Grevă de avertisment la CFR

Greva de avertisment de la CFR, anunțată cu două săptămâni înainte de Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane (FNFMCCV) și de Alianța Sindicală a Federațiilor Drum de Fier-ELCATEL, a avut loc, în 15 septembrie între orele 7.00 și 0.00, când trenurile au rămas în gări.

În urmă cu o seară, CFR Călători a transmis că nu participă la protest, iar pasagerii afectați vor putea să-și recupereze la casierii banii pe bilete.

Ministrul Transporturilor a precizat că este într-un dialog permanent cu liderii de sindicat, dar nu poate să le spună ce mărări salariale ar putea ministerul să le ofere până în momentul în care rectificarea bugetară nu este aprobată.

Trenurile de călători au înregistrat sute de minute de întârzieri la sosirea şi plecarea din Gara de Nord. Pasagerii au fost informați prin megafoane, însă mulți au aflat despre grevă abia după ce li s-au vândut biletele, astfel că au fost nevoiți să și le anuleze.

Blocul Național Sindical, prin afiliații săi, FNFMCCV și ELCATEL, a strâns pentru grevă 17.000 de semnături de la angajații CFR Infrastructură:

„Cauzele principale care stau la baza asumării acestui protest asumat de către lucrătorii feroviari din țară sunt lipsa contractelor colective de muncă, lipsa unei salarizări adecvate care să reflecte cantitatea, calitatea, importanța și responsabilitatea fiecărei funcții în parte, lipsa bugetelor operaționale anuale pentru companiile feroviare aflate în administrarea directă a statului prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, lipsa cronică a investițiilor în structura feroviară de transport, pentru creșterea vitezei de circulație și lipsa investițiilor în materialul rulant, în vagoane și locomotive. Situația la calea ferată este, în general vorbind, una aflată sub orice indicatori minimali de funcționalitate, iar elementele care măsoară siguranța circulației la calea ferată sunt la pragul admisibilității legale. În numele tuturor ceferiștilor care vor fi implicați direct sau indirect în această grevă de avertisment, cerem scuze tuturor beneficiarilor care vor fi afectați de oprirea activității la calea ferată”.

CFR le-a transmis scuze călătorilor, dar și tuturor operatorilor de transport de călători și de marfă, care nu și-au putut desfășura activitatea feroviară, conform graficului normal de circulație:

„Din punct de vedere al traficului feroviar, menționăm faptul că la nivelul întregii rețele feroviare, între orele 07 – 09.00, erau programate să circule 397 de trenuri de călători, care aparțin celor 6 operatori de transport feroviar de călători. De asemenea, în Gara de Nord București, în același interval orar, erau programate să plece în cursă și să sosească 38 de trenuri, dintre care 16 cu plecare din Gara de Nord, începând cu ora 07.00, respectiv 22 de garnituri care urmau să sosească începând cu aceeași oră. Menționăm faptul că, la această oră, conform primelor centralizări, 80% dintre garniturile programate să pornească în cursă, să sosească în stația de destinație, sau aflate în circulație, care au fost oprite în gări între orele 07.00 – 09.00, vor înregistra întârzieri pe tot parcursul acestei zile, însă vă asigurăm că personalul feroviar de specialitate al companiei va colabora cu toți operatorii de transport pentru restabilirea graficului normal de circulație al trenurilor”.

Conducerea CFR a precizat, într-un comunicat, că înțelege nemulțumirile angajaților, care au recurs la această acțiune, însă greva și perturbarea traficului feroviar NU reprezintă calea pentru rezolvarea situației actuale: „Deși CFR, prin Ministerul Transporturilor, a transmis la Ministerului Finanțelor 3 variante ale Bugetului de Venituri și Cheltuieli, toate cele 3 variante au fost respinse. Solicitările Ministerului Finanțelor au vizat prezentarea unui plan de restructurare a companiei în bugetul acestui an. Însă, atragem atenția asupra faptului că o restructurare rapidă în acest moment ar pune în pericol TOATĂ activitatea companiei, în contextul în care măsurile impuse de Ministrul Finanțelor prevăd concedieri, concedieri care afectează grav funcționarea traficului și întreținerea infrastructurii de transport”.

Compania atras un semnal de alarmă și în privința lipsei banilor pentru siguranța feroviară: „Infrastructura feroviară este sector strategic de transporturi, un sector care la ora actuală are în derulare, doar prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), 144 contracte în valoare de 15,44 miliarde lei, pentru modernizarea infrastructurii feroviare, o rețea feroviară care, în actualul context strategic, este esențială pentru transportul de cereale, iar avizarea negativă a Bugetului de Venituri și Cheltuieli pe acest an, principala cauză a grevei de avertisment în care s-a aflat o parte a salariaților companiei, afectează în mod direct nu doar continuarea negocierilor cu partenerii sociali, pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă, dar și blocarea absorbției de fonduri europene, reducând astfel capacitatea Statului Român de a implementa programele de modernizare a infrastructurii.”

Principala pârghie pentru deblocarea actualei situații în care se află compania o reprezintă aprobarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli pentru anul în curs, Buget care va permite continuarea negocierilor cu sindicatele feroviare pentru încheierea Contractului Colectiv de Muncă, arată CFR.

O zi de grevă pe calea ferată înseamnă o pierdere financiare de cca 1,5 milioane de lei din taxa de utilizarea a infrastructurii, neîncasată de la operatorii de transport, a precizat CFR

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.