Închirieri de aproape 550.000 mp pe piața industrială și de logistică

Companiile au închiriat, în prima jumătate a anului, aproape 550.000 metri pătrați de spații logistice și industriale, peste o treime reprezentând contracte de preînchiriere, în special în proiecte care urmează să fie livrate în 2024. Dezvoltatorii au încetinit ritmul de dezvoltare, adoptând o abordare prudentă în contextul macroeconomic actual, ceea ce va pune presiune pe nivelul chiriei în următoarele luni, arată datele companiei de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox.

Rodica Târcavu

Activitatea de închiriere pe piața imobiliară industrială și logistică a înregistrat în perioada martie-iunie un alt trimestru puternic, fiind tranzacționați peste 215.000 metri pătrați, astfel că volumul tranzacționat în  prima jumătate a anului a crescut ușor în comparație cu H1 2022. Cererea nouă continuă să fie principalul motor al pieței, (90% din suprafața totală închiriată în al doilea trimestru 2023 și 72% din cererea din primul semestru 2023), provenind din sectoare variate de activitate, printre cele mai active fiind retail-ul, distribuția de mărfuri generale, industria componentelor auto și logistica. 

Majoritatea tranzacțiilor semnate în această perioadă au vizat proiecte amplasate în afara Bucureștiului, cele mai relevante fiind Brașov, Timișoara, Oradea sau Arad.

Rodica Târcavu, partner Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox: „Activitatea de închiriere pe piața de logistică și industrială rămâne efervescentă și în acest an, astfel că am putea asista până la finalul lui 2023 la un volum tranzacționat care să atingă un milion de metri pătrați. România reprezintă un hub dinamic și atractiv pentru multe companii, existente sau care doresc să se extindă în regiune pentru efiecientizarea operațiunilor logistice. În acest context, suntem optimiști cu privire la evoluția pieței atât din perspectiva cererii, cât și a dezvoltării de noi proiecte logistice și industriale.” 

Cea mai mare tranzacție parafată în al doilea trimestru este reprezentată de contractul de pre-închiriere a 47.000 metri pătrați realizată de Intercars în cadrul proiectului VGP Park Brasov, aceasta fiind urmată de o tranzacție de 25.000 metri pătrați reprezentând extinderea spațiului ocupat de Maersk-IB Cargo (furnizorul de servicii logistică care care operează centrul regional de distribuție IKEA) în CTPark București Wes și de închirierea a 12.600 metri pătrați de către EKR Elektrokontakt în cadrul proiectului Mures City Logistics.

PROPRIETATE LOCAȚIE SUPRAFAȚA (MP) PROPROIETAR/DEZVOLTATOR
CTPark Oradea (Cargo) Oradea 39.400 CTP
WDP Park Slatina Slatina 25.000 WDP
CTPark Bucharest South  Bucuresti 16.700 CTP
CTPark Bucharest Chitila (Extindere) Bucuresti 12.700 CTP

 

PROPRIETATE LOCAȚIE SUPRAFAȚA 

(MP)

PROPRIETAR/DEZVOLTATOR 
ELI Park Bacau Bacau 37.000 Element Development
ELI Park 4 Bucuresti  21.000 Element Development
VGP Park Brasov Brasov 20.000 VGP
MLP Bucharest Park II Bucuresti 15.000 MLP Group

Sursa: Industrial Marketbeat Q2 2023, Cushman & Wakefield Echinox Research

Stocul modern total de spații industriale a atins 6,77 milioane metri pătrați la sfârșitul lunii iunie, în timp ce dezvoltatorii au livrat noi proiecte cu o suprafață totală închiriabilă de 202.000 metri pătrați în toată țara, în primul semestru 2023, cu 104.000 metri pătrați finalizate în al doilea trimestru. Activitatea totală de dezvoltare din primul semestru 2023 a încetinit în comparație cu primul semestru 2022, când a reprezentat 300.000 metri pătrați, în timp ce pentru restul anului estimăm livrarea a încă circa 250.000 metri pătrați. 

Rata de neocupara a scăzut ușor la un nivel de 4,8% și ne așteptăm la o contracție suplimentară până la sfârșitul anului ca urmare a unei abordări mai prudente adoptate de dezvoltatori.

Chiriile prime din București și în principalele hub-uri industriale și logistice din România s-au situat 4,25 – 4,50 euro/ mp / lună, în trimestru doi în 2023, valori mai mari fiind înregistrate în cazul proiectelor noi situate în apropiere de București. Având în vedere oferta limitată și cererea susținută, există premisele ca nivelul chiriilor să se mențină pe un trend ascendent în al doilea trimestru și, de asemenea, în prima jumătate a anului 2024.

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesioniști ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. 

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 52.000 de angajați în peste 60 de țări, ajută chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor. Cu venituri de 10,2 miliarde de dolari, serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, servicii de proiect și evaluare.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.