Page 51 - Revista Ziua CARGO
P. 51

    industriei locale de logistică de a se adapta. De asemenea, alături de clien- ții aflați în zonele afectate de actuala criză, precum furnizorii de mobilier, de elemente pentru decorare, sau din industria auto, a căutat soluții pentru depășirea momentului dificil. „Dezvol- tatorii au fost deschiși și, în funcție de fiecare caz în parte, am găsit o varian- tă prin care am redus presiunea finan- ciară, în această perioadă”, a apreciat Laurențiu Duică.
Modele logistice schimbate de vânzări
O evoluție interesantă a avut-o co- merțul online. „În urma experienței din ultimele luni, cei care dispuneau, deja, de platforme de vânzare online sunt deciși să le dezvolte, iar cei care, până la începutul crizei, nu abordaseră încă această direcție o vor face în perioada următoare. Companiile aflate în zona retailului de fashion reprezintă un e- xemplu concludent în acest sens, fără, însă, a fi singurul domeniu care o ia pe acest drum.”
De menționat că 80% dintre retai- lerii care au răspuns la sondajul Colliers spun că au magazine online sau că vor să investească într-o astfel
de platformă, în viitorul apropiat, ca o plasă de siguranță pentru scăderea vânzărilor din magazinele fizice.
Specialistul Colliers International atrage atenția că abordarea unui nou mod de vânzare, în zonele care se pretează comerțului on-line, va genera schimbări, din punct de vedere logistic. „Mari retaileri care funcționau, de exemplu, pe baza unui model care presupunea o platformă centrală, în Cehia sau Polonia, pentru ca în România să apeleze la variante de cross-docking, pentru a asigura livră- rile către magazine, vor trebui să își deschidă depozite importante și în România. Astăzi, ca să fii competitiv în zona vânzărilor online, trebuie să poți livra repede, iar, în acest context, este extrem de important să dispui de un stoc tampon aproape de client.”
Altfel spus, lucrurile se vor reașe- za, în perioada următoare. Dar și a- ceasta poate reprezenta o șansă pen- tru furnizorii de soluții logistice din România.
„Vom fi alături de clienții noștri, oferindu-le inclusiv consultanță, pentru a realiza această trecere către comer- țul online”, a ținut să precizeze Lau- rențiu Duică.
Același studiu Colliers, citat mai sus, arată că vânzările online au cres- cut pentru 75% dintre companii, în această perioadă.
Chiriile...
63% dintre cei care au răspuns la sondajul Colliers se așteaptă la o scă-
dere a cererii în următoarele 12 luni, iar 59% consideră că aceeași evoluție va fi vizibilă și la nivelul chiriilor. „Aș- teptările, destul de aliniate în piață, privind cererea și chiriile, oferă o per- spectivă oarecum pozitivă, indicând faptul că proprietarii și chiriașii sunt într-o poziție bună pentru posibile ne- gocieri dificile, în viitor”, a menționat Laurențiu Duică.
Consecințele pe termen lung ale pandemiei de COVID-19 vor fi, cel mai probabil, restructurarea lanțului de aprovizionare, după cum consideră 69% dintre participanții la sondajul Colliers International, urmată de întâr- zieri în fluxul de mărfuri (59%) și o creștere a capacității de depozitare (31%). Doar 10% dintre companiile din sectorul industrial și de logistică a- preciază că nu vor fi consecințe ma- jore.
Concluzia nu poate fi decât una singură. Urmează o perioadă grea. Iar, în acest context economic nefavora- bil, nu trebuie să irosești nicio ȘANSĂ!
Meda IORDAN
meda.iordan@ziuacargo.ro
 mai 2020 ...................................................................................................................................................... 51
„O abordare axată pe canale multiple de vânzare va câștiga, cel mai probabil, teren, în viitor, printre companiile din sectorul logistic și industrial, active în retail. Acest lucru nu ar afecta în niciun fel un depozit închiriat de un anumit chiriaș, chiar ar putea să genereze o creștere a suprafeței închiriate, pe termen lung.”
 „Depozitele vor fi descentralizate, iar jucătorii din piață vor alege să aibă depozite mai mici, în diferite țări, în locul unui depozit central mare, din care să trimită marfa către diverse piețe.”
 LOGISTICĂ















































































   49   50   51   52   53