ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

1 din 3 angajați crede că nu își va putea păstra jobul până la 60 de ani

Data:

31% dintre angajații din România și-au exprimat îndoiala că își vor putea păstra actualul loc de muncă sau unul similar, până la vârsta de 60 de ani, cu 4 procente peste media UE, potrivit celui mai recent raport al Agenției Europene de Securitate și Sănătate în Muncă, analizat de compania de executive search Arthur Hunt România. Aceste cifre clasează România pe ultimele locuri din Uniunea Europeană.

Comparativ, în Portugalia, doar 16% dintre angajați consideră că nu și-ar putea menține același parcurs în carieră până la vârsta de 60 de ani, în Germania 17%, iar în Italia 21%. 

La polul opus se află Franța și Slovenia, unde 44% dintre francezi, respectiv 43% dintre sloveni, se văd în viitor într-un alt loc de muncă decât cel actual.

Motivele care stau la baza acestor îndoieli sunt multiple. Sunt factori de presiune care generează efecte psihologice negative, chiar și în rândul executivilor, cum ar fi: stres cronic, stare de tensiune, lipsă de control, lipsa suportului social și neîmplinirea profesională. În acest context, mulți angajați români iau în calcul chiar și reorientarea profesională.

Sorin Roibu

„Rapoartele arată o creștere a riscului de deteriorare a sănătății mentale a angajaților, iar efectele acestui fapt sunt foarte greu de măsurat sau estimat. Pe de altă parte, din ce în ce mai multe organizații includ în strategiile lor de HR planuri de transformare și adaptare la noile realități, cu obiective clare, ce vizează retenția angajaților talentați și productivi, reorganizarea pentru eficiență sporită și dezvoltarea de noi competențe pentru a facilita adaptarea la schimbări. Ar fi ideal dacă aceste companii, prin liderii lor, ar putea să pună mai mare accent pe pregătirea mentală a echipelor, declară Sorin Roibu, managing partner Arthur Hunt România. 

Totodată, ultimele evoluții geopolitice și contextul socio-economic actual, impredictibil, aduc cu sine presiuni suplimentare în organizații. Percepția mediului de business de la începutul anului s-a schimbat la jumătatea acestuia. De la stadiul de „revenire” de după pandemie s-a trecut la „precauție”, de la „recrutare” s-a ajuns la „restructurare”, iar de la „dezvoltare” – la „stabilizare”, punctează specialiștii în resurse umane și executive search de la Arthur Hunt România.

Provocările economice și sociale vor continua și în următoarele luni, potrivit analizei Arthur Hunt România. Modificările fiscale aduc schimbări importante în mai multe sectoare-cheie din economie. În domeniul IT, s-ar putea observa, în 2024, o limitare a creșterii remunerațiilor sau a recrutărilor. De asemenea, sectorul real estate, dar și cel bancar, ar putea întâmpina dificultăți din cauza unui eventual ritm mai încetinit al construcțiilor civile, care ar putea aduce un acces limitat la credite.

Transformări majore au loc, însă, și în mediul economic internațional, iar acest lucru ar putea aduce României oportunități, prin relocarea operațiunilor unor organizații europene sau globale în țara noastră, dar și prin dezvoltarea de noi afaceri, în special în sectorul de bunuri de consum, automotive și chiar și aeronautic, care ar avea un impact pozitiv asupra economiei naționale.

Arthur Hunt este una dintre companiile internaționale de top în domeniul consultanței în resurse umane. Prezentă în România din 2006, compania activează în domeniul Executive Search, consultanță de HR și  management al proceselor de schimbare în cadrul organizațiilor medii și de mari dimensiuni.

 

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Al doilea împrumut BEI pentru A1 Sibiu-Pitești

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a semnat al doilea contract...

Vola a lansat asistentul AI pentru zboruri

Vola devine a lansat AI Deal Finder, un instrument...

754 de mașini despăgubite zilnic, prin CASCO (UNSAR)

Companiile de asigurări au plătit despăgubiri, în medie, pentru...

Bateriile autobuzelor electrice primesc a doua viață, în Madrid

Irizar e-mobility, EMT Madrid și Iberdrola España reutilizează bateriile...

Reduceri de iarnă Air France & KLM

Air France KLM lansează în România campaniile promoționale de...

Piața muncii, în 2025

Piața muncii a ajuns la peste 260.000 de joburi...

1 din 4 angajați români, în prag de burnout

Indexul stării de bine a angajaților români, în 2025,...

FAN COURIER, ÎN 2026. Miza pe FANBox și dezvoltare internațională

FAN Courier a încheiat  2025 cu o cifra de...