termenul de finalizare este 2021, dar, dacă își menține această mo- bilizare, poate da acest obiectiv la sfârșitul anului”.
Iar până când acest tronson se va lega de viitoarea Autostradă Comarnic- Brașov, cei 10 km, dacă vor fi dați în folosință la toamnă, vor avea rol de va- riantă ocolitoare a localităților Cristian și Râșnov.
Studii de fezabilitate, fără număr
Cât despre restul Autostrăzii Comarnic-Brașov, CNAIR pregătește revizuirea studiului de fezabilitate (SF, termen de finalizare 2023), cu excepția
unui tronson de aproximativ 4,5 km, care va fi re-licitat. În paralel, CNAIR are în curs de pregătire documentația pentru accesarea fondurilor europene (FEDR) pentru întreaga autostradă. Amintim că Guvernul Orban a anulat, în februarie, proiectul fostului Guvern Dăncilă de construire a acestei autostrăzi prin parteneriat public-privat cu o asociere de firme din China și Turcia. Modificarea aliniamentului din actualul SF prevede că Autostrada Comarnic-Brașov va avea și rol de variante de ocolire pentru Comarnic, Sinaia, Bușteni, Azuga și Râșnov. Costul estimat al noului proiect, care va fi împărțit în 5 loturi (de 7, 8, 7, 14 și 15 km) este de 1,2 miliarde de euro, iar termenul de finalizare a lucrării, 2025-2026.
În paralel, CNAIR a semnat, deja, contracte pentru elaborarea studiilor de fezabilitate și a proiectelor tehnice pentru
Nodul rutier de la Sebeș-Lancrăm A1-A10-DN1
 (sursă foto: Pro Infrastructură)
mai 2020 ...................................................................................................................................................... 25
 ACTUALITATE
















































































   23   24   25   26   27