Hotelierii anunță oferte speciale și politici flexibile de anulări

În așteptarea sezonului de vară, hotelurile din România anunță politici flexibile de anulări și oferte speciale. Astfel, 79% dintre hotelierii prezenți pe platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro declară că au făcut investiții în proprietățile lor, în perioada pandemiei, iar 19% au scăzut cu 5-10% tarifele, comparativ cu anul trecut, în timp ce 31% își propun să creeze oferte speciale pentru perioada următoare.  

Totodată, 23% dintre hotelieri au primit deja primele rezervări pentru perioada Paștelui, iar 19% confirmă că unitatea este complet ocupată pentru perioada sărbătorilor pascale, în timp ce 37% au înregistrat și primele rezervări, pentru sezonul estival.

În ultimul an Travelminit.ro a dublat numărul proprietăților care oferă flexibilitate a rezervărilor și anulare gratuită. 

Iată precizările, transmise ZIUA CARGO:

Platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro a realizat recent un studiu în rândul partenerilor, adresându-le acestora o serie de întrebări cu privire la perioada pandemiei, precum și la perspectivele și așteptările pentru perioada următoare, care în alți ani era una cu grad de ocupare 100% pentru majoritatea hotelierilor. 

Peste jumătate dintre hotelierii din România au investit în renovări în ultimul an

Conform studiului Travelminit.ro, 79% dintre hotelierii prezenți pe platforma au profitat de perioada mai puțin aglomerată din ultimul an pentru a aduce îmbunătățirii proprietăților pe care le administrează și a întâmpina turiștii în cel mai bun mod posibil.

Astfel, 56% au investit în renovarea camerelor, 17% au renovat bucătăria, iar 6% dintre respondeți au îmbogățit gama de facilități de care dispune unitatea de cazare, incluzând servicii noi precum SPA, ciubăr sau masaje.

În același timp, încă de anul trecut s-au ridicat standardele de curățenie și igienă în camere, în spiritul noilor reglementări de pandemie, dat fiind că, pe lângă preț, confort și poziționare, studiile anterioare au indicat și că turiștii români aleg cazarea și în funcție de măsurile anti-COVID-19 implementate în locație. 

În general, tarifele la cazare nu au fost majorate, iar politicile de anulare și rezervare sunt cu mult mai flexibile decât anterior

51% dintre hotelieri confirmă că nu au mărit prețurile practicate anterior, iar 19% chiar au declarat că tarifele lor sunt cu 5-10% mai mici decât în sezoanele trecute. Există, însă, și hotelieri care au decis să majoreze prețurile cu 5-10% (21% dintre respondenți), iar un procent de 4% au declarat că anul acesta românii trebuie să plătească minim 10% în plus pentru sejururile în locațiile lor.

Totodată, 31% dintre hotelieri susțin că vor veni cu reduceri de preț anul acesta, îndeosebi sub forma unor oferte speciale și sezoniere și 25% vor să își îmbunătățească sistemul de rezervări, implementând rezervările în timp real, care îi ajută să evite situațiile neplăcute precum overbooking-ul. 

„Sperăm că suntem la finalul acestei perioade extrem de furtunoase pentru industria hotelieră din România. Scopul nostru, încă de la debutul pandemiei, a fost să rămânem aproape de partenerii noștri hotelieri, oferindu-le atât un canal de vânzare, cât și know how și consultanță pentru strategia de business din această perioadă. Astfel, am implementat împreuna cu ei rezervările în timp real, un sistem ce îi va ajuta să își crească numărul rezervărilor online și am dublat numărul proprietăților care nu percep avans sau care oferă anulare gratuită cu până la 7 zile înainte de sosire”, a declarat Timea Ambrus Operations Manager Travelminit.ro

Pe de altă parte, un număr semnificativ de hotelieri (45% dintre partenerii Travelminit.ro) au decis să își ajusteze politicile de anulare și rezervare, care anterior erau mai puțin prietenoase. Astfel, în noul context, românii vor putea profita de rezervări flexibile fără avans sau chiar cu anulare gratuită, ceea ce ușurează povara financiară pe care și-o asumau turiștii care doreau să călătorească, dar nu îndrăzneau să facă rezervări de teamă că nu le-ar putea onora și ar pierde banii. 

Rezervările last-minute tot mai populare în rândul turiștilor români. Peste 65% dintre sejururi sunt de 1-2 nopți

Pandemia a schimbat în mod sesizabil comportamentul turiștilor români, iar dacă în anii anteriori aceștia își rezervau din timp vacanțele de Paște, de 1 Mai sau pe cele estivale, anul acesta peste 50% dintre rezervările pentru perioada următoare fiind de genul “last-minute”, efectuate cu 3-14 zile înainte de check-in. Vacanțele celor ce aleg sejururi în România sunt preponderent de scurtă durată, 66% dintre rezervări fiind de 1-2 nopți, 30% de 3-5 nopți, iar restul de doar 4% de peste 5 nopți. 

Deși există această tendință evidentă a rezervărilor efectuate cu doar câteva zile de sejurul propriu-zis, 23% dintre hotelieri au primit primele rezervări pentru perioada Paștelui, iar 19% confirmă că unitatea este complet ocupată pentru Paștele de anul acesta. De asemenea, 37% dintre respondenți confirmă că au înregistrat deja și primele rezervări pentru vară. 

Despre Travelminit.ro

Travelminit.ro este unul dintre cei mai mari jucători pe piața rezervărilor hoteliere din România care acceptă și plata prin vouchere de vacanță. Oferta Travelminit.ro conține 6700 de proprietăți din Romania, printre care hoteluri, pensiuni, apartamente, case de oaspeți, cabane și campinguri din toate regiunile țării. Platforma a înregistrat peste 620.000 de înnoptări in 2019 si o valoare totala a rezervărilor de 13 milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.