Creștere economică de 4% în T1

Creșterea economică s-a bazat tot pe consum și a fost de 4% pe serie brută şi de 4,2% pe seria ajustată sezonier în primul trimestru (T1) din 2018 față de aceeași perioadă din 2017, dar a stagnat la nivelul ultimului trimestru din ultimul an, potrivit datelor revizuite de Institutul Național de Statistică (INS) față de varianta „semnal” publicată în  15 mai.

Pe seria brută, Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru T1 a fost de 176,7 miliarde lei preţuri curente, în creştere – în termeni reali – cu 4,0% faţă de T1 din 2017.

Pe seria ajustată sezonier, PIB estimat a fost de 222,7 miliarde de lei preţuri curente, menţinându-se – în termeni reali – la acelasi nivel cu T4 din 2017 şi în creştere cu 4,2% faţă de T1 din 2017.

Categorii de resurse

La creşterea PIB, în trimestrul I 2018 faţă de trimestrul I 2017, au contribuit:

– Industria (+1,0%), cu o pondere de 23,0% la formarea PIB şi care a înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 4,4%;

– Comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+0,8%), cu o pondere de 20,0% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 4,1%.

Categorii de utilizări

Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal:

cheltuielii pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,4%, contribuind cu 3,4% la creşterea PIB;

formării brute de capital fix, al cărei volum s-a majorat cu 4,8%, contribuind cu 0,8% la creşterea PIB.

Exporturile, contribuție negativă

O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-0,6%), consecinţă a creşterii mai accentuate a volumului importurilor de bunuri şi servicii comparativ cu cel al exporturilor de bunuri şi servicii.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.