ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

EVOLOR investește 3 milioane de euro în fabrica Chempro

Data:

Producătorul autohton de vopsele si lacuri EVOLOR anunță finalizarea achiziției pentru fosta fabrică de vopsele Chempro și investiții în tehnologizare, proiectul având o valoare totală de 3 milioane de euro. Proiectul de investiții face parte din planul strategic de dezvoltare, compania marcând anul acesta 30 ani de activitate.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Prin achiziția fabricii Chempro, localizată pe platforma Oltchim Râmnicu Vâlcea, EVOLOR va moderniza și va operaționaliza un spațiu de 3776 metri pătrați, pentru a găzdui noi capacitați de producție, logistice și administrative. Astfel, EVOLOR își consolidează poziția în regiune, jucând un rol activ în revitalizarea regiunii Vâlcea, în trecut un reper pentru progresul industrial din România

La nivel național, compania EVOLOR ocupă locul 7 în topul producătorilor de lacuri, vopsele, adezivi și mortare, după volumul de business. În primul semestru al acestui an, EVOLOR a înregistrat o cifră de afaceri de 49 milioane de lei, în creștere cu 32,5% față de perioada similară din 2022. EBITDA a atins o valoare de 8,3 milioane de lei, iar marja EBITDA s-a situat la 16,8% din cifra de afaceri, conform raportului pentru S1 din 2023. 

Bogdan Pîrvu

„Anul 2023 este un moment de referință pentru EVOLOR, o dovadă că suntem în direcția corectă, parte dintr-o structură solidă, care ne oferă capabilitățile necesare pentru dezvoltarea acestui brand 100% românesc și transformarea sa într-un campion industrial regional. Pentru atingerea obiectivelor, am realizat o nouă investiție strategică de 3 milioane EUR în zona Vâlcea, achizitionând și modernizând fosta fabrică Chempro pentru a spori capacitățile de producție și cele logistice. Continuăm astfel dezvoltarea accelerată și realizarea de investiții strategice, care să genereze valoare pentru business și comunitate și în următorii 30 de ani”, declară Bogdan Pîrvu, CEO EVOLOR.

Parte din portofoliul holdingului ROCA Industry, din decembrie 2021, EVOLOR estimează o creștere de 53% a cifrei de afaceri din momentul preluării și rezultatele din 2023. Cifra de afaceri aferentă anului preluării, 2021, este de 64 milioane de lei, iar până la finalul lui 2023, EVOLOR țintește un volum de business de 98 milioane de lei. 

O creștere de aproape 30% se înregistrează și la nivelul forței de muncă, compania având în prezent 145 de angajați, față de 112 în momentul preluării de către holding. 

Produsele EVOLOR sunt comercializate la nivel național, fiind disponibile în marile lanțuri de magazine de tipul „Do it yourself” (DIY), precum Dedeman, Leroy Merlin și Brico Depot, dar și în magazine tradiționale, printr-o rețea de distribuitori locali specializați. Anul 2023 marchează și startul activităților de export, produsele ajungând pe piețele din Republica Moldova și Israel.

Despre EVOLOR

Cu o prezență de 30 de ani pe piață, EVOLOR a fost înființată în 1993 sub denumirea Sarcom și, din decembrie 2021, este deținută de holdingul ROCA Industry, specializat pe segmentul materialelor de construcții. Cu o cotă de piață de 8%, compania comercializează o gamă largă de produse (vopseluri lavabile de interior și exterior; tencuieli decorative; emailuri, lacuri, grunduri – atât pe bază de apă cât și solvenți organici; diluanți și produse complementare; pigmenți superconcentrați). Între cele mai cunoscute branduri ale companiei se numără Sticky și Coral. 

Despre ROCA Industry

ROCA Industry, primul holding industrial de materiale de construcții din România, listat pe piața AeRO a Bursei de Valori București, deține, direct si indirect, un număr de 8 companii – performeri în sectoarele specifice de activitate: BICO Industries (cel mai mare producător de plasă din fibră de sticlă din CEE și în top 5 producători europeni), EVOLOR (unul dintre cei mai mari jucători din industria de producție de vopsele și lacuri), ECO EURO DOORS (cel mai mare producător român de uși destinate construcțiilor rezidențiale), DIAL (producător de produse din fir metalic), ELECTROPLAST (liderul pieței de cabluri electrice pentru infrastructură feroviară) precum și producătorii de fibră de sticlă Terra, Europlas și Iranga Technlogijos, prin intermediul BICO Industries.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

TollRo, amânat până pe 1 octombrie

Amânarea TollRo până la 1 octombrie va fi supusă...

Horváth: 66% dintre companii afirmă că soluțiile AI nu sunt suficient de mature

Conform unui studiu realizat de Horváth, 66% dintre companii...

Grupul Rhenus – raportul de sustenabilitate 2025

Raportul de Sustenabilitate 2025, care reflectă un an de...

Orange EV are o comandă de 600 de tractoare portuare

Orange EV a anunțat volume record de comenzi pentru...

Marea Britanie se pregătește pentru camioane autonome

Un studiu de nouă luni privind camioanele fără șofer...

Așa mașină, așa șoferi

Proprietarii Tesla nu contenesc să-l creadă pe Elon Musk...

Fondatorul „Veterans Into Logistics” își continuă misiunea

Fondatorul „Veterans Into Logistics”, Darren Wright, își continuă misiunea...

Negroni Trading – în CTBox, la CTPark Bucharest West

Negroni Trading a închiriat o unitate CTBox în CTPark...