ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

„Sprijin pentru România”: Schemă dedicată firmelor de transport

Data:

Pachetul de măsuri „Sprijin pentru România”, menit să atenueze efectele crizei energetice, a fost lansat de Coaliția de guvernare, în 11 aprilie, cu o schemă de ajutor dedicată firmelor de transport rutier de mărfuri și de persoane.

Măsurile vor intra în vigoare etapizat și vor fi susținute din fonduri naţionale (8,3 miliarde de lei de la bugetul de stat) şi europene (9 miliarde de lei) – în total 17,3 miliarde de lei.

„Primele măsuri vor intra în vigoare cel mai devreme la 1 mai. Ele au perioadă de aplicare până la sfârşitul anului. Doar pentru cele care au suport deja programele din fonduri europene, acestea vor continua şi după 31 decembrie 2022″, a declarat premierul Nicolae Ciucă.

Amânarea ratelor la bănci mai așteaptă însă. Nicolae Ciucă a spus că măsura este „în analiză”.

Premierul a detaliat măsurile în domeniul transporturilor rutiere: „Pentru susţinerea transportatorilor şi distribuitorilor avem în vedere o schemă de sprijin dedicată. 300 de milioane de lei vor fi direcţionate firmelor de transport rutier de mărfuri, de persoane şi pentru companiile de distribuţie. Pentru companiile de transport şi distribuţie, afectate de creşterea preţurilor la combustibili, punem în aplicare un mecanism de sprijin, prin care vom acorda o subvenţie de 0,50 lei/litrul de carburant. Beneficiari vor fi aproximativ 4.000 de firme”.

Totodată, se prevăd 200 de lei în plus pentru salariul minim, fiind o creştere voluntară scutită de taxe. Valoarea tichetelor de masă va creşte de la 20,17 lei la 30 de lei.

Alte măsuri: „Ajustarea contractelor de investiţii publice în derulare, finanţate din fonduri naţionale şi europene, o măsură ce are în vedere creşterea preţurilor la materiale, manoperă, transport şi utilaje – astfel, pentru susţinerea investiţiilor publice sunt alocate 5,2 miliarde de lei în acest an, pentru continuarea şi finalizarea contractelor în derulare.

Se aprobă astfel, săptămâna aceasta, o ordonanţă de urgenţă pentru fondurile care vor fi alocate de la bugetul de stat şi, în două săptămâni, un alt act normativ, o altă ordonanţă de urgenţă, pentru reglementarea alocării fondurilor de la UE.

Două măsuri importante pentru protejarea locurilor de muncă: angajaţii în şomaj tehnic vor beneficia de 75% din salariu până la sfârşitul anului, de la 1 mai. Valoarea programului este de 450 de milioane de lei, vine prin Programul SURE din fonduri europene.

Continuarea Programului Kurzarbeit de la 1 mai a.c.”.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

MAN continuă să investească în Polonia

MAN Truck & Bus își continuă strategia de creștere...

Bugetul CNIR, aprobat. Investiții de peste un miliard de lei

Bugetul Companiei Naționale de Investiții Rutiere (CNIR) pentru 2026...

Studiul de fezabilitate pentru drumul radial Vest Expres, aprobat

Studiul de fezabilitate pentru drumul radial al Bucureștiului DR1...

Absolvenții de școli profesionale – acces la stagii plătite la CE

Absolvenții de școli profesionale vor avea, în premieră, acces...

IVECO și PETRONAS Lubricants International reînnoiesc parteneriatul

IVECO și PETRONAS Lubricants International (PLI) și-au reînnoit parteneriatul...

Horváth: AI devine prioritatea strategică nr. 1 pentru companii

Inteligența artificială devine prioritatea strategică nr. 1 pentru companii,...

Sens giratoriu, finalizat pe DN2B la Făurei. Urmează și la lacul Sărat

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Buzău a...

Routemaster devine electric

Autobuzul Routemaster, de renume mondial, din Londra, a fost...