Serviciul cora Pro pentru companii

cora România, parte a grupului franco-belgian Louis Delhaize, lansează serviciul cora Pro pentru companii, care include numeroase avantaje și beneficii. Compania vrea, prin acest servici, să răspundă și nevoilor clienţilor persoane juridice care cumpără deja din hipermarket datorită varietăţii de gamă, a preţurilor și mai ales serviciilor oferite de către echipa sa.

Iată precizările, în comunicatul transmis ZIUA CARGO:

Printre avantajele serviciului enumerăm alocarea unui asistent pe durata procesului de aprovizionare, modalități multiple de plată, reduceri și livrare gratuită pentru comenzi de peste 1000 de lei.

Comenzile se plasează atât online, cât și prin transmiterea unui email la adresa officepro@cora.ro. Astfel, clienții cora Pro pot opta să se înregistreze, momentan, online cu cont de client persoană fizică sau trimițând datele companiei la adresa amintită, prin completarea unui formular. În al doilea semestru al acestui an va fi disponibilă o secțiune online dedicată serviciului.

După plasarea comenzii online, clienții trebuie să trimită numărul acesteia la adresa de mail de mai sus, iar comanda va fi pregătită pentru ridicare sau livrare, în maximum 2 zile lucrătoare.

„Acesta este un serviciu gândit în detaliu pentru companii, de aceea întregul pachet propus include avantaje care simplifică procesul de aprovizionare. Faptul că ai la dispoziție o persoană dedicată din echipa cora, pe care o poți contacta în orice moment al procesului de aprovizionare, este categoric foarte util. Flexibilitatea condițiilor de plată este un alt avantaj, clienții putând opta pentru plata la termen, cash, card sau transfer bancar. Suntem convinși că marile și micile afaceri deopotrivă vor găsi în hipermarketul cora un aliat de încredere”, a declarat Patricia Ciolca, Manager Proiect cora PRO.

Compania vine cu o experienţă de peste 7 ani de comerţ online, ceea ce asigură o fluenţă operaţiunilor sale de livrare, un atu extraordinar pe o piaţă care, în urma pandemiei, s-a orientat peste noapte către online.

Angajații firmei și partenerii afacerii care optează pentru noul serviciu pot beneficia, de asemenea, de carduri cadou pentru cumpărături.

În cazul produselor persisabile, cora organizează transportul lor la temperatură controlată. În plus, există opțiunea de a comanda și produse care nu sunt listate în magazinul online.

În această perioadă, pentru comenzi de minimum 500 de lei (TVA inclus), este activată o reducere de 10% din valoarea primei comenzi, iar dacă valoarea acesteia depășește 1000 de lei (TVA inclus), la reducerea de 10% se adaugă transportul gratuit oriunde în București, Constanța, Cluj, Ploiești, Bacău și Drobeta Turnu Severin. Pentru achiziții de minimum 1500 de lei în aceeași lună se primește o reducere de 10% la valoarea totală a comenzilor.

Companiile pot alege dintr-o gamă vastă de produse, de la birotică și papetărie, curățenie și igienă, la produse alimentare proaspete și congelate și coșuri cadou.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.