Bilanț CFR Marfă: Afaceri și profit în creștere, datorii la stat în scădere

CFR Marfă raportează, pentru primul semestru al anului 2023, rezultate pozitive în continuarea celor din 2022, respectiv 356 de milioane de lei cifră de afaceri, în creștere cu 36% față de aceeași perioada a anului trecut și un profit operațional de aproximativ 77 milioane de lei, potrivit bilanțului prezentat de operatorul național de transport feroviar de marfă.

Pe de altă parte, valoarea totală a ajutorului de stat pe care CFR Marfă îl datorează statului român este de circa 2,6 miliarde de lei, din care 1 mld lei datorie către ANAF, respectiv 1,6 mld lei către Compania Națională CFR – gestionarul de infrastructură. Această valoare a datoriilor a fost stabilită prin Decizia Comisiei Europene, în februarie 2020, la care se adăugă penalități, ajungând în prezent la aproximativ 3,63 miliarde de lei.

„Este prima oară, de la începutul mandatului meu, când comunicăm rezultate financiare. Am decis să facem asta ca parte din strategia de a comunica transparent situația CFR Marfă precum și eforturile echipei de a redresa compania și a o transforma într-una eficientă din punct de vedere financiar și operațional. CFR Marfă vine cu datorii istorice majore, pe care, datorită rezultatelor financiare bune din ultimul an, a început să le achite. Astfel, în perioada 1.03.2022-15.06.2023, CFR Marfă a achitat către ANAF aproximativ 155 milioane de lei, iar către CFR achită constant datoriile curente, respectând convențiile de eșalonare la plată a datoriilor asumate de comun acord. CFR Marfă efectuează de asemenea plăți la zi către Bugetul de Stat, care sunt direcționate pentru stingerea obligațiilor de plată în ordinea vechimii lor, conform legislației în vigoare”,  a declarat Daniel Apostolache, care, din martie 2022, ocupă funcția de director general al CFR Marfă.

Istoric:

CFR Marfă a inițiat un proces de privatizare, în anul 2013, care nu a fost finalizat și a presupus la momentul respectiv majorarea capitalului social prin conversia în acțiuni a obligațiilor fiscale ale CFR Marfă administrate de către ANAF, precum și preluarea obligațiilor fiscale ale CFR către ANAF în contul datoriilor CFR Marfă către administratorul de infrastructură. Aceste sume au fost considerate de Comisia Europeana drept ajutor de stat ilegal și trebuie rambursate.

În martie 2022, odată cu aprobarea actului adițional la concordatul preventiv, valoarea totala a ajutorului de stat  a ajuns la 3,8 mld lei, ca urmare a acumulării de dobânzi penalități și a întârzierii deciziei de stabilire a modalităților de recuperare a ajutorului de stat. În prezent, iulie 2023, ajutorul de stat ce trebuie rambursat este de 3,63 miliarde de lei, deci în ușoară scădere. 

Prezent și viitor:

„În contextul creșterii accelerate a valorii ajutorului de stat am luat decizia de valorificare a vagoanelor și locomotivelor, în conformitate cu art. 248 pct. 1 din Codul de Procedură Fiscală în vigoare. Acesta precizează faptul ca valorificarea bunurilor sechestrate poate fi făcută de către debitor cu acordul organului de executare silită, astfel încât să asigurăm o recuperare corespunzătoare a creanței fiscale”, a continuat Daniel Apostolache, director general CFR Marfă.

Vagoanele și locomotivele aflate sub sechestru asigurator ANAF încă din martie 2020, nu sunt utilizate în activitatea curenta a societății, acestea se află în conservare, cu reparațiile neefectuate în termen, pentru că valoarea reparațiilor este mai mare de 60% din valoarea de înlocuire.

În prezent parcul inventar CFR Marfă este de 27.243 de vagoane și 907 locomotive. Compania folosește în activitatea curentă cca 8.500 de vagoane și 220 locomotive.

Diferența între parcul inventar al CFR Marfă și parcul activ generează taxe, impozite şi costuri majore pentru pază şi utilităţi. În prezent peste 8.000 de vagoane neutilizate în activitatea de exploatare a societății se află în proces de valorificare prin licitații organizate la sediul ANAF, licitații care se repetă succesiv.

Procesul de valorificare  a vagoanelor prin intermediul ANAF a început, în luna mai 2022, iar până în prezent s-au valorificat și facturat 1.274 vagoane. Prețul evaluat inițial al acestora a fost de 42,88 milioane de lei, s-au valorificat la o valoare de 27,92 milioane de lei, reprezentând, practic, un procent de aproximativ 64%, a precizat directorul general al companiei.

Daniel Apostolache

„În vederea stingerii ajutorului de stat, suntem nevoiți să intensificăm efortul de valorificare a activelor excedentare, urmând să valorificăm și navele ferryboat Mangalia și Eforie prin licitație publică, în cadrul procedurii de concordat preventiv.”

Valorificarea celor 7.157 de vagoane si 508 locomotive aflate sub sechestru ANAF vine în scopul maximizării veniturilor și accelerării procesului de stingere a ajutorului de stat, avand in vedere faptul ca nerambursarea acestuia conduce la creșterea penalităților.

CFR Marfă a primit 23 de oferte in cadrul acestei actiuni. Din cele 7.157 de vagoane si 508 locomotive  din anuntul de valorificare s-au primit oferte pentru 1.224 de vagoane, respectiv pentru 212 locomotive. Ofertele au fost inaintate catre ANAF, si s-a solicitat acordul de valorificare in conformitate cu prevederile Codului de Procedură fiscală.

În continuare procedura se va relua, pe măsură ce vor fi valorificate mijloacele fixe, cu termene de depunere a ofertelor comunicate ulterior, până la epuizarea lotului de vagoane și locomotive menționat.

„În plus față de cele menționate mai sus, în această perioadă am renegociat toate contractelor comerciale și le-am adus  în marja de profit, am atras noi clienți și în general am utilizat riguros resursele materiale și investim în derularea activităților de exploatare care generează plusvaloare”, a concluzionat Daniel Apostolache.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.