UNSAR neagă acuzațiile COTAR privind scumpirile RCA din ultimul an

Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) neagă acuzațiile Confederației Operatorilor de Transport Autorizați din România (COTAR) referitoare la scumpirile din ultimul an al polițelor RCA.

Iată punctul de vedereal UNSAR, transmis ZIUA CARGO:

„Noi afirmații false și informații trunchiate privind piața asigurărilor sunt vehiculate în spațiul media. În acest context, în spiritul corectei informări și al respectului față de public și de autorități, arătăm cu argumente și cifre verificabile cum multe dintre afirmațiile făcute de aceeași asociație fără competențe în zona de asigurări – care pare a avea drept scop dezinformarea decidenților și destabilizarea continuă a pieței de asigurări din România – sunt false.

Fake news: În primele 9 luni ale anului trecut, prețul RCA a crescut cu aproximativ 8%.

Realitate: În primele 9 luni ale anului trecut, prima medie RCA a avut o evoluție de 5%, comparativ cu aceeași perioadă din 2022, respectiv 79% față de 2021 (pag. 43, Raportul ASF¹). Desigur, comparația cu 2021 este lipsită de sens, căci datele din acel an includeau două companii specializate în RCA care practicau prime nesustenabile și care, ulterior, au și intrat în faliment.

Pentru falimentele acelor două companii plătesc, astăzi, toți șoferii din România prin intermediul FGA – Fondul de Garantare a Asiguraților. Mai mult, să nu uităm și de impactul inflației în toți acești ani. 

Ceea ce nu se spune însă este că dauna medie plătită în baza polițelor RCA a crescut cu 12%, de la 9.583 lei la 10.753 lei, în primele 9 luni din 2023, conform cifrelor oficiale ale ASF (pag. 45).

Fake news: Cheltuielile interne ale asigurătorilor sunt de peste 50% din încasări.

Realitate: Conform raportului ASF, rata cheltuielilor pentru achiziție și administrare pentru RCA este de 23,25% (pag. 29) – în scădere de la 27,48% după primele 9 luni ale anului trecut. 

Principala cheltuială a companiilor de asigurări este, a fost și va fi cea cu plata daunelor, în vederea onorării obligațiilor asumate față de clienți. 

Totodată, prin plata de despăgubiri importante, de aproape 5 milioane euro în fiecare zi calendaristică (în 2022), asigurătorii din România vin în sprijinul oamenilor și companiilor.

Fake news: Piața de asigurări este susținută de instituțiile românești, în detrimentul intereselor statutului.

Realitate: Începând cu 11 aprilie 2023, tarifele RCA au fost înghețate. Inițial, măsura a fost luată pentru 6 luni, prelungită cu încă 3 luni, pentru ca, apoi, la finalul anului trecut, Guvernul să o prelungească încă o dată, cu mici ajustări, până în luna martie a anului în curs. 

Nu credem că există o altă industrie care se mai află într-o situație similară și nici de unde anume reiese susținerea instituțiilor românești, „în detrimentul intereselor statutului”. O astfel de acuzație nefondată denotă o lipsă de responsabilitate atât față de instituțiile statului, cât și față de publicul larg”.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.