ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Maersk achiziționează 25 de camioane electrice Volvo FH

Data:

Compania maritimă Maersk achiziționează 25 de camioane electrice Volvo FH de ultimă generație în Germania, în scopul reducerii emisiilor de GES în transporturile de containere din hinterland, relatează USER.

sursă foto: USER

Primele două camioane sunt planificate să fie livrate de Volvo Trucks în trimestrul al patrulea 2023, iar ultimul, în trimestrul întâi din 2024. Achiziția de camioane complet electrice este susținută de Ministerul Federal German pentru Digitalizare și Transport. În prezent, Maersk analizează, de asemenea, crearea unei infrastructuri de încărcare cu energie electrică verde pentru propria flotă de camioane electrice la depozitele sale din Germania.

Maersk va folosi camioanele electrice pentru livrări locale în locuri precum noul său depozit mare din Duisburg, care va fi deschis, în această vară, și în zona Bremen/Bremerhaven, unul dintre porturile principale ale Maersk în Germania. Se are în vedere, de asemenea, o desfășurare a camioanelor electrice pentru manevra containerelor în zonele depozitului, pentru a elimina sursele și mai mici de emisii de GES de-a lungul lanțului de transport.

Această investiție strategică evidențiază angajamentul Maersk de a decarboniza logistica globală și de a deveni o companie cu zero net, până în 2040, în toate domeniile de afaceri și toate modurile de transport.

Pe lângă pasul din Germania, Maersk a comandat 110 camioane electrice Volvo VNR pentru America de Nord în urmă cu un an, sporindu-și angajamentul total în SUA la 126 de camioane Volvo. Mai multe inițiative de transport electric ale Maersk sunt în desfășurare în alte țări, pe lângă soluțiile feroviare cu emisii scăzute de GES, bazate pe energie regenerabilă, așa cum sunt disponibile în Germania, sau bazate pe biocombustibili neutri din punct de vedere climatic, așa cum tocmai a anunțat în Spania.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

UNTRR organizează International Haulage Conference

UNTRR îi invită pe transportatorii români care operează pe...

VOLVO FL ELECTRIC 14 T. Conceput special pentru transportul urban

Popularul model electric de gamă medie – Volvo FL...

Etică și legalitate, în recrutare (II)

Continuăm analiza, demarată în numărul precedent al revistei, privind...

AFACERI PROTEJATE. Investigații private, în transport și logistică

Poate că vă veți gândi că este prea mult....

Noutăți ROADPOL, în 2026

Rețeaua Europeană a Polițiilor Rutiere – ROADPOL a transmis,...

RENAULT TRUCKS E-TECH T 585 ȘI RENAULT TRUCKS E-TECH T 780

La sfârșitul anului trecut, Renault Trucks a dezvăluit, în...

TARIFE DE TRANSPORT. Creștere, la contracte

Indicele european al tarifelor pentru transport rutier, realizat de...

Paletul EUR devine din ce în ce mai popular, în România

MAV-REC Palet este responsabilă încă din anul 2009 de...