Taxa pe toate autostrazile

Daniela Draghia, directorul general al CNADNR, a declarat, marti, ca intreaga retea de autostrazi va fi taxata, mentionand ca institutia lucreaza la stabilirea valorii si a modului cum se vor colecta banii. Un anunt similar a fost facut si de fostul ministru al Transporturilor, Radu Berceanu, dar si de actualul ministru, Anca Boagiu.

Initial, ministrul Anca Boagiu a afirmat ca va fi taxata numai utilizarea autostrazilor de pe Coridorul IV paneuropean, conditie impusa de Comisia Europeana, cu o suma care va fi anuntata cand majoritatea tronsoanelor vor fi finalizate, in 2015. Insa sefa CNADNR anunta ca este vorba, de fapt, despre toate autostrazile.

“Comisia Europeana a impus conditii clare, atunci cand ne-au dat finantarea, si anume taxarea autostrazilor. Vorbim de Coridorul IV, dar si de celelalte autostrazi deja construite. Intreaga retea va fi taxata”, a precizat Draghia. In prezent, doar tronsonul Bucuresti-Cernavoda din autostrada Bucuresti-Constanta se afla pe traseul Coridorului IV.

CNADNR face calcule

CNADNR lucreaza la calcularea taxei, precum si la modul in care aceasta va fi aplicata, respectiv prin puncte de colectare sau cu ajutorul satelitilor prin Programul Galileo al Uniunii Europene (sistem european de radionavigatie), care va intra in vigoare in 2013. Radionavigatia prin satelit este o tehnologie care permite utilizatorilor sa isi cunoasca pozitionarea in orice moment.

“Daca vom trimite in aceasta luna cererea la Comisia Europeana pentru taxarea autostrazilor, ei au termen de sase luni pentru a ne raspunde. Asta inseamna ca, la inceputul anului viitor, vom afla toate detaliile”, a mai afirmat oficialul CNADNR.

Magda SEVERIN

Foto: Jean-Mihai PALSU

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.