Page 19 - Revista ZIUA CARGO
P. 19

   Atât proiectarea, cât și realizarea sistemului de arimare se raportează la optimizarea acestuia având în ve- dere la un număr de 4 moduri de ari- mare posibile sau pretabile – în funcție de specificul încărcăturii, vizând mini- mizarea numărului de mijloace de ari- mare și, implicit, atât a efortului afe- rent, cât și a timpului necesar de afectat acestor operațiuni.
Atenție! Compactarea coletelor și blocarea acestora sunt operațiuni esențiale.
În plus, poate apărea și segmen- tarea, însă această sarcină/problemă apare ca atare doar în cazul carose- riilor cu o portanță mai mică (tip L). Modul în care se realizează aceste proceduri ar fi recomandabil să fie unul dintre obiectivele urmărite în cadrul unei instruiri dedicate.
Arimarea
nu se rezolvă aplicând cât mai multe chingi
În ceea ce privește stabilirea nu- mărului de chingi necesare de aplicat, sunt trei niveluri de conformitate ra- ționale – ca referințe de apreciere/de- terminare. În acest sens, putem vorbi de un număr minim, sau de un număr suficient, sau de un număr conform de chingi. Dacă numărul minim de chingi se raportează doar la evitarea amen- zilor, un număr suficient de chingi vizează inclusiv evitarea alunecărilor necontrolate și/sau a răsturnării colete- lor transportate. Realizarea unui sis- tem de arimare cu aplicarea un număr conform de chingi este opțiunea care garantează evitarea degradării atât a coletelor/mărfurilor cât și a platformei de încărcare.
Indiferent la care dintre acestea ne-am raporta, esențial este ca arima-
rea să se realizeze ca atare, fiindcă toate cele trei referințe satisfac, în fapt, exigențele ce țin de securizarea de- plasării, cel puțin din punct de vedere al eliminării predictibile a potențialelor riscuri sau pericole.
Oricum ar fi, conducătorii auto sunt cei care sunt în măsură și trebuie să își asume responsabilitatea, inclusiv în această privință.
„În mod evident, aprofundarea pro- cedurală și operațională a raționamen- telor care stau la baza alegerii soluției optime, inclusiv în privința judecății numărului minim de chingi – raportat la cele trei opțiuni fezabile, se poate dezvolta numai în cadrul unui training dedicat/personalizat. În cazul unei în- cărcături inedite, nemaiîntâlnite, even- tual cu anumite particularități aparte, o bună parte respectabilă a operato- rilor caută să apeleze la IFPTR, pentru a beneficia de recomandări calificate în privința modului corect în care tre-
buie făcută arimarea. În mod evident, există și practica de a apela la IFPTR doar după incident, ocazie cu care iau act de cum ar fi fost bine să se pro- cedeze în speța respectivă, pentru a putea evita pe viitor neplăcerile cau- zate de arimarea necorespunzătoare a încărcăturilor respective”, au mai arătat specialiștii IFPTR.
Indiferent de situație și de împreju- rări, singurul mod incontestabil de evaluare corectă a conformități arimării realizate este imaginea, respectiv po- ziționarea coletelor/mărfurilor după efectuarea transportului.
Concluzia este una simplă. Cu siguranță, este bine să învățăm și din greșelile proprii, însă ar fi de preferat să încercăm învățăm cât mai mult din greșelile altora, pentru a deveni com- petenți.
Radu BORCESCU
radu.borcescu@ziuacargo.ro
 Cele 12 sarcini necesare de onorat la arimarea încărcăturii
Ar fi un câștig pentru toată lumea dacă fiecare firmă de transport ar dispune de un „inventar” personalizat al sarcinilor legate de arimare, care să fie oficializat și însușit de către cei care trebuie să-și asume această obligație. Astfel, șoferii ar avea la dispoziție lista completă a sarcinilor specifice, care ar putea fi un ghid operațional pentru ei în onorarea conformă a obligațiilor de arimare.
Cele 12 sarcini de avut în vedere, în acest sens, sunt următoarele:
1. pregătirea platformei de încărcare
2. verificarea și pregătirea mijloacelor de arimare
3. verificarea și recepționarea documentelor/coletelor/încărcăturii
4. încărcare/repartizare (consemnare celor constate în CMR, dacă este cazul – raportat la operațiunile specifice sarcinilor cu nr. 3/4)
5. segmentare (cu atenție deosebită în cazul caroseriilor tip L)
6. compactare
7. blocare
8. fixarea coletelor/încărcăturii (consemnare în CMR, dacă este cazul) 9. protejarea încărcăturii (consemnare în CMR, dacă este cazul)
10. refacerea tensionării chingilor/lanțurilor folosite la realizarea arimării (după primii 5-15 km parcurși)
11. verificări periodice și refacerea cazuală a tensionării chingilor,
pe parcursul efectuării deplasării
12. evaluarea sistemului de arimare, la descărcare.
februarie 2021 .............................................................................................................................................. 19
 CONSULTANȚĂ



































































   17   18   19   20   21