Page 56 - Revista Ziua CARGO
P. 56

Corupția și convingerile
noastre, propulsie înainte
sau în marșarier?
Întocmai ca în cazul unei mașini, și oamenii au nevoie de „combustibil”, pentru a putea funcționa. Numai că, în cazul nostru, chiar dacă am asigura energia necesară organismului prin alimentație (hrana fizică), nu ar fi suficient. Ca să ne deplasăm, trebuie să dăm comandă mușchilor, dacă suntem convinși că acest lucru ne este de folos.
  Decizia de a ne deplasa este luată de către creier (un fel de software), pe baza unei analize, în care gândurile noastre joa- că un rol foarte important. Se spune că „ne hrănim” cu gândurile pe care le avem, ca, în final, să alegem una dintre posibilități și să acționăm.
Mergând mai departe cu acest ra- ționament, putem spune că și corupția, tratată la modul general, presupune și ea niște caracteristici specifice, inevi- tabile, atunci când se produce.
Generalizări și etichetări
Un simplu caz izolat, săvârșit de către un funcționar public, mai ales în uniformă (polițist, jandarm, polițist de frontieră, pompier etc.), dar îndelung dezbătut în mass-media, lasă impresia că majoritatea celorlalți colegi de-ai lui sunt la fel, adică se produce o ge- neralizare.
Negreșit, vor apărea, imediat, și titluri care mai de care, cu etichete lipite de făptuitori, precum: șpăgar, mafiot, hoț, nenorocit etc.
În timp, acest gen de mesaje devin stereotipuri, iar cetățenii, beneficiarii finali ai mesajelor, vor resimți o stare de aversiune nu numai față de cei im- plicați, ci față de toți funcționarii ca ei.
Cu toate acestea, atunci când este vorba de cetățeanul-făptuitor, adică cel care dă mită, nu se mai aplică ace- leași reguli. Siluetă difuză în noianul de informații ce descrie un caz de corupție, adesea prea puțin este luat în seamă, poate, chiar, făcut uitat.
În aceste situații, cetățenii onești, privitori la spectacolul mediatic, riscă să rămână în minte doar cu imaginea funcționarului public implicat în fapta de luare de mită.
Percepția se conturează, încet- încet, și duce la lipsa de încredere în autoritățile publice, fapt ce transpare și din sondajele de opinie aplicate, periodic, populației.
Confruntați cu posibile fapte de corupție, cetățenii ezită între a sem-
nala neregulile, sau a le trece cu vede- rea. Părerile pe care și le-au format, de-a lungul timpului (atitudini față de cei care ar trebui să ofere servicii pu- blice corecte, de calitate), le-au schim- bat comportamentul normal.
Altfel spus, sunt convinși că situa- ția reală este cea prezentată în mass- media.
„Nu se mai poate face nimic”, „toți sunt corupți”, „degeaba sesizezi fap- tele” reprezintă convingeri pe care le auzim, de cele mai multe ori. Într-o societate ce respectă valorile demo- cratice, aceste „pietre de moară” ata- șate, în mod voluntar, de libertatea individuală, ar reprezenta un paradox evident. Ar intra în contradicție și cu acea sintagmă, care spune că pro- gresul se bazează pe respectarea legii. În aceste cazuri, individul, ca parte a comunității, s-ar vedea, oare- cum, în afara problemelor acesteia, dar și în afara responsabilității proprii. Ar fi doar un simplu spectator, cu voința amputată, ce s-ar mulțumi doar să constate. Neputincios, ar dori să vină altcineva, din exteriorul lui, care să fie atent la nevoile lui și, dacă s-ar putea, să-i rezolve și problemele, într-un timp foarte scurt. În acest fel, situațiile neaduse la cunoștința autori- tăților în drept/nesemnalate vor con- tribui și la creșterea „cifrei negre” a corupției. Mai puține cazuri semnalate, mai puține cazuri rezolvate.
Bilanț 2019
În anul 2019, au existat 103 situații în care angajați ai Ministerului Aface- rilor Interne (MAI) au fost convinși că fac ceea ce trebuie și au sesizat Direcția Generală Anticorupție (DGA), atunci când li s-au oferit, din partea unor cetățeni, sume de bani sau alte foloase, în schimbul unor servicii, ale- gând să nu devină mituiți și pasibili de închisoare de la 3 la 10 ani, pentru luare de mită (art. 289 din Codul pe- nal). În plus, au existat și 34 de cazuri în care aceștia au semnalat implica- rea unor colegi de-ai lor în comiterea
Robert Neacșu
unor fapte de corupție. Lipsa lor de reacție i-ar fi costat închisoarea de la 3 luni la 3 ani sau amendă, fiind vor- ba de omisiunea sesizării (art. 267 din Codul penal). Reamintim că, anul trecut, 70.483 de angajați ai MAI (peste 50% din efectivele ministerului) au participat la activitățile de prevenire a corupției, susținute de ofițerii spe- cializați ai DGA.
Pe de altă parte, au existat și cetă- țeni care au luat atitudine față de co- rupție, prin formularea a 2.492 de pe- tiții adresate DGA (cu inițierea a 61 de dosare penale) sau apelând call- center-ul anticorupție 0800.806.806 (16.874 de apeluri, din care s-au inițiat 48 de dosare penale).
Convingeri personale avem pe tot parcursul vieții. Cele bune ne vor ajuta să evoluăm și ne vor propulsa spre ceea ce ne dorim, precum în cazul unei mașini alimentate cu un combustibil corespunzător. Cele negative ne vor limita mult viteza de deplasare, sau ne vor trage înapoi, schimbându-ne des- tinația.
Convingeri mobilizatoare: eu pot! Convingeri limitative: nu voi putea schimba nimic!
E vremea să schimbăm vitezele, chiar acum. Tu ce alegi, înainte sau înapoi?
Robert NEACȘU
comisar-șef Direcția Generală Anticorupție Serviciul Prevenire
 ACTUALITATE
56 ...................................................................................................................................................... mai 2020






































































   54   55   56   57   58