Page 46 - Revista Ziua Cargo
P. 46

NU ARUNCA CHIȘTOACE
Strada
nu e scrumieră
O campanie împotriva aruncatului de chiștoace de la țigări pe geamul mașinii. Inițiatorii ei, doi tineri, Marian Rădună și Răzvan Bușulescu, prieteni de câțiva ani, timp în care au fost implicați în numeroase proiecte civice.
  C ampania „Nu arunca chiștoa- ce. Strada nu e scrumieră” a fost demarată după ce ambii inițiatori au fost deranjați de acest prost obicei al participanților la trafic. După ce unul dintre ei nu a mai rezis- tat și i-a oferit scrumiera sa unui domn ce folosea strada drept propriul coș de gunoi, scuzându-se că nu a avut unde să arunce chiștocul rămas de la țigara fumată, cei doi au hotărât să se im- plice și să încerce să schimbe în bine
lucrurile.
Astfel, chiar din acea seară s-au
apucat să caute online scrumiere și să contureze proiectul campaniei. Și-au dat seama că au nevoie de ajutor și au apelat la alți prieteni pentru a-i sprijini cu logo-ul campaniei, grafica flyer-ului, textul, apoi a urmat primirea drept cadou a site-ului www.nuarunca.com. Pe 29 mai 2019, data când a fost lansat
oficial proiectul, erau gata toate mate- rialele imprimate, pregătite pentru a fi distribuite, precum și 200 de scrumiere speciale pentru autovehicule, pe care a fost lipit logoul campaniei.
„Din acea zi, am trecut la treabă. Încercam să ne facem timp ca, în fie- care zi, să distribuim în trafic măcar câteva scrumiere și flyere. La câteva zile, ne întâlnim amândoi și facem ac- țiuni comune, ne alegem o intersecție aglomerată din București, iar, după programul de muncă, ne petrecem o oră-două în acea intersecție, împărțind scrumiere și alte materiale. Majoritatea reacțiilor de la oamenii abordați în trafic sunt pozitive. Mulți dintre ei ne spun că au aruncat chiștocul din obișnuință, își cer scuze și își iau angajamentul că nu vor mai arunca pe stradă în viitor. De aici, avem convingerea că există voință, însă lipsește informarea publi-
că, educația cetățenilor și implicarea autorităților publice competente”, spu- ne Marian Rădună.
Prevederi legislative
Inițiatorii proiectului civic au con- statat, în urma discuțiilor avute cu oa- menii cărora le-au împărțit flyere și scrumiere, că foarte multe persoane nu sunt la curent cu faptul că există prevederi în legislație care interzic și sancționează fapta de a arunca de- șeuri pe spațiul public. În acest sens, la nivelul Capitalei, cel puțin, potrivit prevederilor Hotărârii Consiliului Gene- ral al Municipiului București 181/2017, fapta constând în „aruncarea biletelor de călătorie, resturilor de țigări sau hârtii și alte tipuri de deșeuri pe do- meniul public” se sancționează cu amenda între 2.000 și 5.000 lei.
ACTUALITATE
   46 .......................................................................................................................................... septembrie 2020
Răzvan Bușulescu
Marian Rădună


















































































   44   45   46   47   48