ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

Narcis Neaga revine șef la CNAIR

Data:

Narcis Neaga a fost numit din nou director general la Compania Națională de Administrare a Companiei Rutiere (CNAIR), la o lună și o săptămână de la instalarea la șefia CNIR – Compania Națională de Investiții Rutiere – una dintre cele două structuri în care s-a scindat CNADNR.

Narcis Neaga

Ștefan Ioniță, cel care a deținut interimar funcția de director general al CNAIR SA, a solicitat în 7 mai Consiliului de Administrație al companiei să ia act de faptul că la expirarea mandatului solicită să revină pe funcția de director al Direcției Tehnice și Calitate, deținută anterior.

Ștefan Ioniță

Iată precizările CNAIR în comunicatul remis redacției:

“Mandatul de Director General al lui Ștefan Ioniță  urma să expire în data de 12 mai 2018.

În baza  solicitării, Consiliul de Administrație al CNAIR S.A. l-a numit în funcția de Director General al CNAIR S.A. pe Narcis Neaga, care va prelua mandatul în data de 12 mai 2018. 

Fostul Director General, Ștefan Ioniță le-a mulțumit colegilor din CNAIR Central, din Regionalele Companiei și din CESTRIN, pentru sprijinul acordat în cele 16 luni de mandat, pentru deblocarea unor proiecte și  lansarea unor noi investiții.

Ștefan Ioniță a fost numit în funcția de Director General al CNAIR, în data de 13 ianuarie 2017″. 

Narcis Neaga, fostul director general al CNADNR (actuala CNAIR), a devenit șeful Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR), după ce a fost scos de sub urmărirea penală la DNA.

Mai întâi a fost numit în Consiliul de Administrație la CNIR, apoi, în 29 martie, a fost ales director general al companiei – alta decât CNAIR – Compania Națională de Administrare a Investițiilor Rutiere.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Incident tehnic temporar în platforma TollRo!

CNAIR informează utilizatorii că în acest moment platforma TollRo...

UNTRR și CONCORDIA. Fără sancțiuni până la stabilizarea sistemului TollRo

UNTRR și Confederația Patronală Concordia au solicitat, în cadrul...

400 de unități IVECO S-Way, în flotele a 3 operatori-cheie din Spania

IVECO furnizează 400 de camioane S-Way către Grupo Isabel...

CzechToll. Sistemul slovac de taxare rutieră se schimbă, din 2027

Sistemul slovac de taxare rutieră se va schimba, de...

Podul Maramureș-Transcarpatia, construit peste Tisa, deschis autoturismelor

Circulația pe podul denumit simbolic Maramureș-Transcarpatia, construit peste râul...

DroneFlight se lansează în România; participă la Romanian Security Fair

DroneFlight România, prima companie locală specializată în servicii BVLOS...

InnopRO 2026 – dedicat scalării AI în Europa

Inteligența artificială va fi prezentă în aproape toate sectoarele...

Packeta România: Magazinele online – extindere internațională

Extinderea internațională devine o direcție concretă de dezvoltare pentru...