ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

STB: Bandă unică pentru autobuze, între Piaţa Presei-Piaţa Victoriei

Data:

Societatea de Transport Bucureşti (STB) amenajează un nou traseu cu bandă unică destinat transportului public: de la Piaţa Presei la Piaţa Victoriei.

Primăriei Capitalei a avizat reconfigurarea circulației pe traseul Piața Presei-Regele Mihai I-Bd. Kiseleff-Piața Victoriei. „Realizăm şi patru staţii noi cu platformă, la intersecţiile cu străzile Mareşal Alexandru Averescu, Docenţilor, Arh. Ion Mincu şi Monetăriei”, precizează STB, pe Facebook. „STB va beneficia de o nouă bandă unică, destinată autobuzelor. Călătoria de la Nord spre Centru se va face RAPID – cu ajutorul benzilor unice, CONFORTABIL – datorită noilor autobuze electrice pe care le vom introduce în circulație, dar și ACCESIBIL – datorită tarifului, precum și poziționării stațiilor”, a declarat noul director al STB, Daniel Istrate.

Culoarul unic pentru autobuze începe de la Piaţa Presei şi continuă pe B-dul Regele Mihai I: zona centrală cuprinde trei benzi de circulaţie, două spre Arcul de Triumf (dintre care banda 1 este rezervată transportului public) şi una spre Piaţa Presei, dedicată transportului general. Se va realiza şi o nouă platformă de staţie, pe scuarul de delimitare, la intersecţia cu str. Primo Nebiolo. Pe Şoseaua Kiseleff, dintre cele patru benzi de circulaţie, banda 1 este rezervată transportului public.

Pe B-dul Aviatorilor: pe tronsonul cuprins între str. Arh. Ion Mincu şi P-ţa Charles de Gaulle, pe sensul spre P-ţa Charles de Gaulle, se vor realiza patru benzi de circulaţie, dintre care banda 1 va fi rezervată transportului public local. Pe sensul opus vor exista două benzi de circulaţie.

Se vor realiza şi două staţii noi cu platformă, la intersecţia cu strada Arh. Ion Mincu şi lângă accesul la staţia de metrou Aviatorilor.

Pe tronsonul cuprins între B-dul Beijing şi P-ţa Charles de Gaulle, pe sensul spre P-ţa Charles de Gaulle, se vor realiza patru benzi de circulaţie, dintre care banda 4 va fi rezervată transportului public local. Pe sensul opus vor fi 2 benzi de circulaţie pentru traficul general.

Noul traseu se va conecta cu benzi unice deja în funcţiune, pe strada Radu Beller şi pe Calea Floreasca.

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Trei scheme de finanțare pentru transportul „verde”

Tranziția către transportul cu emisii zero intră în faza...

MAN a vândut peste 100.000 de vehicule noi, în 2025

MAN Truck & Bus a livrat aproximativ 101.600 de...

Premiile Haul of Fame iau avânt prin voturile șoferilor români

Șoferii profesioniști și managerii de flote din România au...

KLM oferă WiFi gratuit pe zborurile europene

KLM este una dintre primele companii aeriene europene care...

Rhenus are terminal intermodal în Kazahstan

Rhenus Group a achiziționat primul său terminal feroviar propriu...

Licitație la Zürich pentru 100 de autobuze electrice

Zürich Public Transport (VBZ) intenționează să lanseze o licitație...

Scania Brașov, service în Parcul Industrial Prejmer

Scania România a inaugurat oficial noul service Scania Brașov,...