Page 15 - revista ZIUA CARGO
P. 15

     Augustin Hagiu, FORT Radu Hoza, Skiptrans Alin Crețu, AC Mobile „Digitalizarea a reprezentat, de asemenea, o decizie importantă. As- tăzi, există soluții bune, indiferent de dimensiunea companiei. Consider că firmele care nu vor face foarte rapid acest pas nu vor mai putea rezista pe piață. Estimez o perioadă maximă de doi ani în care transportatorii trebuie să fie digitalizați, cel puțin în transpor- tul internațional. La firma mea, am realizat târziu acest pas și sunt fasci- nat de ceea ce pot face soluțiile IT”, a completat Alin Crețu. „Nevoia de informații s-a acutizat odată cu pandemia și, mai de curând, cu conflictul din Ucraina. Multe firme au descoperit că nu pot accesa infor- mațiile necesare, pentru că nu dispun de instrumente potrivite. Iar, aici, sof- turile joacă un rol esențial, pentru că nu poți să te bazezi pe date notate prin agende pe care le rătăcești, sau din care se rup foi, și nici pe Excel-uri pe care nimeni nu le mai înțelege, o- dată ce persoana care se ocupa cu completarea lor pleacă din firmă”, a precizat Decebal Popescu, consultant în transporturi. Calcule precise și dialog continuu, în relația cu clienții Un subiect dezbătut intens a fost legat de relația transportatorilor cu clienții. Iar, la acest capitol, lucrurile nu prea se schimbă. „S-a tot discutat, în ultimii zece ani, despre parteneriate și metode de a le face posibile, însă, în continuare, mai sunt multe lucruri de făcut. Și nu trebuie să pierdem din vedere per- spectiva – o economie globală în care vom întra cu toții la un anumit moment. Trebuie să fim pregătiți pentru această trecere”, a subliniat Augustin Hagiu. O companie care țintește dezvol- tarea nu poate pierde din vedere lu- crurile importante, neschimbate indife- rent de ceea ce se întâmplă în piață. O echipă unită, angajați pregătiți... „Piața de transport a reprezentat, întotdeauna, o provocare, iar pande- mia a adus o presiune suplimentară. Am învățat că trebuie să fim alături de oameni și alături de clienți și să in- vestim în ei. Sunt o persoană de echi- pă, punem accent pe acest aspect și, astfel, am atras oamenii către firmă. Cred în buna colaborare dintre oame- nii din birouri și șoferi și așa am cres- cut. Provocări avem și acum, zi de zi, și nu știm unde se va opri această majorare a prețului combustibilului, însă găsim soluții. Primele luni ale anului au fost împotriva noastră, pen- tru că nu poți impune majorarea tari- felor de transport de pe o zi pe alta și nu toți clienții înțeleg necesitatea aces- tor majorări. Oricum, majorarea prețu- lui carburantului ne-a făcut să creștem tarifele de transport cu 10-20%”, a spus Radu Hoza, director general Skiptrans. Astăzi, transportatorii se confruntă cu o majorare abruptă a costurilor. „După calculele pe care le-am realizat, discutăm de creșteri ale cos- turilor de 25-40%. Însă cu greu con- vingi clienții să accepte majorări ale tarifelor cu 15-20%. Va veni și momen- tul în care vor trebui să accepte rea- litatea. Însă, dacă ai o expunere mare, este riscant să ceri unui client mai mult decât are el soluția de backup, pentru că riști să îl pierzi. Majorările trebuie realizate treptat”, a arătat Alin Crețu. Existența unui număr, în conti- nuare, destul de mare de operatori de transport care, aparent, nu își calcu- lează corect costurile și, implicit, ac- ceptă tarife foarte mici, întârzie majo- rarea tarifelor de transport către un nivel sustenabil. Totuși, în această perioadă, cere- rea de transport este ridicată și acest lucru avantajează transportatorii. Este și momentul în care sunt redeșteptate amintirile neplăcute din trecut. Ar putea fi un bun prilej pentru crearea și întă- rirea unor parteneriate pe termen lung... sau pentru a specula momen- tul, prin tarife spectaculoase? „Clienții vorbesc, acum, despre așteptările pe care le au, ca operatorii   Alin Crețu, vicepreședinte FORT: „Anticipez multe schimbări, în transporturi, anul acesta, însă nu ar trebui ca acest lucru să fie motiv de descurajare. Întotdeauna va fi nevoie de transport și vom găsi soluții pentru toate problemele care vor apărea. Îndemn transportatorii la unitate și primul pas ar fi înscrierea într-o asociație patronală, oricare ar fi aceasta. Sunt transportatori care consideră că sunt prea mici, însă, dacă nu își spun părerea, va fi foarte greu ca problemele lor să fie cunoscute și, apoi, preluate și dezbătute.”     Augustin Hagiu, președinte FORT: „Suntem, acum, pe un vârf generat artificial și va veni momentul căderii rapide. Astăzi, nimeni nu se plânge de lipsa comenzilor și tarifele sunt uimitoare, însă, în spate, se ascunde ceva putred. Este ciudat și periculos să faceți investiții pe un mediu atât de volatil. Probabil, este un moment potrivit să închidem televizorul și să citim o carte.” Radu Hoza, director general Skiptrans: „Digitalizarea ne asigură un control bun, o vizibilitate foarte bună asupra a ceea ce se întâmplă în teren și, astfel, ajungem să economisim mult mai mult. Angajații companiei nu s-au opus acestui proces, deoarece au înțeles că digitalizarea nu dă oameni afară, ci creează oportunități pentru fiecare angajat să facă mai multe lucruri pentru companie.” iunie 2022 .................................................................................................................................................... 15  PIAȚĂ ȘI COMPANII 


































































































   13   14   15   16   17