Ekol, investiție majoră în Portul Trieste

ekol-exportEkol Logistics a achiziționat 65% din compania Europa Multipurpose Terminals (EMT), operatorul portului Trieste din Italia, port folosit de Ekol pentru a-și desfășura serviciile RO-RO și pe cele intermodale. Achiziția este menită să susțină un alt proiect de anvergură al Ekol: construirea celui mai modern terminal Ro-Ro din regiunea Yalova, Turcia.

Pe parcursul anului 2016, Ekol a făcut numeroase investiții care permit oferirea de soluții intermodale mai eficiente. Ekol se focusează pe a dezvolta proiecte ecologice și sustenabile, iar investițiile făcute, îndeosebi în ultimul an, sunt o dovadă în acest sens. Pe 6 Decembrie, grupul a achiziționat pachetul majoritar al Europa Multipurpose Terminals, care coordonează cel de-al șaselea port în Trieste. Pasul următor este acela de a inaugura, la începutul anului 2017, terminalul Ro-Ro care este construit în Yalova.

Prin investițiile pe care Ekol le va face în Portul Trieste, doua operațiuni Ro-Ro separate vor putea fi desfășurate simultan, iar creșterea capacității de încărcare a trenurilor va duce la creșterea frecvenței serviciilor de transport tur-retur, ajungând la un număr de 10 transporturi pe zi. Momentan, portul este folosit pentru navele Ro-Ro turcești si grecești, dar, în următorii ani, țări precum Israel și Egipt își vor putea desfășura, de asemenea, activități de transport prin portul Trieste. Capacitatea anuala a navelor Ro-Ro este de 110 000 de unități și se așteaptă să se ajungă la un numar de 140 000 de unități în anul 2017. De asemenea, va creste și numărul unităților anuale încărcate pe trenuri, de la 70 000 la 100 000.

Ahmet Musul, Chairman Ekol Logistics și Yalova Ro-Ro Terminal, a vorbit despre noua investiție: “Portul Trieste este localizat strategic și va deține, pentru noi, un rol esențial în oferirea de soluții de transport intermodal, furnizând astfel clienților Ekol servicii de top într-o manieră sustenabilă, eficientă și cu costuri reduse. Ne-am consolidat pozitia în această regiune prin achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni al Europa Multipurpose Terminals, compania cu care am colaborat până în prezent. Dincolo de investițiile financiare, ne bazăm pe o echipă de oameni profesioniști și bine pregătiți în operațiuni portuare. Sunt increzător că toată experiența câștigată ne va fi de mare folos și în desfășurarea operatiunilor în noul terminal Yalova Ro-Ro, pe care îl vom inaugura la începutul anului viitor.

Ahmet Musul, Chairman Ekol Logistics și Yalova Ro-Ro Terminal
Ahmet Musul, Chairman Ekol Logistics și Yalova Ro-Ro Terminal

“Îi urăm “Bun venit” noului nostru acționar și suntem nerăbdători să creștem împreună această companie. Autoritatea Porturară din Trieste sprijină atât vechii, cât și noii acționari EMT în această nouă etapă de consolidare a Portului Trieste ca fiind lider portuar pe malul nordic al Mării Mediterane, pentru legăturile pe autostrăzi ale conexiunilor maritime cu Regiunea mediteraneană estică și serviciile de transport intermodal feroviar-maritim”, a declarat Francesco Parisi, Casa di Spedizioni S.p.A, până acum acționarul majoritar al Europa Multipurpose Terminals si Friulia S.p.A, societatea cu capital privat, parte a Friuli Venezia Giulia.

Despre Ekol Logistics:

Ekol şi-a început activitatea în 1990 și a făcut din satisfacția clienților principalul obiectiv al eforturilor sale, devenind încă din prima zi de la înființare un brand de pionierat în Europa. Lansându-şi activitățile comerciale în sitematizarea transportului internațional de mărfuri, Ekol a reuşit să construiască o companie integrată structural, care să ofere terţilor servicii logistice integrate. Cu know-how-ul acumulat în ani, cu personal cu înaltă calificare și practici tehnologice de ultimă oră, Ekol oferă logistică integrată și soluții pentru lanțul de aprovizionare, tuturor clienților săi, dintr-o gamă largă de industrii. Ekol se clasează printre pionierii furnizorilor de servicii logistice integrate atât în Turcia cât şi în Europa. Centrele sale de distribuție din Turcia se întind pe aprox. 750.000 m² de teren, în timp ce facilităţile sale din Germania, Italia, România, Franța, Grecia, Ucraina, Bosnia, Ungaria, Spania, Polonia, Bulgaria, Republica Cehă și Iran acoperă o suprafață totală de 100.000 m2. Ekol se mândreşte cu o flotă de peste 5.500 de vehicule proprii și cu o echipa de peste 6.500 de angajaţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.