Ekol continuă să dezvolte transportul intermodal

Cu doar câteva săptămâni în urmă, Ekol Logistics a anunţat înfiinţarea unei filiale în cea de-a 16-a ţară, Suedia, iar în prezent, continuă să se focuseze pe dezvoltarea conexiunilor intermodale.

Ekol deţine 2 porturi ( unul în Trieste, Italia şi cel mai recent, în Yalova, în apropiere de Istanbul), 6 nave Ro-Ro, peste 5.500 de vehicule şi, de asemenea, operează săptămânal 48 de trenuri bloc dedicate. Strategia este de a construi o reţea intermodală din ce în ce mai puternică, oferind soluţii ecologice, prin practici sustenabile.

Noi conexiuni feroviare

“Strategia noastră este de a opera cât mai multe trenuri bloc în Europa, precum şi de a mări capacitatea navelor Ro-Ro, ceea ce deja se întâmplă. Suntem încântaţi să anunţăm creşterea numărului de conexiuni maritime între Franţa şi Turcia la două pe săptămână. Două conexiuni feroviare pe săptămână există acum şi între Sete şi Paris. Totodată, am adăugat o conexiune feroviară complet nouă, între Sete şi Zeebrugge, Belgia. Astfel, legăm Franţa, Benelux, Suedia şi UK de Europa de Sud, Turcia, Orientul Mijlociu şi Maghreb. În acelaşi timp, Sete devine hub-ul nostru principal pentru regiunea sudică europeană. Această conexiune va fi folosită pentru viitoarele volume existente între Europa de Sud, Suedia şi Ţările Scandinave. Dezvoltarea reţelei este, astfel, susţinută şi de către cea mai recentă filială Ekol, din Suedia”, a declarat Alaa Jennane, Ekol, Director Dezvoltare şi Ingineria Afacerilor.

Între Sete şi Zeebrugge există o distanţă de peste 1100 de kilometri, iar noul tren bloc Ekol o parcurge în aproximativ 22 de ore. Cu o frecvenţă de două ori pe săptămână şi o capacitate de 44 unităţi, trenul pleacă din Sete miercuri şi duminică la 18:30 şi ajunge în Zeebrugge joia şi lunea, la ora 16:00. Din Zeebrugge, trenul pleacă marţea şi vinerea la 11:30 şi ajunge miercurea şi duminica la 7:50. Acest tren îl înlocuieşte pe cel operat de Ekol între Trieste şi Zeebrugge, având o capacitate mai mare.

Ekol operează al doilea tren bloc săptămânal între Sete şi Paris (în primele luni avea loc o singură călătorie pe săptămână). Distanţa este parcursă în aproximativ 14 ore, trenul are o capacitate maximă de 50 unităţi şi este cel mai lung tren din reţeaua Ekol.

Ambele conexiuni feroviare ( Sete-Paris, Sete-Zeebrugge) sunt realizate în colaborare cu VIIA ca operator feroviar.

Datorită lansării acestei noi conexiuni și a creșterii frecvenței celor actuale, Ekol salvează lunar peste 41,000 de copaci, echivalentul unei păduri de dimensiunea a 97 de terenuri de fotbal, precum și 914 000 kg.

O nouă navă Ro-Ro și o nouă conexiune maritimă

Ekol a început să utilizeze o nouă navă Ro-Ro, FADIQ, cu o capacitate de 280 de remorci. Capacitatea se poate extinde, ajungând la un număr de 340 de unități, deoarece pot fi folosite containere suprapuse. Cu o lungime de 210 metri și o capacitate de 32,770 tone brute, FADIQ atinge o viteză maximă de 21.3 noduri.

Lansarea celei de-a două navă de la/către Sete care leagă Spania de Turcia și Orientul Mijlociu de două ori pe săptămână va avea, cu siguranță, un impact pozitiv asupra piețelor din aceste țări.” – a declarat Jordi Perez, Business Development Manager Ekol Spania.

În urmă cu patru ani,  Ekol a lansat AYSHE, cea mai rapidă navă Ro-Ro din lume, care leagă Sete de Izmir în doar 56 de ore. Transportul dus-întors presupune plecare joi seară din Sete și sosire în Izmir duminică dimineață. Acest concept de transport a permis unor numeroși clienți din Turcia, Maroc și Tunisia să-și îmbunătățească vânzările și să-și schimbe strategia de achiziții: să cumpere mai mult, în cicluri scurte.

Începând din martie, cea de-a doua navă Ro-Ro va pleca în fiecare duminică seară din Sete și va sosi în Izmir miercuri seară. Din Izmir, se va pleca joi dimineață, cu sosire în Sete duminică dimineață. Este important de menționat faptul că rețeaua Ekol presupune conectarea zonelor Izmir și Istanbul, între cele două porturi existând servicii frecvente de ferry shuttle.

Clienții se vor bucura de servicii complete, inclusiv servicii vamale, furnizate de Ekol. Timpul de tranzit este unul mai rapid decât în cazul transportului aerian, iar de acest avantaj vor beneficia toate sectoarele, devenind, astfel, mai competitive și de succes. Ekol Spania efectuează conexiuni între peste 100 de zone importante din Europa și plănuiește să introducă un serviciu între Sete și Lavrio, Grecia, de două ori pe săptămână.” – a adăugat Perez.

Dimitris Batakis, Country Manager Ekol Grecia este, de asemenea, încântat de acest nou serviciu:

Datorită acestei nave Ro-Ro, putem lega Turcia de Sete de două ori pe săptămână, cu o oprire în Lavrio, aproape de Atena. Astfel, vom mări frecvența transportului maritim și vom întări conexiunile între Spania, Franța, Turcia și Orientul Mijlociu. Mărfurile colectate miercuri, de exemplu, din Paris, Lyon, Barcelona, Madrin sau Valencia vor fi livrate luni în magazinele din Atena.” – a declarat Dimitris Batakis, Country Manager Ekol Grecia.

Despre Ekol

Ekol, companie de logistică integrată, înființată în 1990, oferă cele mai înalte servicii de transport internațional de marfă, depozitare, distribuție internă, comerț international, servicii vamale, precum și servicii de supply chain management în filialele sale din 16 țări.

Modelul de afaceri Ekol este susținut de acea inspirație tehnologică care îmbină mintea, inima și conștiința, oferind în același timp, în mod constant clienților săi soluții integrate, interconectate și inovatoare.

Ekol este întotdeauna cu un pas înainte și niciodată nu stabilește ceva ca fiind suficient de bun. Această abordare ne ajută să ne respectăm angajamentele față de clienții noștri și creează beneficii de mediu, financiare și sociale.

Ekol este unul dintre cei mai mari furnizorii de servicii logistice din Europa, cu centre de distribuţie de 1,000 000 de metri pătrați suprafață de depozitare în Turcia, Germania, Italia, Grecia, Franța, Ucraina, Bosnia-Herțegovina, România, Ungaria, Spania, Polonia, Cehia, Bulgaria, Iran și Slovenia și Suedia, folosind resurse proprii, precum 6 nave RO-RO, 48 block-trains pe săptămână și 5.500 de vehicule.

În îndeplinirea promisiunilor sale, cea mai mare putere a Ekol derivă din forța de muncă și puternica rețea de distribuție. O echipă multinațională cu peste 7.000 de membri este dedicată în totalitate pentru a oferi servicii impecabile și satisfacție clienților, jucând, astfel,  un rol vital în povestea de succes Ekol.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.