Marfar deraiat. Pasagerii trenurilor de călători, transbordați auto

Nouă vagoane din compunerea unei garnituri ale CFR Marfă care transporta cărbune pe relaţia Motru Est-Cernele au deraiat, în dimineața de 1 noiembrie, la ieşire din halta Răcari, blocând circulația trenurilor de călători din zonă. 

Până la redeschiderea traficului feroviar pe relația Racari-Cotofeni, călătorii din trenurile care tranzitează zona vor fi transbordaţi cu mijloace auto, pe relaţia Filași-Craiova și retur, staţii din care îşi vor putea continua călătoria cu celelalte trenuri aflate în circulaţie.

Imagine: Jean-Mihai Pîlșu

Precizările CFR:

„Garnitura feroviară, compusă din 39 vagoane, încărcate cu cărbune (3.100 de tone), aparţine operatorului naţional de transport feroviar de marfă şi circula pe relaţia Motru Est-Cernele. Deraierea celor 9 vagoane, dintre care 6 răsturnate, s-a produs între staţiile Răcari şi Coţofeni. Evenimentul feroviar va fi anchetat de o comisie de specialitate, care va stabili cauzele producerii deraierii.

Transbordarea auto a călătorilor va fi menţinută până la finalizarea tuturor intervenţiilor necesare, în astfel de evenimente, de la ridicarea, repunerea vagoanelor pe şină, retragerea lor în staţie, inclusiv verificarea liniei şi, în funcţie de constatările personalului de specialitate, lucrări de reparaţii la linie şi la componentele infrastructurii feroviare, dacă situaţia o impune.

Personalul de specialitate al SRCF Craiova, prezent la faţa locului, va lua toate măsurile care se impun în astfel de situaţii, pentru intervenţia cu utilaje necesare repunerii pe şină vagoanelor răsturanate şi eliberarea gabaritului, în vederea reluării traficului feroviar în condiţii de siguranţă. Compania Naţională de Căi Ferate CFR cere scuze călătorilor pentru întârzierile care se vor înregistra în circulaţia trenurilor pe raza Regionalei CF Craiova, urmare producerii acestui eveniment, cu precizarea că personalul feroviar va colabora permanent cu reprezentanţii operatorului de marfă şi va asigura tot suportul tehnic necesar pentru repunerea pe şină a vagoanelor şi restabilirea circulaţiei în condiţii normale”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.