Cum se poate crește cu 80% eficiența campaniilor de marketing

Datele colectate în scopuri de marketing, prin intermediul unui sistem de gestionare a relației cu clienții (CRM – Customer Relationship Manager), reprezintă o oportunitate de business ce poate crește cu 80% eficiența unei campanii, potrivit rezultatelor unui studiu recent al companiilor Interactions și Mediapost Martech, se arată într-un comunicat transmis ZIUA CARGO.

Aceste informații ajută la segmentarea și la personalizarea comunicării, care poate duce la dublarea vânzărilor în decursul unui an. Instalarea și folosirea unui software de administrare a relației cu clienții presupune o investiție inițială de minimum 1.000 de euro.

Cercetarea a inclus 213 campanii de comunicare, derulate pe parcursul a 11 ani de către 31 de companii din domenii ca: FMCG, auto, retail, telecom și organizare de evenimente.

Iată precizările, în comunicatul transmis redacției:

 
Aceste date arată că ne aflăm la jumătatea potențialului, comparativ cu alte țări ca Irlanda, Olanda sau Finlanda, unde companiile folosesc sisteme CRM în proporție de până la 26%. Informațiile oficiale atestă că în 2009, în România companiile foloseau sisteme CRM într-un procentaj de 13%, iar în 2019, de 14%.
 
Majorarea de doar 1% în 10 ani nu este comparabilă nici măcar cu cea a Lituaniei, spre exemplu, care a crescut de la 9% la 24%, în aceeași perioadă. Această statistică ar putea fi mult îmbunătățită dacă mai multe firme din România ar adopta sisteme CRM, mai ales ținând cont că instalarea și aducerea la un niveloptim de funcționare a unui astfel de sistem durează maximum o lună.
 
O altă concluzie a cercetării arată că cel mai potrivit CRM pentru IMM-urile românești este HubSpot, un software intuitiv ce maximizează și simplifică eforturile de marketing. HubSpot este clasat ca fiind cea mai bună platformă de marketing din lume, care deservește peste 10.000 de companii din 65 de țări diferite. Pentru cele mai bune rezultate, este recomandată o investiție inițială de 2.500 euro și una lunară de 500 de euro. Amortizarea sumei investite poate dura între 6 luni și un an, dar rezultatele sunt vizibile după doar o lună, când poți genera deja un câștig rapid.
 
Printre beneficiile principale ale unei platforme de CRM se numără: (1) eficiența maximizată cu 80% în atingerea obiectivelor de comunicare într-o lună de zile, față de campanii similare fără colectare de date; (2) înțelegerea mai bună a obiectivului și predictibilitate în luarea deciziilor pentru un procentaj mai mare de conversii; (3) identificarea cauzelor pentru care campaniile anterioare nu și-au atins obiectivele și găsirea instrumentelor potrivite pentru o îmbunătățire; (4) generarea unor oferte și experiențe personalizate, bazate pe obiceiurile de consum ale publicului țintă monitorizat; (5) îmbunătățirea nivelului de implicare a consumatorului și creșterea loialității printr-o interacțiune bazată pe informații concrete; (6) evaluarea mai precisă a riscurilor și a echipei.
 
Adrian Alexandrescu
„Motivul pentru care promovăm cu atâta convingere această abordare are legătură cu propria noastră experiență. Atât Interactions, cât și Mediapost Martech sunt IMM-uri care au testat intern această strategie ce include folosirea soluțiilor Big Data și ambele companii au avut parte de rezultate peste medie. Aceste efecte încep să apară chiar din primele două săptămâni. De aceea, înțelegem valoarea unui câștig rapid și credem în capacitatea graduală, dar accelerată, de îmbunătățire a businessului în acest mod”, a declarat Adrian Alexandrescu, Managing Partner Interactions și Senior Partner al Mediapost Martech.
 
„Obiectivul nostru este să democratizăm accesul la CRM și în România, prin lansarea acestui produs care garantează succesul și care poate fi soluția universală pe plan de marketing, într-un context global, care presupune reevaluarea și reinventarea modelului de business”, a adăugat acesta.
 
În România, Grupul Mediapost a avut o cifră de afaceri de peste 121 de milioane de lei în 2019, cu o creştere de 16 milioane față de 2018. MediaPost Martech este parte a grupului Mediapost, care include și compania Interactions, precum şi alte companii de comunicare şi marketing direct, și este activă de peste 20 ani pe piața românească. În afară de România, compania este prezentă pe alte cinci piețe europene și a derulat de-a lungul timpului mai mult de 200 de campanii de marketing. Astfel, a acumulat experiență și know-how pentru a dezvolta propriile produse de automatizare, care au fost achiziționate de peste 20 de companii. Mediapost Martech este Gold Partner HubSpot și partener Salesforce.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.