Page 24 - Revista Ziua CARGO
P. 24

  „Cea mai mare parte din pierdere a venit din faptul că a trebuit să mergem foarte mulți kilometri pe gol, în ideea de a nu accepta tarife de dumping. Am învățat că trebuie să ne creștem clienții principali, să îi respectăm și să avem contracte care să cuprindă și clauze de genul crizei cum a fost aceasta.” (Eduard Florea)
  Eduard Florea, director general
TN Logistika Sk-Ro, parte a Grupului Torello:
„Am gestionat bine relația cu clientul nostru principal, ce activează în comerțul on-line, iar această colaborare s-a menținut și a continuat să genereze profit. Diferențele au fost foarte mari: pierderea medie pe camion care a operat food a fost de 286 euro, iar profitul mediu pe camion pe clientul principal a fost de 1.940 de euro.”
 a trebuit să îl avem în vedere este cel legat de schimburile de șoferi realizate cu microbuzul. Este foarte greu să protejezi șoferii, în timpul acestor schimburi, și să menții distanțarea fizi- că recomandată. Un singur șofer bol- nav riscă să dea peste cap activitatea întregii firme. Practic, în timp ce fă- ceam calcule și analize, harta riscurilor s-a înroșit, deodată”, a spus Mircea Vlah, CEO Dumagas.
Există și zone care nu numai că au depășit lunile de blocaj fără mari probleme, dar își continuă inclusiv planurile de dezvoltare de dinaintea pandemiei.
„Nu am redus numărul de șoferi și nici veniturile acestora și mergem îna- inte cu planurile stabilite înainte de pandemie, inclusiv pe zona înnoirii flo- tei. Chiar în această lună, așteptăm livrarea a 15 camioane noi. Și din punct de vedere al cifrei de afaceri suntem la nivelul anului trecut. Trans- portul de containere a mers bine, în această perioadă, avem foarte mult de lucru și, chiar, am angajat destul de mulți șoferi noi. Problema pe care
o întâmpinăm acum este legată de perioada lungă în care mulți șoferi au lucrat și își doresc să intre în concediu. Astfel, încercăm să ne organizăm pentru a nu avea camioane fără șoferi și a le permite, totodată, să ajungă acasă”, a arătat Ilie Ilea, director ge- neral Marvicon.
Moment bun pentru angajări
Faptul că unele firme de transport au fost nevoite să renunțe la o parte dintre șoferi a oferit oportunitatea celorlalte firme să angajeze șoferi foarte buni, în această perioadă.
„A fost pentru noi o bulă de aer, în condițiile în care aveam nevoie de foarte mulți șoferi. Deja, înainte de pandemie, ne reorientasem către Serbia și Ucraina pentru șoferi și nu era o soluție pe care să o agreez. Nu am modificat diurnele, în această perioadă, ci chiar le-am mărit – avem o scară prin care diurnele sunt majo- rate în funcție de vechimea în firmă. În plus, am făcut și puțină «curățenie»
printre cei care nu prea aveau chef de muncă”, a declarat Eduard Florea, director general TN Logistika Sk-Ro.
Telemunca – de la necesitate,
la oportunitate
Pandemia a schimbat regulile și în ceea ce privește munca la birou. Este nevoie de mai mult spațiu, trebuie minimizate riscurile de transmitere a virusului, în cazul în care un angajat ar fi bolnav, sunt necesare materiale sanitare și, uneori, a fost nevoie de lucrul de acasă.
„Am separat echipele și, practic, până la 1 septembrie, vom lucra în birouri separate. Departamentele de transport lucrează în birouri separate, departamentele suport au rămas în sediul principal, iar cel legat de depo- zitare și distribuție temperatură contro- lată a fost mutat într-o altă locație. Astfel, lucrăm în 4 locuri diferite și lucrurile merg foarte bine. Am utilizat cu succes inclusiv telemunca”, a arătat Mircea Vlah, CEO Dumagas.
Oare munca de la distanță va câștiga teren, în viitor?
„Am realizat că multe lucruri se pot face mai ușor, mai bine și mai plă- cut, prin telemuncă. Astfel, toate doamnele care lucrează la noi merg pe acest sistem, dacă optează pentru acest lucru. În acest mod, au putut să gestioneze mai ușor și situația fami- lială, mai ales că au avut copiii acasă și școala a funcționat, de asemenea, on-line. Cel mai important aspect este faptul că am descoperit că telemunca poate reprezenta viitorul. Ne gândim serios la diminuarea spațiului dedicat birourilor și trecerea la noul sistem”, a declarat Eduard Florea, director ge- neral TN Logistika Sk-Ro.
Discuțiile purtate în cadrul acestei mese rotunde pot fi urmărite și în for- mat video, în cadrul rubricii Dialogurile ZIUA CARGO, pe www.ziuacargo.com, pe canalul de YouTube, sau pe pagina de Facebook.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.com
  24 ...................................................................................................................................................... iunie 2020
PIAȚĂ ȘI COMPANII












































































   22   23   24   25   26