UNTRR denunță practicile abuzive ale operatorului parcării de camioane construite la Ruse

UNTRR denunță practicile „abuzive și discriminatorii ale operatorului parcãrii de camioane construite la Ruse cu sprijinul autoritãților bulgare, contrar obiectivelor comune de aderare ale României și Bulgariei la spațiul Schengen”.

Concret, pentru a putea trece frontiera la Ruse, transportatorii rutieri români sunt obligați să își parcheze camioanele numai în spațiile de parcare ale acestui operator privat, care aplică tarife uriașepentru români.

Precizările transmise ZIUA CARGO:

Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) a solicitat demersuri urgente Comisarului European pentru Transporturi, Președintelui României, Prim-Ministrului României, Ministrului Transporturilor și Infrastructurii și Ministrului Afacerilor Externe, pentru eliminarea imediatã a acestor practici (…).

Industria transporturilor rutiere este cea mai afectată ramurã economică de neaderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen, confruntându-se cu cozi de zeci de kilometri de camioane la punctul de trecere a frontierei româno-bulgare de la Giurgiu-Ruse, care blochează activitatea transportatorilor rutieri, generând întârzieri în livrarea mărfurilor către clienți, ceea ce afectează lanțurile logistice, procesele de producție și aprovizionarea orașelor și conduce la creșterea costurilor pentru transportatorii rutieri și consumatorii finali din ambele țãri.

UNTRR a realizat numeroase demersuri adresate Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ministerului Afacerilor Externe și autoritãților relevante, inclusiv Președinției României în contextul discuțiilor de anul acesta privind stabilirea unui Parteneriat Strategic România-Bulgaria, solicitând abordarea prioritară a eliminãrii controalelor la punctele de trecere a frontierei între România și Bulgaria pentru traficul rutier internațional de camioane.

În timp ce industria transporturilor rutiere solicitã eliminarea controalelor la punctele de trecere a frontierei româno-bulgare și crearea de culoare speciale care sã faciliteze trecerea autoturismelor și a camioanelor înmatriculate în România și Bulgaria, în mod paradoxal, autoritățile bulgare au sprijinit dezvoltarea unei parcări private pentru camioane, pe terenul municipalității din Ruse, care a început să opereze, din luna iunie a acestui an, fără niciun anunț oficial, fără informații publice si de contact pe web, email sau media. Precizăm că, pentru a putea trece frontiera, transportatorii rutieri români sunt obligați să își parcheze camioanele numai în spațiile de parcare ale acestui operator privat, care aplică tarife discriminatorii și excesive pentru camioanele românești, față de cele bulgare.

Având în vedere aceste evoluții îngrijorătoare semnalate de transportatorii rutieri români, conducerea UNTRR s-a deplasat la punctul de trecere a frontierei din Ruse unde operatorul privat sprijinit de autoritățile bulgare a construit o parcare de camioane de 700 de locuri, care urmează sã fie extinsă cu încă 200 de locuri, lucrarea fiind în execuție la acest moment.

Deși autoritãțile bulgare declarã cã nu este obligatorie utilizarea acestui spațiu de parcare a camioanelor, cu toate acestea, dacă transportatorii rutieri români nu au camioanele înregistrate în sistemul respectivei parcări, camioanele lor nu sunt primite în punctul de trecere a frontierei, pentru că nu le vine rândul decât dacã sunt înregistrate în sistemul parcării.

Astfel, parcarea privată de camioane construită cu sprijinul autorităților bulgare la punctul de trecere a frontierei din Ruse este dotată cu panouri de monitorizare, la care fiecare șofer de camion poate vizualiza câte camioane mai sunt în față, dar nu și timpul de așteptare la frontieră, care este în funcție de cât de repede lucrează vama. La intrarea în parcare, fiecare camion primește un pager care vibrează și sună cu 10 minute înainte pentru a notifica șoferul când îi vine rândul la trecerea frontierei.

La ieșirea din parcare, șoferii români trebuie să plăteascã un tarif discriminatoriu de 25 Euro fațã de șoferii bulgarii, care plãtesc un tarif de 3-4 ori mai mic, de numai 15 Leva, aproximativ 7 Euro. Menționăm că tarifele pentru parcare nu sunt corelate cu timpul petrecut in parcare.

În lipsa oricăror măsuri, această practică se va extinde, iar autoritățile din frontiere vor crea timpi de așteptare cât mai mari pentru a justifica înființarea unor astfel de parcări și a unor astfel de practici abuzive si discriminatorii, contrare obiectivelor de creștere a fluidității circulației diverselor mijloace de transport în interiorul Comunitãții, stabilite prin Regulamentul european nr. 1100/2008 care prevede eliminarea controalelor la frontierele statelor membre în domeniul transporturilor rutiere. Astfel, conform legislației europene, controalele privind greutățile și dimensiunile camioanelor nu se efectuează ca și controale la frontieră, ci numai în cadrul procedurilor obișnuite de control aplicate în mod nediscriminatoriu pe întreg teritoriul unui stat membru, iar vehiculele pot fi supuse, în ceea ce privește standardele comune privind greutatea, unor controale prin sondaj și, în ceea ce privește standardele comune privind dimensiunile, exclusiv unor controale în caz de suspiciune privind neconformitatea cu dispozițiile acestuia.

Uniunea Naționalã a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR considerã revoltătoare abordarea autoritãților bulgare din Ruse, care în loc să colaboreze cu autoritățile române pentru urgentarea aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen și eliminarea blocajelor actuale de la frontierele româno-bulgare, sprijinã construirea de parcări private de camioane care restricționează și mai mult traficul rutier internațional de camioane la punctul de trecere a frontierei româno-bulgare Giurgiu-Ruse. Dacă Bulgaria continuă aceste practici, atunci considerăm cã România trebuie să exploreze decuplarea de Bulgaria în vederea aderării la spațiul Schengen.

UNTRR solicită acțiunea urgentă a Comisiei Europene și a Guvernului României împotriva practicilor abuzive ale operatorului parcării de camioane construite la Ruse cu sprijinul autorităților bulgare, în scopul eliminării imediate a obligației impuse camioanelor românești de a staționa în spațiile de parcare ale acestui operator privat și a obligației transportatorilor rutieri români de a plăti tarife de parcare discriminatorii pentru a putea trece frontiera și a ajunge acasă în România.

LĂSAȚI UN MESAJ

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.