Page 65 - Demo

spoilerul improvizat pe care scria Porsche, fie scaune de Golf, volanul de BMW, cutia de viteze de Opel sau chiar capitonajul interior cu blană de miel.
Îmi era clar că voi rata din nou o relație cu Dacia mea Sport.
În urmă cu 5 ani, am intrat în clubul pasionaților de Dacia cu un model 1300 din 1974. Eu mărturiseam colegilor de club că visul meu era, de fapt, să res- taurez un Sport, iar ei încercau să mă convingă de valoarea modelelor pro- duse până în anii ‘71-’72 (așa zisele Franțuzoaice), primele automobile Dacia asamblate la Colibași (Mioveni), cu piese originale Renault.
Dorința mea s-a dovedit a fi mai tare decât puterea lor de convingere și, când am încetat să o mai caut, a apărut una de vânzare.
Nu una... ci două...
Și cum în viață nimic nu este în- tâmplător, ea a apărut în curtea unui pasionat colecționar recomandat, cu care (surpriză!) copilărisem o perioadă de timp, dar pe care nu-l mai văzusem de mai bine de 35 de ani. Dar surpri- zele au continuat, pentru că la vânzare nu era o Dacia Sport, ci două. Mi-a fost greu să aleg între ele, pentru că niciuna nu era mai frumoasă decât alta (la cat de bune erau nici nu mă gândeam).
Sosise, în sfârșit, momentul să îmi cumpăr Dacia Sport, la mai bine de 30 de ani de când mi-o dorisem atât de mult, doar pentru că era singura pe care aveai voie sa ți-o dorești, cu toate ca nu te cucerea cu nimic.
Dacia Sport a intrat în producția de serie deja îmbătrânită, adică era o mașină depășită din punct de vedere tehnologic și moral.
Când am început restaurarea ei, ne-am propus să o ducem înapoi în timp, atunci când ar fi trebuit să se nască, începutul anilor ‘70.
Pe lângă toate operațiunile de res- taurare, au fost montate ornamente cro- mate, chedere, bare, grilă față, toate acestea schimbându-i aspectul inițial. În astfel de proiecte, este important ca proprietarul și restauratorul să aibă o viziune comună, să se susțină și să se completeze reciproc. Am avut noroc de o astfel de cooperare. Am scris mai devreme „ne-am propus” pentru că en- tuziasmul proiectului l-a cuprins atât de tare și pe fiul meu, Vlad, care s-a în- drăgostit instant de Sport-ul nou achi- ziționat, încât m-a convins că el va fi un proprietar bun și responsabil.
Astfel, prima mea Dacia Sport a devenit, de fapt, a fiului meu.
Prin gestul acesta, am reușit să repar în familie relația mea pierdută, la 20 de ani, cu Dacia Sport.
Povestea, însă, a continuat, după câțiva ani, pentru că Dacia Sport lă- sată în ploaie în curtea amicului meu nu-mi dădea pace. Era vorba de re- lația mea cu Dacia mea Sport.
Celei de a doua Dacia Sport i-am trasat alt destin...
... să renască de parcă ar fi fost scoasă de pe linia de producție, în anul fabricației ei. Am consultat reviste, imagini din perioada respectivă, la care am adăugat ce îmi mai aduceam eu aminte; un termen propus de 2 ani de lucrări și o restaurare cât mai fidelă.
Și dragostea mea neînțeleasa pentru Sport m-a dus iarăși la deze- chipare, tăiat, sudat, sablat, refăcut motor, tinichigiu, vopsitor, tapițer...
Undeva, în adâncul sufletului meu, era dorința de a putea ajunge cu ea la Concursul de Eleganță de la Sinaia, ca prima Dacia Sport participantă la o astfel de competiție. Nu mă gân- deam la podium, pentru ca știam că Franțuzoaicele 1300 sau Bătrânele Sutici 1100 vor defila mai elegant pe
podium decât o artizanală 1410 Sport făcută jumătate din ciocan. După o restaurare ce a durat aproape 1 an și jumătate, mașina a ajuns în garaj, unde a așteptat, încă o jumătate de an, să iasă la plimbare în oraș...
Dar, din lipsă de timp, nu a mai apucat sa iasă în oraș și, în toiul verii, a plecat direct la Sinaia, la Peleș. Nu vreau să mi amintesc ce emoții am avut pe drum și de câte ori am tresărit că poate a crăpat ceva la Dacia mea Sport, care nu mai mersese de când fusese reasamblată cu piese noi sau restaurate, precum o mașină LEGO.
Marele premiu al publicului pentru eleganță
Două zile de evaluări și prezentări în fața unui juriu internațional, catalo- gată ironic drept Dacia Frankenstein de către amfitrionul concursului, Dacia mea Sport defila pe Domeniul Regal de la Peleș pentru prima oară în istoria ei, fără cârlig de remorcă, fără portba- gaj montat cu șuruburi pe capotă sau încărcată până la refuz cu varză sau gogoșari, cum fusese ea abuzată în perioada comunistă; defila ca unicul model coupé fabricat vreodată în România, readus la viață din multă pasiune. Primul loc pe podium la sec- țiunea „Fabricat în România” l-au luat oltenii (iuți cum sunt ei), cu un Oltcit impecabil, iar locul 2 a revenit primei Dacia Sport care a participat vreodată la un concurs de eleganță. Ceea ce mi-a arătat, însă, că dragostea pentru Dacia Sport nu a fost numai a mea, a fost decernarea Marelui Premiu al Publicului la Concursul de Eleganță de la Sinaia 2019, care a arătat că Dacia mea Sport a rupt inimile vizita- torilor mai mult decât orice altă mașină prezentă la concurs.
Să fie ea oare „Rățușca cea urâtă”?
Andrei DOROBANȚU
director general KLACSKA ROMANIA andrei.dorobantu@klacska.ro
octombrie 2020 ............................................................................................................................................ 65
INEDIT