ÎMPREUNĂ MIȘCĂM LUCRURILE

UE, acord în domeniul aviației cu Republica Coreea

Data:

Uniunea Europeană (UE) a semnat, în 25 iunie, un acord orizontal în domeniul aviației cu Republica Coreea, menit  să genereze creștere pentru întreprinderile europene, să stimuleze inovarea și să permită pasagerilor să beneficieze de zboruri mai sigure, mai ecologice și mai accesibile, informează Comisia Europeană, într-un comunicat.

Iată precizările:

Acordul bilateral permite oricărei companii aeriene din UE să zboare către Republica Coreea din fiecare stat membru al UE care are un acord bilateral privind serviciile aeriene cu Republica Coreea. Douăzeci și două de state membre au încheiat astfel de acorduri bilaterale privind serviciile aeriene cu Republica Coreea.

În mod tradițional, în cadrul acestor acorduri bilaterale privind serviciile aeriene, numai companiile aeriene deținute și controlate de un anumit stat membru sau de resortisanții săi pot opera zboruri între statul membru respectiv și o țară terță. Încheierea acordului orizontal oferă oportunități importante altor companii aeriene din UE și, prin urmare, este benefică pentru companiile aeriene ale ambelor părți.

Comisarul pentru transporturi, Adina Vălean, a declarat: „Într-un moment în care transportul aerian internațional, grav afectat de criza COVID-19, se relansează încet, semnarea unui astfel de acord orizontal oferă speranțe pentru viitor, cu mai multe oportunități de dezvoltare a unor servicii pe distanțe lungi către piața coreeană. De asemenea, semnarea acordului arată că unul dintre factorii esențiali pentru redresarea pieței aviației este cooperarea internațională.”

Este important faptul că semnarea acordului are loc cu doar câteva zile înainte de videoconferința liderilor UE și ai Republicii Coreea, din 30 iunie, ceea ce oferă o ocazie excelentă de a recunoaște importanța acestui acord la cel mai înalt nivel. De asemenea, se așteaptă ca liderii UE și ai Republicii Coreea să își reitereze angajamentul comun de a acționa în direcția instituirii unui dialog la nivel înalt privind transporturile între UE și Republica Coreea pentru toate modurile de transport.

Atât Uniunea Europeană, cât și Republica Coreea vor continua în perioada următoare procedurile interne, pentru încheierea acordului.

Distribuie pe

COMENTEAZĂ

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Recente
Știri

Ford Pro se bazează pe software și servicii

Ford Pro, liderul pieței de vehicule comerciale din Europa...

Durată de viață mai lungă pentru baterii

Încărcarea rapidă frecventă poate accelera îmbătrânirea unei baterii litiu-ion....

Parcul auto electric din România – peste 68.000 de vehicule

Parcul auto electric din România a ajuns la 68.454...

Piața hotelieră din România – analiză Crosspoint

Piața hotelieră din România trece printr-o schimbare de paradigmă,...

E-Tech Days, în showroom-urile Renault din toată țara

În perioada 18-23 mai, showroom-urile Renault din toată țara...

PretCarburant.ro a lansat hub-ul Diaspora

PretCarburant.ro, agregator independent al prețurilor carburanților din România, a...

AHK: Turbulentele politice impacteaza perspectivele economice

Chestionarul de conjunctură de primăvară (1-31 martie) al AHK...

Camioane H2, în California, de la Toyota și Hyroad

Toyota și Hyroad își unesc forțele pentru a dezvolta...