Restricții de viteză la trenuri

Din cauza caniculei și disconfortului termic accentuat ce se înregistrează pe toate secțiile feroviare, CFR Infrastructură aplică restricții de viteză, ceea ce generează întârzieri în circulația trenurilor, informează CFR Călători.

„Această măsură aplicată de managerul infrastructurii este obligatorie pentru siguranţa traficului feroviar și este luată de majoritatea administraţiilor de cale ferată din lume, nu doar din România. Reamintim că în zilele cu temperaturi exterioare caniculare (de multe ori chiar și de peste 50 – 55 de grade C la soare) care se înregistrează la nivelul șinei și cutiei materialului rulant, instalațiile de climatizare riscă să nu mai poată asigura răcirea şi să funcţioneze în regim de ventilație”, precizează operatorul feroviar național.

CFR Călători le recomandă pasagerilor:

  • să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj;
  • să aibă medicația necesară afecțiunilor pe care le au, în caz de nevoie;
  • să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de temperaturi ridicate și chiar caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.