ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

TAROM, pe primul loc la SkyTeam Sustainable Flight Challenge

Data:

Compania TAROM a fost desemnată câştigătoare, pentru al doilea an consecutiv, la provocarea zborului sustenabil organizată de alianţa SkyTeam.

Astfel, zborul Bucureşti-Madrid şi retur a obţinut cele mai mici emisii de CO2, comparativ cu alte curse de distanţă mediu-curier.

„Premiul se datorează, în principal, pasagerilor noştri şi echipei de peste 100 de colegi din cpompanie care au eficientizat la maxim acest zbor. (…) Mai important decât câştigătorii este, cred, mesajul pe care îl transmite întreaga provocare. Noi suntem printre cei care am demonstrat că se poate să zburăm mai eficient, mai uşor şi mai bine organizat, pentru a reduce semnificativ emisiile de CO2 în atmosferă”, a declarat Viorica Ursache, Safety, Security and Compliance Monitoring manager TAROM.

Provocarea SkyTeam este la a doua ediţie şi începe să devină rapid principalul eveniment pro-mediu organizat la nivel mondial în industria de aviaţie. În ediţia din 2023 a TSFC, au participat 22 de operatori aerieni din întreaga lume. La categoria cel mai eficient zbor mediu-curier la care TAROM a fost desemnată câştigătoare, au participat 12 companii din Europa, Orientul Mijlociu, China şi America de Sud şi cu zboruri pe distanţe similare.

„Repetarea performanţei de anul trecut reprezintă cea mai bună recunoaştere a eforturilor de eficientizare depuse în ultimii ani de către angajaţii TAROM. Reducerea emisiilor zborului din 22 mai cu mai mult de 3 tone de CO2 este un rezultat impresionant și reprezintă, ca randament, dublul ţintei noastre multianuale de reducere a emisiilor. Admir dedicarea şi inovaţiile tuturor companiilor participante, de aceea am primit cu modestă bucurie vestea acestui succes din cadrul întrecerii unui club select de linii aeriene preocupate de mediu”, a declarat Fuel Efficiency manager TAROM, Dragoş Preda.

Echipa TAROM s-a numărat printre finalişti inclusiv la alte două subcategorii din provocarea SkyTeam: „Ground Operations Lowest CO2″ şi „Boldest Move”.

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Trei scheme de finanțare pentru transportul „verde”

Tranziția către transportul cu emisii zero intră în faza...

MAN a vândut peste 100.000 de vehicule noi, în 2025

MAN Truck & Bus a livrat aproximativ 101.600 de...

Premiile Haul of Fame iau avânt prin voturile șoferilor români

Șoferii profesioniști și managerii de flote din România au...

KLM oferă WiFi gratuit pe zborurile europene

KLM este una dintre primele companii aeriene europene care...

Rhenus are terminal intermodal în Kazahstan

Rhenus Group a achiziționat primul său terminal feroviar propriu...

Licitație la Zürich pentru 100 de autobuze electrice

Zürich Public Transport (VBZ) intenționează să lanseze o licitație...

Scania Brașov, service în Parcul Industrial Prejmer

Scania România a inaugurat oficial noul service Scania Brașov,...