Page 18 - revista ZIUA CARGO
P. 18

   George Niță  CAMIOANE ROMÂNEȘTI, IMOBILIZATE DE AUTORITĂȚILE UCRAINENE Prinși în război. Blocați în graniță Pentru operatorul de transport agabaritic Holleman din București, prezent în Ucraina din 2009, războiul a generat oprirea proiectelor aflate în derulare, în această zonă, în condițiile în care cele mai moderne echipamente ale grupului erau implicate în activitate. A început o cursă contra-cronometru, pentru punerea la adăpost a bunurilor grupului. H olleman Ucraina derula un contract privind montarea de eoliene, cu un client impor- tant, din Danemarca. „Este vorba des- pre un proiect foarte mare, din care realizasem doar un sfert, în momentul în care a început războiul”, ne-a expli- cat George Niță, CEO Holleman. „Cu aproximativ 10 zile înainte, consultan- tul din zona de securitate ne-a reco- mandat ca tot personalul străin să părăsească Ucraina. S-au întors în România, în aceste condiții, jumătate din echipa de șoferi specializați în astfel de transporturi agabaritice (cea- laltă fiind formată din șoferi ucraineni), macaragiii și tehnicienii care in- stalează turbine eoliene. Am continuat activitatea cu șoferi ucraineni, iar clientul ne-a solicitat să mărim colec- tivul lor, pentru a răspunde cerințelor privind volumul de activitate. Dar, chiar dacă aveam, acolo, o firmă bine struc- turată din punct de vedere organiza- toric, nu ne-am gândit niciun moment că o să înceapă războiul și că lucrurile vor lua o astfel de turnură, implicând întregul teritoriu al Ucrainei”, a conti- nuat el. Cele mai valoroase echipamente ale grupului erau în Ucraina În acel moment, erau angrenate în activitatea desfășurată în statul vecin, cele mai scumpe echipamente deți- nute de grup. „Este vorba despre trai- lere care se extind de patru ori, putând transporta pale pentru eoliene de pes- te 80 de metri, despre trailere modula- re cu adaptoare pentru transportul secțiunilor de turn, precum și despre alte trailere de specialitate. Cea mai mare parte a acestora erau înmatri- culate în Ucraina, pentru a putea lucra legal.” Sediul Holleman Ucraina se afla în Dnipro, începutul războiului prinzând compania în momentul finalizării mu- tării la Nikolaev. Și totul s-a schimbat peste noapte! Cu șoferi împrumutați... și cu baricade pe drumuri Prioritară a devenit, în acel mo- ment, punerea la adăpost a echipa- mentelor. Dar lucrurile s-au dovedit extrem de complicate. „Ne-am confruntat cu multiple pro- bleme, dar două categorii mi-au rămas în minte”, a precizat George Niță. Holleman nu a mai găsit șoferii ucrai- neni angajați disponibili, pentru a miș- ca vehiculele către România. Unii din- tre ei fugiseră către vestul țării, alții se retrăseseră, cu familia, către zone mai sigure, unii au fost foarte repede înrolați în armată, iar foarte mulți locu- iau în zona care a fost ocupată de ruși. „Mulți dintre șoferii angajați în ca- drul Holleman aveau domiciliul în Ber- deansk sau Mariupol.” În final, compania a avut la dispo- ziție un șofer, cu greu a venit un al doilea și două persoane de la însoțire. „Cu ajutorul lor, am reuși să punem în linie capetele tractor cu trailerele și să vorbim cu altă firmă din Ucraina, care ne-a furnizat șoferi care s-au ur- cat pe camioanele noastre.” Cel de-al doilea obstacol major a fost constituit de punctele de control, unde erau amplasate blocuri de beton pe șosea, cazemate construite din saci, redute, ceea ce a făcut extrem de difi- cilă trecerea, ținând cont de gabarit. „Efortul pentru a ajunge la graniță a fost  18 .................................................................................................................................................... iunie 2022 PIAȚĂ ȘI COMPANII 


































































































   16   17   18   19   20